Politician demis după ce s-a fotografiat închinându-se în fața instituției a revenit în funcție / Este din nou director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava

Două sisteme de apărare sol-aer NASAMS au ajuns în Ucraina

Sistemele de rachete sol-aer NASAMS (National Advanced Surface to Air Missile System) promise de Statele Unite Ucrainei par să fi sosit: „Primele două au fost...  

Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, spune că revenirea la cererea de dinainte de pandemie este la ani distanță

Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, a raportat o pierdere de 442 de milioane de lire sterline pe nouă luni și a avertizat că este...  

g4media, logo, calculator

Redirecţionează 3,5 % din impozitul pe venit pentru G4Media. Termenul limită pentru trimiterea declarației la ANAF este 25 Mai

Ne-am lansat în martie 2018 cu ajutorul vostru. Tot grație contribuțiilor cititorilor am reușit să impunem G4Media.ro ca site independent pe piața presei quality. Contăm...  

Un sătmărean a furat de 10 lei dintr-un supermarket. A fost prins rapid, pentru că la ieșire l-a lovit o mașină

Un tânăr de 28 de ani a fost accidentat duminică în fața unui supermarket din Satu Mare, după ce a ieșit în fugă din magazin....  

bani, euro, seif

Anchete ale Ministerului de Finanțe la autoritățile locale și județene după întârzieri la plata burselor școlare

Ministerul de Finanțe (MF), cel care face plata burselor școlare către autoritățile din teritoriu, va demara anchete în județele unde s-au înregistrat întârzieri la primirea...  

Ionut Mosteanu, vicepresedinte USR, USR

USR cere declanşarea procedurii de numire a noii conduceri a ANRE şi respingerea ordonanței de urgență pentru prelungirea mandatelor

USR a cerut în şedinţa Birourilor permanente reunite declanşarea procedurii parlamentare de numire a unui nou preşedinte şi a membrilor Consiliului Director al Autorităţii Naţionale...  

FOTO Vizită la Classic Remise Berlin: Ce mașini clasice unice sau legendare sunt disponibile pentru vânzare și la ce preț în centrul dedicat mașinilor de epocă

Recent, am avut ocazia să vizitez Classic Remise Berlin, un centru dedicat mașinilor de epocă, situat într-un depou…

vladimir putin, rusia, presedinte rus, kremlin, moscova, patriarhul kirill, biserica ortodoxa rusa, rusia, moscova

Biserica Ortodoxă Rusă a propus crearea „poliției informațiilor”, pentru a controla difuzarea ”informațiilor distructive, care afectează psihicul copiilor și adolescenților”

racheta coreea de nord

SUA, Japonia și Coreea de Sud avertizează asupra unui răspuns „fără precedent” dacă Coreea de Nord va efectua un test nuclear: Îndemnăm Phenianul să se abțină de la noi provocări

Rețetele bunicii: Parizer pane, macaroane cu brânză și alte „delicatese” din comunism

Am povestit la „rețetele bunicii” de data trecută ce însemna „aprovizionarea” cu alimente pentru o familie obișnuită, în comunism, de la trezitul de dimineață pentru…

 Partidul lui Borisov propune ca Bulgaria să trimită vechile arme sovietice în Ucraina

Cel mai mare grup parlamentar din Adunarea Națională de la Sofia – Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei – Uniunea Forțelor Democrate (GERB-UFD) – a...  

polonia, kaliningrad, politie de frontiera, gard, migranti

Polonia ia în considerare construirea de „fortificații” la granița cu exclava rusă Kaliningrad

Polonia ia în considerare construirea de „fortificații” de-a lungul graniței sale cu exclava rusă Kaliningrad, a declarat Krzysztof Sobolewski, secretarul general al partidului polonez de...  

Cum organizezi o petrecere la tine acasă dacă ai animale de companie și vrei ca acestea să se simtă în siguranță?

Dacă vrei să organizezi o petrecere la tine acasă, dar ai animale de companie, trebuie să te gândești foarte bine la toate aspectele care i-ar…

kremlin, rusia, moscova

ISW: Moscova „încearcă să își alinieze războiul cu valorile religioase”

În cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), experții au declarat că oficialii ruși încearcă din ce în ce mai mult să...  

nobel prize

Ambasadorii Rusiei și Belarusului nu au fost invitați la ceremonia de decernare a Premiului Nobel

Fundația Nobel, care invită în mod obișnuit anual fiecare ambasador aflat în Suedia la ceremonia de decernare a premiilor sale, a decis în acest an...  

Mihailo Podoliak

Consilierul principal al președintelui Zelenski: Orice propunere de ”reglementare diplomatică” a războiului înseamnă, de fapt, un lucru: Ucraina trebuie să se predea, să accepte ultimatumurile Rusiei, iar agresorul să evite pedeapsa. Adică este vorba doar despre un triumf al lui Putin

Tânără româncă, moartă la Roma din cauza ambulanței care a întârziat peste 2 ore / ”Așteptăm cu încredere ca justiția să înțeleagă ce s-a întâmplat”

BREAKING Un proiect de lege care elimină licitațiile pentru amplasarea de panouri publicitare pe spațiile publice și permite poziționarea în parcuri, intersecții și spații giratorii, pe ultima sută de metri în Parlament. Guvern: crește pericolul accidentelor rutiere mortale

valea panjshir afganistan mohammad-rahmani-96O_VpyV71Y-unsplash

Rusia încearcă să recruteze comandouri afgane pentru a lupta în Ucraina

Membrii corpului de comando al armatei naționale afgane – care au fost instruiți de Marea Britanie și SUA – ar fi fost contactați cu oferte...  

Ciolacu: O să venim „cât de curând” cu o soluție pentru conducerea MApN. Nu consider că e o abordare serioasă un eventual troc / Despre Rareș Bogdan: „Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion”

S-a semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor de pe tronsonul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii / Strabag – Geiger s-au angajat să termine lucrările în doi ani pentru 420 de milioane de lei

Europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe: Astăzi se discută în grupul de lucru din cadrul Consiliului European rezultatele vizitelor în România şi Bulgaria privind îndeplinirea condițiilor de aderare la Schengen. Se pare că vizita în România a fost un succes

Primarul Sectorului 4: Vom avea luminițe de sărbători și anul acesta, dar doar în intervalul 1 decembrie – 8 ianuarie 2023 / Discutăm cu specialiștii să găsim o soluție pentru a nu le ține aprinse toată noaptea

VIDEO Ciolacu: Producția la grâu este dublă față de necesarul de consum al României / Sper cât de curând ca ministrul fondurilor europene să ne dea vești bune că a reușit să renegocieze PNRR-ul și peste 2 miliarde de euro să-i redirecționăm către irigații

Noul obiectiv al „operațiunii speciale”: Consiliul de Securitate al Rusiei a început să vorbească despre „desatanizarea” Ucrainei

Vladimir Putin a justificat invazia Ucrainei prin afirmații privind necesitatea de a „denazifica” țara. În urmă cu o zi, Consiliul…

Un român, un italian și un bosniac, arestați în Germania / Polițiștii au găsit cocaină, arme și explozibili

Trei arme, dintre care una cu amortizor, aproximativ 300 de cartușe, peste 20 de kilograme de marijuana, un kilogram de cocaină și 1.250 de pachete...  

sateiti NASA-detectori de metan

Un nou instrument al NASA ajută la detectarea din spaţiu a „super-emiţătorilor” de metan

O nouă misiune NASA, un instrument orbital, a permis detectarea din spaţiu a zeci de „super-emiţători” de metan, o performanţă care, potrivit oamenilor de ştiinţă,...  

Un câine cățărat pe o stâncă de 20 de metri, salvat de pompierii lugojeni

Pompierii din Lugoj salvat un câine care a rămas blocat în vârful unei stânci de la marginea Nădragului. Cățelul, pe numele lui Bruno, era plecat...  

razboi ucraina, bahmut, invazia rusiei

Progrese limitate ale armatelor rusă și ucraineană pe linia frontului (ISW)

Institutul pentru Studiul Războiului transmite, pe baza unor surse deschise ucrainene, rusești și occidentale, că trupele ucrainene au efectuat atacuri terestre limitate la vest de...  

meteo ploaie furtuna inundatii trafic masina pexels

Cum pregătim mașina pentru iarnă: atenție la cauciucuri, la baterie și la lichidele de spălare a parbrizului

Drumurile înghețate, temperaturile scăzute și furtunile de ninsoare din timpul iernii pot fi teste greu de trecut pentru șoferi și mașinile lor. De aceea trebuie...  

INTERVIU Compania suedeză de cabluri Contac Solutions discută posibilitatea de a investi într-un hub logistic în Timișoara sau Arad. Din hub se vor putea livra produsele mai ușor către piața europeană și nu numai

VIDEO Autoritățile ucrainene anunță moartea a zeci de luptători ceceni, în urma unei lovituri aeriene în regiunea Herson

În urma unei lovituri aeriene asupra bazei regimentului cecen din regiunea Herson, peste 40 de luptători au fost uciși și aproximativ două sute au fost...  

Kosovo nu va amâna regula plăcuțelor de înmatriculare sârbești, în ciuda apelurilor Occidentului / ”Am amânat deja termenul limită. Ultima dată este 31 octombrie”

xi jinping china

The Financial Times: Cine sunt liderii chinezi din jurul lui Xi Jinping: o ierarhie loialistă, din care lipsește o femeie pentru prima dată după anii 90 / Concentrarea puterii va însemna o și mai mare divergență în raport cu Occidentul

The Wall Street Journal: Declinul Regatului Unit, de la Winston Churchill la Liz Truss și Rishi Sunak / Prin colapsul cabinetului Truss, hobbiții i-au înfrânt decisiv pe thatcheriști. Ceea ce va însemna o trecere de la „Brexit-ul dur” pentru care lupta Boris Johnson la o versiune mai blândă

olaf scholz, germania, cancelar german, berlin, emmanuel macron, franta, paris, versailles, presedinte francez

Macron și Scholz încearcă să repornească motorul franco-german

Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz vor încerca miercuri să relanseze tandemul franco-german, afectat de o serie de dispute, de la energie...  

Emisiile de CO2 ale UE au crescut cu 5% în 2021 față de 2020, primul an de pandemie, dar sunt sub nivelul din 2019

Relansarea economică după pandemia de coronavirus a fost însoţită de o creştere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) ale Uniunii Europene, după o perioadă...  

politie, sirena, girofar, accident, crima, atac, atentat, infractiune

Un poliţist ieșit la pensie a fost arestat pentru 30 de zile după ce a  lovit o căruţă cu mașina / O persoană a decedat, iar alta a fost rănită grav / Șoferul avea alcoolemie de 2 la mie

Cel puțin 177 de statui moai de pe Insula Paștelui, afectate în urma unui incendiu (UNESCO)

Un incendiu forestier care a afectat la începutul lunii octombrie Insula Paştelui, teritoriu al Republicii Chile, a deteriorat cel puţin 177 de statui moai –...  

Babeș-Bolyai – lider detașat printre universitățile românești în clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu 2023 / Instituțiile locale – prezență limitată în rankinguri

cale ferata

Se înmulțesc actele de sabotaj împotriva infrastructurii feroviare din Rusia / Cel mai recent atac a fost revendicat de gruparea anti-război „Stop the Wagons”

mașină poliție

Arad: O femeie care conducea un camion, suspectă în cazul cadavrului găsit pe marginea DN76

O şoferiţă în vârstă de 34 de ani care conducea un camion a fost identificată de poliţişti şi este suspectă în cazul femeii decedate care...  

Africa de Sud va permite andocarea unui iaht în valoare de peste 520 de milioane de dolari care-i aparţine miliardarului rus Alexei Mordashov, vizat de sancţiunile occidentale

vaci, pajiste, campie, pascut, animale, agricultura

Seceta și scumpirea furajelor îi lasă fără profit pe fermieri în 2022 / ”Un litru de lapte pleacă cu maxim 3 lei de la fermier și ajunge 9 lei pe raft”

Mircea Dumitru, președinte al Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR – SIM) și fermier din Brașov susține…

Foto: Elefantul și măgărușul, simbolurile Partiduliui Republican, respectiv Partidului Democrat din SUA / Sursa: Pixabay

Alegeri în SUA: Mai pot democrații să oprească tăvălugul electoral republican?

Partidul Republican este pe cale să câștige ambele camere ale Congresului de la Washington în urma alegerilor intermediare din Statele Unite din noiembrie, potrivit ultimelor...  

Creșterea Google încetinește drastic

Alphabet, compania mamă a Google, a înregistrat în această vară cea mai mică creștere a veniturilor din 2013 încoace, în afară de începutul pandemiei, un...  

masina de politie politia 112

Tineri de 18 și 16 ani, găsiți morți, înjunghiați, în Turnul Măgurele / Ar fi fost uciși de un bărbat de 24 de ani

Un tânăr de 18 ani și concubina acestuia de 16 ani, ambii de etnie romă, au fost găsiți morți într-un imobil nelocuit din localitatea Văcărești...  

VIDEO China: Hu Jintao a avut o dispută pe tema documentelor oficiale, înainte de a fi escortat afară de la congresul liderilor comuniști

Fostul lider chinez Hu Jintao a avut o dispută legată de documentele oficiale, cu câteva momente înainte de a fi escortat afară de pe scenă...  

SUA, statele unite, rusia, steag, drapel

Rusia ar face o „greşeală gravă, gravă” dacă ar desfăşura o armă nucleară tactică în Ucraina, avertizează Joe Biden

Preşedintele Joe Biden a declarat că Rusia ar face o „greşeală gravă, gravă” dacă ar desfăşura o armă nucleară tactică în Ucraina, acesta fiind cel...  

Scandal la Spitalul de Pediatrie Ploiești: O femeie a sunat la 112 după ce a așteptat 4 ore să-i fie consultat copilul / Polițiștii au atras atenția medicilor și femeii ”să respecte normele de conviețuire socială”

VIDEO O treime din cimitirul din Slava Rusă, Tulcea, a ars în urma unui incendiu

O treime din suprafața cimitirului din Slava Rusă, județul Tulcea, a ars marți seară, în urma unui incendiu izbucnit. „Salvatorii Stației de Pompieri Babadag au...  

Centrul de primiri urgențe din Călan (Hunedoara) rămâne închis după ce la ultimele 3 concursuri nu s-a înscris niciun medic / La sfârșitul lunii se organizează un nou concurs

Elon Musk s-a angajat să încheie contractul de 44 de miliarde de dolari cu Twitter până vineri

Elon Musk s-a angajat să încheie contractul de 44 de miliarde de dolari cu Twitter până vineri, într-o videoconferinţă cu bancherii care ajută la finanţarea...  

Ciucă, vizită la Bruxelles; întrevederi cu preşedinta Comisiei Europene şi cu secretarul general al NATO / Din delegație fac parte și miniștrii Aurescu și Predoiu

Aproape 270.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Dumitru

Un număr de 269.352 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 26 octombrie, la praznicul Sfântului Dimitrie, cel mai întâlnit fiind prenumele masculin Dumitru – aproape...  

vladimir putin rusia flota nave razboi crimeea vas conflict

Rusia a notificat SUA cu privire la exerciţiile sale nucleare planificate, afirmă Pentagonul

Rusia a notificat Statele Unite cu privire la planurile sale de a efectua exerciţii ale forţelor sale nucleare, a declarat, marţi, Pentagonul, refuzând să ofere...  

A fost inaugurat Football Museum Bucharest/ Nicuşor Dan: Cred că va contribui la valorificarea potenţialului turistic al Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi seară, că Muzeul Fotbalului, care s-a deschis, va contribui la valorificarea potenţialului turistic al Capitalei, transmite News.ro. „Am...  

Se deschide prima creșă sportivă din România / Aceasta va funcționa în Arad pentru aproximativ 40 de copii / Există sală cu echipamente specifice pentru practicarea de exerciții adaptate copiilor

Victor Ponta

Victor Ponta: „Iohannis a reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG13″/ Fostul premier, despre decizia ÎCCJ care ar putea duce la închiderea a mii de dosare penale

FOTO Sindicatul Europol prezintă fotografii de la Facultatea de Jandarmi: ”Scurgeri, infiltrații, igrasie, rugină, mizerie, mucegai” / Sindicaliștii din poliție au relatat luni despre condiţiile de cazare ale studenţilor de la Academia de Poliţie

rishi sunak

Biden l-a felicitat pe Sunak/ Cei doi au convenit asupra importanţei colaborării în privinţa Ucrainei

Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a felicitat pe premierul britanic Rishi Sunak pentru numirea sa, în cadrul unei convorbiri telefonice avute marţi după-amiază, a transmis Casa...  

Numărul femeilor din Parlamentul Noii Zeelande, mai mare decât cel al bărbaţilor pentru prima dată în istorie

Parlamentul Noii Zeelande este format, pentru prima dată în istorie, din mai multe femei decât bărbaţi, transmite The Associated Press, citat de News.ro. Soraya Peke-Mason,...  

Kelemen Hunor: România îndeplineşte criteriile pentru a intra în Schengen. ”Este umilitor” / ”Există doar criterii tehnice, nu criterii politice”

România îndeplineşte toate criteriile pentru a intra în Spaţiul Schengen, iar premierul Olandei, Mark Rutte, face un joc de politică…

Mihai Tatulici, controversatul jurnalist din anii 90, interviu fluviu la postul public de televiziune/ TVR nu l-a întrebat despre susținerea Caritas, jocul piramidal care a făcut victime milioane de români/ Ce spune Tatulici despre Adrian Păunescu și Sorin Ovidiu Vântu

Sorin Ioniță (Expert Forum): ”Raed Arafat s-a suit cu picioarele pe Antena 3 și România TV pentru dezinformarea din perioada Covid. Râde toată Europa de Monica Pop, Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”

Columbian accidentat pe traseul de ciclism albastru la Poiana Braşov

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit marţi pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane accidentate pe traseul de ciclism albastru, transmite Agerpres. ”Ciclistul, de...  

Moldovenii fac provizii de lumânări, lanterne și candele. Prețurile au crescut cu circa 20%

Criza de curent și teama de raționalizarea energiei electrice din Republica Moldova determină cetățenii să facă provizii de lumânări, lanterne, candele și gaz lampant, transmite...  

VIDEO Zelenski s-a întâlnit cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier: „Contribuția Germaniei la calea noastră spre pace și la restabilirea integrității teritoriale este cu adevărat semnificativă”

Kelemen Hunor

Kelemen Hunor: Pierdem bani din PNRR dacă nu adoptăm noua lege a pensiilor până la finalul anului / Pensiile trebuie majorate cu 15% sau 16%, rata inflației

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat marți la TVR Info că dacă coaliția de la Putere nu va adopta până…

Republica Moldova, aflată în cea mai gravă criză energetică, mai cumpără 50 MW din România, de la OMV Petrom. La mijlocul lunii, a luat 100 MW de la Hidroelectrica. Autoritățile de la Chișinău trec și la economii

Kelemen Hunor anunță că discuţiile PSD-PNL de la Vila Lac au avut drept subiect Ministerul Apărării

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat marţi că discuţia dintre conducerile PNL şi PSD de la Vila Lac a avut ca subiect Ministerul Apărării...  

incendiu vegetatie tulcea flacari pompieri

Incendiu de vegetație uscată, pe 50 de hectare, în Prahova/ Intervenția pompierilor, îngreunată din cauza vântului

Un incendiu major de vegetaţie uscată a izbucnit, marţi seară, în comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, intervenţia pompierilor fiind îngreunată din cauza vântului, transmite...  

Horia Tecău: Aş paria cariera mea că Simona Halep nu a luat nimic conştient

Căpitanul nejucător al echipei României din cadrul competiţiei feminine de tenis Billie Jean King Cup, Horia Tecău, se declară încrezător în nevinovăţia Simonei Halep, suspendată...  

Dmitri Medvedev nu are nicio șansă să-i ia locul lui Putin (șeful serviciilor militare de informații din Ucraina)

Șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kirilo Budanov, consideră că fostul președinte Dmitri Medvedev nu are „nicio șansă” să-i ia locul lui Vladimir Putin, potrivit...  

The Washington Post: Putin, confruntat în privat de șeful grupării de mercenari Wagner în legătură cu proasta gestionare a războiului din Ucraina / Influența lui Prigojin crește pe măsură ce Kremlinul se clatină

Ce au discutat liderii PSD și PNL la Vila Lac: renegocierea PNRR și pensiile militare – Surse

Liderii PSD și PNL au discutat marți seară la Vila Lac din București despre renegocierea PNRR înainte de vizita de miercuri a premierului Nicolae Ciucă...  

Companiile care au denunțat înțelegeri anticoncurențiale în UE au evitat amenzi de 10 miliarde de euro, în ultimii 16 ani

Companiile care în ultimii 16 ani au dezvăluit autorităţilor europene existenţa unor înţelegeri anticoncurenţiale au evitat amenzi potenţiale în valoare de 10 miliarde de euro,...  

Ileana Racheru: Îmi e foarte greu însă să cred că Ucraina poate să evolueze negativ, în sensul unei militarizări excesive în dauna democrației

Ileana Racheru, cercetătoare în cadrul Institutului Diplomatic Român și expertă în spațiul ex-sovietic, nu crede că Ucraina ar putea urma…

Lidera facțiunii progresiste a democraților retrage controversata scrisoare care îi cerea lui Biden să negocieze direct cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Dubai: O bandă de hoți a furat băuturi, răcoritoare și energizante, în valoare de 60 de mii de euro pentru a le vinde cu doar 8 mii de euro. Cei 6 au fost prinși când livrau marfa cumpărătorului anonim

LIVE Ziua 244 de război. Rusia „nu reușește să mențină o superioritate aeriană adecvată” – UK / Zelenski: Rusia a distrus peste o treime din sectorul energetic al Ucrainei / Vizită surpriză a președintelui german Frank-Walter Steinmeier la Kiev / Lavrov acuză din nou Ucraina că pregătește o „bombă murdară”

Cutremur puternic cu magnitudinea de 6,4 grade înregistrat în nordul Filipinelor

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a fost înregistrat marți seară în nordul Filipinelor, a anunțat US Geological Survey, adăugând că acesta ar fi putut provoca...  

Război hibrid și dezinformare /  Nadija Afanasieva , expert ucrainean: Vedem în România, ca și în foarte multe țări UE, elemente ale propagandei expuse de dușmanul nostru, inclusiv la televiziuni

Albinele ”numără” de la stânga la dreapta, la fel ca oamenii. Cercetător: „Albinele sunt capabile să numere, cel puţin până la cinci”

Albinele vizualizează cantităţile de la stânga la dreapta, de la cea mai mică la cea mai mare, potrivit unui experiment…

VIDEO Trei şerpi constrictori, descoperiţi la o ghenă de gunoi din Oradea/ Reptilele au fost preluate de Grădina Zoologică

Trei şerpi au fost descoperiţi la o ghenă de gunoi din Oradea, la faţa locului deplasându-se poliţişti şi comisarii Gărzii de Mediu care au deschis...  

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Oficiali ai Kremlinului „contactează în secret Occidentul pentru a face presiuni în vederea negocierilor”

Rapoartele privind mașinațiunile din culisele Kremlinului – inclusiv sugestii de complot din partea unor personalități care consideră că poziția lui Vladimir Putin este din ce...  

600.000 de spectatori sunt așteptați pe Sena, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024, la Paris

Un total de 600.000 de persoane vor putea asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024, a anunțat marți, 25 octombrie, în fața...  

bayraktar

Undă verde pentru cumpărarea a 18 drone UAS Bayraktar TB2 cu 300 de milioane de dolari. Comisiile de apărare din Parlamentul României au aprobat achiziția

Comisiile reunite de Apărare din Senat și Camera Deputaților au dat undă verde, prin vot unanim, pentru cumpărarea de către…

Balerinul Mihail Barîșnikov, fugit din URSS în anii ’70, îl omagiază pe Alexei Navalnîi, un opozant al lui Putin, și spune că are un „curaj nebunesc”. O fundație americană l-a premiat pe Navalnîi, aflat acum în închisoare 

zara

Inditex, proprietarul Zara, va vinde magazinele din Rusia

Retailerul spaniol de modă Inditex a anunțat marți că își va vinde afacerile din Rusia, la șapte luni după ce proprietarul Zara și-a întrerupt operațiunile...  

Marcel Ciolacu, Nicolae Ciuca

Ședință Ciolacu-Ciucă pe fondul intenției PSD de a face schimb de ministere. Discuții despre buget și PNRR, înaintea plecării de miercuri a premierului Ciucă la Bruxelles (surse)

Copil, stranut, raceala, gripa, alergie

Alexandru Rafila, despre cazurile de gripă din acest sezon: Vor fi mai multe decât anul trecut. Asta nu înseamnă neapărat că este îngrijorător, important este cât de multe vor fi

Cazul Lola. Cum a ajuns extrema dreapta din Franța să confiște cazul fetiței violate și ucise de o femeie algeriană care avea viza de ședere expirată și a ignorat ordinul de a părăsi țara

kremlin, rusia, moscova cladire, sediu

În universitățile din Rusia va apărea o nouă materie, care va studia „ideologia rusă”: „Occidentul este în descompunere, dar noi avem un viitor măreț”

Ministrul Transporturilor anunță că o asociere de firme româneşti va elabora studiile de fezabilitate pentru construcţia secţiunii Baia Mare-Bistriţa a Autostrăzii Nordului

Ministerul Apărării cere permisiunea Parlamentului să cumpere două elicoptere militare Airbus H215M cu capabilități de luptă anti-navă pentru suma de 150 de milioane de euro / Cum explică MApN suma – UPDATE

Suedezii au găsit o navă soră din secolul al XVII-lea a celebrei nave de război Vasa, scufundată în călătoria inaugurală. Nava Applet (Măr) a fost lansată la apă la un an după Vasa și a funcționat peste 30 de ani

ISW: Șeful grupării de mercenari Wagner „continuă să acumuleze putere și înființează o structură militară paralelă cu Forțele Armate Ruse, care ar putea ajunge să reprezinte o amenințare la adresa lui Putin”

Logo G4Media bun

The ghost children: the Horahai, excluded by the Roma and the Turks, illiterate and undocumented, they do not exist for the Romanian state / How an NGO managed to increase the number of preschoolers from two to six preparatory classes

volodimir zelenski, ucraina, presedinte ucrainean, kiev, razboi, invazie

Zelenski: Eliberarea Crimeii va restabili adevărata pace / Președintele Ucrainei pledează pentru eliberarea teritoriilor ocupate Rusia, de la Transnistria și Abhazia până la teritoriile nordice

justitie, stat de drept, judecatori

Gheorghe Funar a scăpat nepedepsit pentru că a numit maghiara „limba cailor”. Decizie definitivă a Curții Supreme

Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului, cunoscut pentru antimaghiarismul furibund, a scăpat de amenda de 2.000 de lei dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării...  

Toți angajaţii Airbus vor primi bonusuri pentru a face faţă inflaţiei. În Germania, Franţa şi Spania, bonusul va fi de 1.500 de euro, iar în Marea Britanie, de 1.500 de lire

Putin spune că Rusia trebuie să „accelereze procesul de luare a deciziilor” în legătură cu războiul din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a luat cuvântul la prima reuniune a unui nou consiliu de coordonare pentru a gestiona activitatea guvernului pe frontul intern, relatează...  

gazprom, rusia, gaze naturale, moscova, energie ruseasca

Rusia caută mai mult gaz în Siberia să exporte în China, în contextul scăderii livrărilor către UE. În ultimele luni au crescut masiv și importurile chinezești de petrol rusesc

Însărcinatul premierului ungar Viktor Orban anunță că pachetul de legi privind minorităţile din România se află deja în pregătire / Declarația de la Cluj pentru autodeterminarea maghiarilor transilvăneni este încă actuală după 30 de ani

Kievul recomandă refugiaţilor ucraineni să rămână peste iarnă în străinătate din cauza situaţiei energetice: Vă rog să nu vă întoarceţi, trebuie să trecem de iarnă. Din păcate, reţelele nu vor rezista, vedeţi ce face Rusia

Primăria Braşov cumpără 28 de toalete publice automatizate cu două milioane de euro. Primele 6 vor fi montate anul acesta. Vor avea acces electronic, GPS și comenzi vocale

FOTO Președintele Germaniei, aflat într-o vizită în Ucraina, a fost nevoit să se refugieze într-un adăpost antiaerian

Președintele german Frank-Walter Steinmeier s-a aflat astăzi într-o vizită în Ucraina, inclusiv în orașul Cernihiv. În timpul opririi sale în oraș, s-a declanșat o alertă...  

turism turisti vacanta concediu calatorie relaxare bagaje avion2 pexels

Protecția Consumatorilor vrea să închidă Agenția de Turism Bonjour / Reprezentanții companiei resping acuzațiile

Update: Precizări ale reprezentanților Agenției Bonjour: Agenția Bonjour Internațional Tour își desfășoară în continuare activitatea datorită contestării măsurii de suspendare a activității, luate de către...  

Director la Apele Române Arad, reținut de DNA pentru o presupusă șpagă de 8.000 de lei de la reprezentanții unei balastiere

Procurorii DNA l-au reținut marți pe Caius Mihai Parpală, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, acuzat...  

avertizor, barbat cu telefon

Iranul susține că au avut loc noi arestări în „cazul spionilor francezi”, acuzați de „conspirație și complicitate” cu scopul de a „afecta securitatea națională”

Deficitul bugetar a trecut de 3% din Produsul Intern Brut, după primele nouă luni ale anului

Deficitul bugetar al României, adică diferența dintre veniturile și cheltuielile țării, a crescut la peste 3% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele nouă luni...  

transelectrica, transformator energie,

Maia Sandu: Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa

Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa şi felul în care vom trece de iarna care vine depinde de...  

Bloomberg: Paradoxul crizei energetice din Europa. Continentul are prea multe gaze

Lipsită de livrările ruseşti pe care s-a bazat mult timp, Europa s-a grăbit să importe gaze lichefiate din întreaga lume iar acum combinaţia între vremea...  

Proiect: Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, prevede un proiect de...  

ucraina, zaporojie, centrala nucleara, nuclear, atomic, razboi, dezastru, reactor, reactoare, invazie, soldat, militar rus, rusia, ocupatie, capturare

Oficial rus: Propunerea AIEA pentru o zonă securizată în jurul centralei nucleare Zaporojie este „rezonabilă”

Moscova a susținut în general ideea creării unei zone de securitate în jurul centralei nucleare din Zaporojie, a declarat marți Mihail Ulianov, ambasadorul Rusiei la...  

NuScale, reactor modular, smr, doicesti

CSAT: Introducerea reactoarelor nucleare modulare mici este importantă pe termen mediu

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au concluzionat, în ședința de marți, că introducerea reactoarelor nucleare modulare mici este o prioritate pe termen...  

Curtea Constituțională CCR

CCR va judeca pe data de 9 noiembrie sesizările privind cele trei legi ale justiției adopate de Parlament

Curtea Constituțională va judeca pe data de 9 noiembrie sesizările privind cele trei legi ale justiției adopate de Parlament, informează biroul de presă al CCR....  

Sprijinul pe care România îl va acorda Ucrainei în continuare și propunerile de contracarare a potențialelor amenințări, pentru a fi menținută pacea în regiunea Mării Negre, discutate în CSAT

Oamenii de știință reconstruiesc bătălii biblice epice folosind o nouă tehnologie de datare, într-un nou studiu revoluționar

Ruinele antice spun doar o poveste parțială a asediilor și cuceririlor epice relatate în Biblia ebraică, dar oamenii de știință folosesc o nouă tehnologie de...  

Klaus Iohannis, vizita oficiala, Cotroceni

Klaus Iohannis, după ce Rishi Sunak a devenit al 57-lea premier britanic: Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru consolidarea Parteneriatului nostru Strategic

Scandalul ”Iulian Iancu, omul Gazprom”: Curtea de Apel București i-a dat dreptate lui Ludovic Orban și a schimbat sentința inițială a Tribunalului București

Curtea de Apel București a admis apelul depus de fostul premier Ludovic Orban și a schimbat sentința Tribunalului București, care…

Cazul Brittney Griner: Un tribunal rus respinge apelul privind pedeapsa cu închisoarea / Jucătoarea americană de baschet a fost condamnată la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri

VIDEO Consiliul Național al Elevilor: ”Școala trebuie să-și ia rolul în serios, anume acela de a forma caractere, de a transmite valori” /  Salvați Copiii: 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situaţii de bullying în şcoala în care învaţă

polonia, kaliningrad, politie de frontiera, gard, migranti

Polonia ar urma să construiască un gard la granița cu exclava Kaliningrad pentru a opri un val de migranți africani și asiatici/ Varșovia acuză Rusia și Belarus că se folosesc de migranți pentru a destabiliza Europa

Rareş Bogdan: Apărarea României şi armata nu pot fi subiecte de tranzacţionare / Dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie, să ne spună, PNL are soluţii / Noi nu suntem dispuşi şi nu vom ceda absolut niciun portofoliu existent

Forțele rusești fac din ce în ce mai dificilă părăsirea teritoriilor ocupate – guvernul Ucrainei: „Ocupanții au încetat efectiv să mai permită vehiculelor de evacuare să părăsească regiunile Herson și Zaporojie”

Lista dosarelor suspendate în aşteptarea aplicării prescrierii faptelor: Pendiuc, Chirica, Bogdan Olteanu, Nelu Iordache

Un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea...  

Seismologii finlandezi au detectat cinci explozii în apele rusești

Seismologii finlandezi au detectat săptămâna trecută cinci explozii subacvatice în apele rusești din Marea Baltică, a anunțat marți Institutul de Seismologie al Universității din Helsinki,...  

politia nu treceti SURSA politia romana

Cadavrul unei femei a fost găsit pe marginea unui drum din Arad/ Cel mai probabil, femeia a fost victima unui accident rutier

Cadavrul unei femei a fost găsit, marţi, abandonat la marginea DN 79, în satul arădean Hălmagiu, iar poliţiştii au reuşit să identifice victima după câteva...  

DOCUMENT Ministrul Rafila și Patriarhul Daniel au semnat un protocol de colaborare pe zece ani între Ministerul Sănătății și Patriarhie. Ministerul va avea un post de responsabil cu activitatea de asistență religioasă

Adidas rupe contractul cu rapperul Kanye West din cauza unor replici antisemite/ Producătorul german de articole sportive se așteaptă la pierderi de 250 de milioane de dolari/ Americanul a fost abandonat de mai multe branduri, între care și Vogue sau Balenciaga

spion, spionaj, rusia

Poliția norvegiană a arestat un presupus spion rus / Bărbatul s-a dat drept cetățean brazilian și lucra ca om de știință la o universitate din regiunea arctică

Poliția norvegiană a arestat luni un presupus spion rus în orașul Tromsoe din regiunea arctică, a anunțat marți postul public…

teatru, film, spectatori, scaune

12 copii ucraineni vor juca într-o piesă de teatru / Spectacolul va fi găzduit de Ateneul Național Iași / ”Aceşti copii au nevoie de siguranță, protecție și de un sentiment de normalitate”

Rafila, despre infecțiile nosocomiale: Trebuie să ne hotărâm ce dorim – să știm realitatea sau modelul demagogiei? Nu putem să cerem eliminarea infecțiilor / Eu aș merge mai degrabă la un spital care raportează decât acolo unde nu sunt cazuri

apa, apa minerala, pahar

S.N. Apele Române va căuta noi resurse de apă minerală în județul Covasna / Președintele Consiliului Județean: ”Dacă am face foraje în zona Bixad-Malnaș Băi, sigur am găsi apă termală”

fabrica gaze naturale caldura

România are o problemă de credibilitate în faţa investitorilor, pe care cu greu o va putea corecta – asociația companiilor de utilități

România are o problemă foarte gravă de credibilitate în faţa marilor investitori, pe care cu greu o va putea rezolva, din cauza schimbărilor repetate din...  

Rusia susține că forțele au respins un atac ucrainean în regiunea Herson

Forțele ruse au respins atacurile ucrainene în sudul regiunii Herson și în estul zonei Luhansk, a afirmat astăzi Ministerul Apărării de la Kremlin, relatează Sky...  

dolari, servieta, bani

Secția pentru procurori a CSM e ”profund îngrijorată” că ar putea crește vârsta de pensionare

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă într-un comunicat de presă ”profunda îngrijorare” după ce Economedia a scris că Banca Mondială...  

Premierul Giorgia Meloni: Italia va rămâne o „parteneră de încredere” a NATO pentru susţinerea Ucrainei în faţa agresiunii Rusiei

Prim-ministrul Giorgia Meloni a promis marţi că Italia va rămâne o „parteneră de încredere” a NATO pentru susţinerea Ucrainei în faţa agresiunii Rusiei, transmit AFP,...  

copil, violenta, abuz

Un centru pilot pentru copiii victime ale abuzului sexual și violenței domestice extreme a fost deschis în Sectorul 6 al Capitalei

Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, a deschis un centru-pilot Barnahus pentru minorii victime ale...  

Confederația Patronală Concordia: Prețul energiei pune în pericol industria. Măsurile de până acum sunt insuficiente, iar pentru cele viitoare nu există claritate

ministerul rus de externe, moscova, rusia, cladire, sediu kremlin

Rusia nu vede ”nicio speranţă” ca relaţiile cu Londra să se amelioreze după numirea lui Rishi Sunak premier

Rusia nu vede „nicio speranţă” ca relaţiile sale cu Regatul Unit să se amelioreze după numirea lui Rishi Sunak în funcţia de prim-ministru britanic, a...  

Surse: Criza politică provocată de demisia lui Vasile Dîncu de la Apărare se prelungește, PNL refuză schimbul de ministere dorit de PSD

Liberalii au refuzat cererea PSD de organizare rapidă a unei ședințe a coaliției de guvernare, potrivit surselor G4Media, ceea ce face ca situația de criză...  

Zelenski: Ucraina nu a primit „nici măcar un cent” pentru planul de redresare de 17 miliarde de dolari

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina nu a primit „nici măcar un cent” pentru planul său de redresare de urgență în valoare de 17...  

Ionuț Stroe: PNL așteaptă o nominalizare cât mai rapidă din partea PSD pentru portofoliul Apărării. ”Nu negociem” / Ciolacu: ”Este posibil orice, se poate negocia”

Sergey Naryshkin

Șeful spionajului rusesc: „Mi se pare extrem de îngrijorătoare retorica occidentală cu privire la posibilitatea utilizării armelor nucleare. Este inadmisibil”

Rusia consideră „extrem de îngrijorătoare retorica occidentală cu privire la posibilitatea utilizării armelor nucleare”, a declarat luni directorul Serviciului de…

Intervenția României a zădărnicit tentativa Rusiei de a băga Chișinăul în întuneric – analiză Deutsche Welle

Autoritățile moldovene au apelat la „contractele de avarie” pe care le au cu România pentru a echilibra sistemul energetic al țării, după ce separatiștii de...  

Biriş: 95% din creşterea preţurilor la energie şi gaze se duce la bugetul de stat / ”Bugetul este principalul beneficiar al creşterii preţurilor la gaz şi energie”

Alegeri Israel: Yair Lapid – singurul prim ministru liberal în istoria de 74 de ani a țării

Actualul premier interimar  și partidul său, Yesh Atid (Există un Viitor) sunt dați în mod constant în sondajele de opinie pentru alegerile parlamentare din 1...  

Rishi Sunak

Rishi Sunak este oficial premierul Marii Britanii. Regele Charles al III-lea l-a însărcinat să formeze un guvern

Regele Charles al III-lea l-a însărcinat marți pe Rishi Sunak, noul președinte al Partidului Conservator, să formeze un guvern. Sunak are programat un discurs la...  

Doi bărbați au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren

Doi bărbaţi au murit, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea...  

Kadîrov critică răspunsul ”slab” al Moscovei la ceea ce el numeşte atacuri ucrainene asupra teritoriului rus: „Sunt foarte nemulţumit” / „Va trebui să ştergem oraşe de pe faţa Pământului”

692 de cazuri noi de COVID și 3 decese în ultima zi

692 de cazuri noi de COVID și 3 decese au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat marți de Ministerul Sănătății. În total, 875...  

O femeie a murit și doi bărbați au fost răniți în urma unui accident rutier din Hunedoara

O femeie a decedat şi doi bărbaţi au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie care a avut loc marţi pe DN 66, în...  

Giorgia Meloni

Meloni: Italia nu trebuie să cedeze în fața „șantajului” lui Putin

Noul guvern al Italiei va sprijini Ucraina și nu va ceda la „șantajul” președintelui rus Vladimir Putin, a declarat marți premierul italian Giorgia Meloni în...  

500 de euro, bani, bancnota, valuta, money, spalare de bani

Percheziții în București, Dâmboviţa şi Ialomiţa, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1,2 milioane de lei

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă...  

sua, washington, statele unite, steag, drapel, usa, us, congres, capitoliu

Avertismentul SUA pentru Putin: „Vor exista consecințe pentru Rusia, indiferent dacă va folosi o bombă murdară sau o bombă nucleară”

Rusia a afirmat că Ucraina se pregătește să folosească o „bombă murdară” – dar SUA consideră că acest lucru ar putea fi un semn că...  

Tanczos: Soluţiile de economie verde nu au fost importante pentru nimeni până când nu a venit suferinţa generată de facturi

Soluţiile de economie verde erau accesibile tuturor, dar nu au fost importante pentru nimeni până nu a venit suferinţa generată de facturi: factura la energie...  

13 persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit pe o navă de pasageri într-o provincie din Indonezia

Salvatorii au recuperat 13 cadavre şi au salvat 263 de persoane în urma unui incendiu izbucnit luni pe o navă de pasageri în apele din...  

Rusia „nu reușește să mențină o superioritate aeriană adecvată” și a pierdut 23 de elicoptere de atac în Ucraina, peste 25% din flota de serviciu – Ministerul britanic al Apărării

Companiile din Arad oferă un număr record de locuri de muncă pentru ultimii ani – aproximativ 2.700 / Oferta e mai mare decât înaintea pandemiei / Rata şomajului este de 1,12% în judeţ

Ministrul Culturii, după ce USR a criticat standul de carte al României de la Frankfurt: Niște rătăciți în viață, să confunzi fața cu spatele îți trebuie ceva stupiditate, cu care te naști

VIDEO Eclipsa de Soare, cel mai important fenomen astronomic al anului, vizibil din România. Soarele, acoperit în proporție de 44%

O eclipsă parţială de Soare este vizibilă marți, în condiţii bune (dacă este senin) şi din România. În România, Soarele va fi acoperit în proporţie...  

Gabriel Zetea: PSD şi-ar asuma conducerea Ministerului Energiei şi mâine/ Avem soluţii mult mai bune decât are Virgil Popescu

Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, la RFI, că partidul şi-ar asuma conducerea Ministerului Energiei şi mâine, el arătând că ”ştiu ce au de...  

Un plan Marshall pentru Ucraina. Op-ed semnat de Olaf Scholz și Ursula von der Leyen

Articol de opinie comun referitor la Conferința privind reconstrucția Ucrainei: Președinția G7 și Comisia Europeană vor invita experți la o conferință privind reconstrucția țării afectate...  

Rusia a distrus peste o treime din sectorul energetic al Ucrainei – Zelenski: Moscova „distruge totul ca să ne fie mai greu să trecem iarna”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți, în cadrul unei conferințe privind reconstrucția Ucrainei, că rachetele rusești și dronele de fabricație…

schgenen, aderarea romaniei la schengen, spatiul schengen, veto austria schengen, karl nehammer, austria

Raportul şi concluziile misiunii de evaluare Schengen în România vor fi prezentate miercuri, 26 octombrie (purtător de cuvânt al CE)

Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, la 26 octombrie, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind...  

justitie, ciocan, instanta, tribunal, judecatori, magistrati

BREAKING Înalta Curte a dat o hotărâre care ar putea duce la închiderea a mii de dosare penale pe motiv de prescripție. Magistrați: decizia va duce la ”amnistie pentru mii de infractori” / Avocat: Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de dosarul în care au primit 5 ani, respectiv, 8 ani de detenție

Moțiunile de cenzură depuse împotriva Guvernului francez au fost respinse de legislativ

Guvernul francez a supravieţuit luni celor două moţiuni de cenzură împotriva sa, una depusă de stânga şi alta de extrema dreaptă, transmite EFE, preluată de...  

us open serena williams

„Nu m-am retras”, anunţă Serena Williams

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a afirmat luni că nu s-a retras din activitatea sportivă şi şansele de a reveni pe teren sunt „foarte...  

razboi ucraina, bahmut, invazia rusiei

Rușii avansează pe două fronturi și pregătesc poziții defensive în regiunea Herson – Statul Major General al Ucrainei

Trupele rusești au lansat 15 raiduri cu rachete pe teritoriul Ucrainei în ultima zi și desfășoară operațiuni ofensive pe fronturile Bahmut și Avdiivka. De asemenea,...  

spital, asistent medical, doctor, sanatate, medici

Fostul șef al Serviciului de Ambulanță Neamț și alți 14 angajați au fost trimiși în judecată de DNA pentru trucarea concursului de angajare: fiecare candidat ar fi dat mită peste 5.000 de euro

africa, harta, continent, nigeria, maroc, rabat, ghana, coasta de fildes, egipt, cairo, niger, mali, chad, ciad, angola, zair, gabon, burkina faso, gambia, libia, tunisia, camerun, congo, angola, rwanda, uganda, kenya

11 morți, în urma unui incendiu la o școală pentru nevăzători din Uganda

Unsprezece persoane au fost ucise într-un incendiu care a izbucnit la o școală pentru nevăzători din centrul Ugandei în primele ore ale zilei de marți,...  

VIDEO Cinci răniți într-o explozie în orașul ucrainean Melitopol, controlat de Rusia (oficiali pro-Moscova)

Cinci persoane au fost rănite într-o explozie produsă marți în orașul Melitopol din sudul Ucrainei, controlat de Rusia, a anunțat administrația pro-Moscova, citată de AFP....  

Sindicaliştii de la confederația Meridian protestează în faţa Guvernului / Întâlnire cu ministrul Muncii la ora 12:00

Sindicaliştii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian au început protestul în faţa Guvernului, urmând ca la ora 12:00 să aibă o întrevedere cu ministrul Muncii, Marius Budăi,...  

Iohannis întărește angajamentul de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare în 2023 / „Este vital să investim în propriile noastre forțe de apărare pentru că există încă state tributare unei mentalități depășite”

Producători: Înainte de sărbători, prețul la carnea de porc s-ar putea dubla / Un kilogram ar ajunge și la 60 de lei / ”Piața cere și prețul crește”

Carnea de porc se va scumpi de sărbători, anunță Digi24 care citează mai mulți fermieri din diferite zone ale țării.…

Cum se facturează consumul de energie pe factura ta pentru luna septembrie (P)

În contextul schimbărilor legislative numeroase, intervenite la intervale scurte de timp, citirea facturii la energie electrică sau gaze naturale poate fi o provocare. Consumatorii casnici...  

WhatsApp a picat în România și alte țări. Serviciul și-a revenit în jurul orei 12.00

Update 12.11: WhatsApp a reînceput să funcționeze în România în jurul orei 12.00. Cu toate acestea, mai sunt utilizatori care au dificultăți în accesarea serviciului...  

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Armatei: Importanţa capacităţii defensive este mai evidentă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară iresponsabilă a Rusiei asupra Ucrainei ameninţă securitatea în regiune şi chiar a întregii lumi

Câţi medici de urgenţă are România: în Călăraşi şi Giurgiu sunt doar câte 4, în Buzău – 5 / Medic-şef UPU: „Situaţia este una cronică, trenează de mai mult timp şi, din când în când, se acutizează”

SUA ar putea trimite în Ucraina vechiul sistem de apărare antiaeriană Hawk, predecesorul Patriot

Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a trimite în Ucraina echipamente mai vechi de apărare antiaeriană Hawk, aflate în depozite, pentru a ajuta Kievul...  

xi jinping, presedinte chinez, china, pcc, comunist, comunism, beijing

China lui Xi Jinping și ascensiunea „Vestului global” (analiză FT)

Articol de Gideon Rachman pentru Financial Times, traducere Rador O imagine care ar putea defini o generație. Expedierea cu forța a fostului președinte chinez din...  

nou nascut, bebelus, maternitate

Refugiat în România. Medic rezident de la Maternitatea Polizu povestește experiența mamelor care au fugit din Ucraina și au născut aici: „Olga a venit cu 2 copii, fiind gravidă în luna a șaptea. Trăia în Irpin, care a fost bombardat continuu. Soțul ei a rămas acolo”

Banca Europeană de Investiții studiază o modalitate de integrare a căilor ferate din Ucraina și Moldova cu cele din Uniunea Europeană

Banca europeană de investiții (BEI) a lansat un studiu privind integrarea rețelelor feroviare din Republica Moldova și Ucraina cu cele din Uniunea Europeană, transmite agenția...  

Rusia afirmă că Ucraina a intrat în faza finală de fabricare a „bombei sale murdare”

„Potrivit informaţiilor de care dispunem, două organizaţii ucrainene au instrucţiuni specifice pentru a fabrica aşa-numita ‘bombă murdară’. Munca lor a intrat în faza finală”, a...  

Foto Pexels/ Pok Rie

FINANCIAL TIMES: Exemplul României ilustrează capcanele legate de subvențiile din sectorul energetic

Guvernul României s-a numărat printre primele din UE care au reacționat după ce prețurile din sectorul energetic au început să crească. Chiar și înaintea războiului...  

Un mort și șapte răniți într-un accident în Dolj, în care au fost implicate două mașini și o căruță

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, marţi dimineaţă, într-un grav accident rutier în judeţul Dolj în care au fost implicate două...  

Furnizorul din industria automotive Hella caută specialiști din automatică, matematică, telecomunicații și fizică pentru cele două noi centre de dezvoltare de la Oradea și Iași. În total, se vor crea aproximativ 400 de locuri de muncă

afm, rabla, masini vechi

Emil Boc anunță modificări în Programul Rabla pentru Autoturisme de anul viitor: Primăriile vor da banii cash / ”Noi vom prelua dosarele, le vom verifica, vom face plățile”

Situaţia romilor nu s-a îmbunătăţit la nivel european, în pofida obiectivelor stabilite de UE pentru a le facilita integrarea (raport)

Condiţii de trai deplorabile, perspective sumbre în ceea ce priveşte şcoala şi locul de muncă: situaţia romilor nu s-a îmbunătăţit în pofida obiectivelor stabilite de...  

A murit Leslie Jordan, vedeta din „Will & Grace” și „American Horror Story” / Avea 67 de ani și a decedat într-un accident auto / ”Ceea ce i-a lipsit la înălțime a compensat prin generozitate și măreție”

KFC vinde toate restaurantele și franciza din Rusia și iese complet de pe această piață, din cauza războiului început în Ucraina

Yum Brands Inc. a anunțat luni că a vândut restaurantele și franciza KFC din Rusia unui cumpărător local, în condițiile în care una dintre cele...  

vladimir putin, rusia, presedinte rus, kremlin, moscova

Foștii admiratori de extremă dreapta ai lui Putin încep să se distanțeze de președintele rus (CNN)

Invazia până acum dezastruoasă a președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina îl transformă pe fostul idol al extremei drepte într-o figură toxică pentru mulți dintre...  

centru vaccinare copii, vaccin, coronavirus, seringa

Program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare / Farmaciștii vor putea face vaccinuri antigripale / Sezonul gripal 2022 se anunță a fi unul mai sever comparativ cu cel din ultimii doi ani

Generalul american Mark Milley, Şeful Statului Major Interarme, a discutat la telefon cu omologii săi din Rusia și Ucraina

  Generalul american de rang înalt Mark Milley, Şeful Statului Major Interarme, a vorbit luni cu omologii săi din Rusia și Ucraina, a declarat purtătorul...  

Președintele Iohannis a semnat decretul privind demisia lui Vasile Dîncu / Nicolae Ciucă, interimar la Apărare

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul prin care ia act de demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării, transmite Administrația Prezidențială....  

padure

Sindicaliștii silvicultori protestează marți în Piața Victoriei față de reorganizarea Romsilva/ Lista completă de revendicări

Federaţia Sindicatelor Silva organizează, marţi, un miting de protest în Piaţa Victoriei la sediul Guvernului României. Sindicaliştii resping planul de reorganizare al Romsilva care, potrivit...  

Bărbat plecat la cules de ciuperci, dat dispărut / ”Telefonul acestuia sună, dar nu răspunde nimeni” / Salvamontiştii maramureșeni îl caută în zona localităţii Săpânţa

ministru rus de externe, serghei lavrov, rusia, moscova, kremlin

Moscova își reafirmă temerile privind o „bombă murdară” ucraineană, prin vocea lui Serghei Lavrov

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibila producție și utilizare de către Ucraina a unei „bombe murdare”, un dispozitiv...  

ucraina, bucea, bucha, borodianka, masacru, crime de razboi, carnagiu, distrugeri, daramaturi, pierderi, razboi, invazie, atac, rusia, civili, decese, morti, suferinta, teroare, kiev

Întâlnire la Berlin pentru reconstrucția Ucrainei: Discuții despre un nou „Plan Marshall” estimat la 750 de miliarde de dolari, la întâlnirea găzduită de cancelarul Olaf Scholz și Comisia Europeană

Ziua Armatei: Preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I/ Programul complet al manifestărilor organizate în mai multe orașe din țară

Organismul de supraveghere nucleară al ONU va trimite inspectori la două locaţii nucleare din Ucraina, după o cerere din partea Kievului

Organismul de supraveghere nucleară al ONU a declarat că va trimite inspectori pentru a vizita două locaţii nucleare din Ucraina, după ce a primit o...  

vitrina craciun

Premii de 15.000 lei oferite de primărie pentru cele mai frumoase vitrine din Focșani / ”Concursul va stimula intenția operatorilor economici pentru pavoazare cu ornamente luminoase adecvate a vitrinelor și a spațiilor din incintă”

Vicepreședintele USR Botoșani, dat afară din partid după ce și-a înjurat o colegă / ”A fost o înregistrare fără acordul nimănui”

Ady Hobjilă , unul dintre liderii județeni ai Uniunii Salvați România (USR) – Filiala Botoșani a fost exclus din partid pentru injurii. Decizia a fost...  

Eclipsă parțială de Soare. În Bucureşti, maximul eclipsei va fi la ora 13:38

Eclipsa parţială de Soare de marţi va putea fi văzută cu ajutorul unor instrumente profesionale la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” şi la sediul Academiei...  

joe biden

Mai mulți parlamentari democrați îi cer președintelui Joe Biden să negocieze direct cu Moscova pentru a pune capăt războiului

Congresmeni din aripa stângă a Partidului Democrat i-au cerut luni preşedintelui Joe Biden, care a delocat miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei în faţa...  

FOTO VIDEO Condiţiile de la Academia de Poliţie, reclamate de Sindicatul Europol: Câte 16 într-o cameră, cu toaletele nefuncţionale, fără apă caldă și cu șobolani pe holuri  

volodimir zelenski, ucraina, presedinte ucrainean, kiev, razboi, invazie, port, odesa, marea neagra, cereale, turcia, onu

Volodimir Zelenski: Am făcut apel la Israel să se alăture altor ţări democratice care sprijină deja Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă luni noaptea că s-a adresat poporului israelian în cadrul Conferinţei privind democraţia, organizată de ziarul Haaretz şi că a făcut...  

”Termoficare de la soare”, program pilot pentru două blocuri de 10 etaje, în Sectorul 1 / ”Mergem cu un proiect pilot, vedem dacă funcționează”

Consilierii locali din Sectorul 1 au adoptat luni două proiecte vizând programul pilot „Termoficare de la soare”, cu amendamentele promovate…

Ședință CSAT, marți, la Palatul Cotroceni/ Situația de securitate în contextul războiului din Ucraina, îmbunătățirea rezilienței energetice și modernizarea Armatei României, pe agenda întâlnirii

centrala nucleara, nuclear, atomic, cernobil, cernobyl, chernobyl, cernobîl, ucraina, pericol, dezastru umanitar, catastrofa, apocalipsa

Experți nucleari ONU vor vizita două locuri menționate de Moscova în acuzațiile sale privind presupusa „bombă murdară” creată de Ucraina

Ucraina a invitat experți ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică să viziteze două instalații despre care guvernul rus susține –…

Arash-2, drone iraniene, drona iraninană, teheran, aerian, razboi, conflict

NYT: Israelul a furnizat informații Ucrainei pentru a doborî drone iraniene lansate de Rusia

Ucraina a doborât drone iraniene furnizate Rusiei – și face acest lucru cu ajutorul serviciilor de informații israeliene, potrivit unui raport publicat de New York...  

tigani romi horahai saracie copil

Copiii fantomă: Horahaii, excluși de romi și turci, analfabeți și fără acte, nu există pentru statul român / Cum a reușit un ONG să crească numărul de preșcolari de la două la șase clase pregătitoare

Ministrul iranian de Externe susține că ţara sa nu va rămâne „indiferentă” dacă se dovedeşte că Rusia foloseşte drone de fabricaţie iraniană în Ucraina

dmitri medvedev, rusia, fost presedinte, duma de stat, moscova

Dmitri Medvedev respinge informaţiile potrivit cărora Rusia ar fi rămas fără arme: ”Producţia de arme, în creștere”

Fostul preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev a declarat, luni, că producţia militară rusă de arme şi echipamente este în creştere, transmite CNN. Anunţul a fost...  

Grupul secret din Armata Rusă care coordonează rachetele ce au distrus infrastructura energetică a Ucrainei: investigație Bellingcat

Publicația Bellingcat, ajutată de The Insider și Der Spiegel, a făcut publice numele și funcțiile membrilor unui grup ultra-secret din Armata Rusă care gestionează loviturile...  

LIVE Ziua 243 de război: Zelenski respinge acuzațiile Moscovei potrivit cărora Kievul pregăteşte provocări folosind o „bombă murdară”/ 25.000 de persoane au fugit din Herson, potrivit Moscovei

grecia, steag, atena, grecesc, elen

Atenționare de călătorie în Grecia: angajații din transportul maritim intră în grevă

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români aflați în Grecia cu privire la faptul că navele din portul Pireu care asigură cursele către insulele din Marea...  

NATO respinge „afirmaţiile false” ale Rusiei conform cărora Ucraina se pregăteşte să folosească o „bombă murdară”

NATO respinge „afirmaţiile false” ale Rusiei conform cărora Ucraina se pregăteşte să folosească o „bombă murdară”, a declarat luni secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg,...  

delta dunarii pelicani

Finanţare de peste 20 de milioane de euro pentru patru rute turistice şi culturale: ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiţionale şi ruta Delta Dunării

Contracte de finanţare în valoare de peste 20 de milioane de euro, pentru alte 4 rute turistice şi culturale din…

suedia, steag, drapel, stockholm

O corabie „geamănă” a celebrei nave suedeze de război Vasa a fost descoperită de arheologii marini în largul coastelor oraşului suedez Vaxholm

O corabie „geamănă” a celebrei nave suedeze de război Vasa a fost descoperită de arheologii marini în largul coastelor oraşului…

Două persoane au fost găsite carbonizate în urma unui incendiu violent care a cuprins o casă din Iași

Două persoane au murit în urma unui incendiu petrecut luni seară în municipiul Iaşi. Alte două persoane au ajuns la spital cu atac de panică....  

suspect, inculpat, talharia hot jaf inchisoare arestat arestare catuse retinut politia

Un bărbat înarmat cu un cuţit a ameninţat oamenii care treceau printr-un pasaj pietonal din Piteşti. El a fost reținut / O femeie a suferit atac de panică

Un bărbat de 40 de ani care, înarmat cu un cuţit, a ameninţat mai multe persoane care treceau printr-un pasaj…

atac armat pistol skitterphoto

Atac armat într-un liceu din Missouri: Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte şase rănite

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte şase rănite luni dimineaţa, într-un liceu din Saint-Louis, statul Missouri, centrul SUA, atacatorul fiind împuşcat mortal...  

SUA acuză o operațiune de spionaj a Chinei pentru a perturba urmărirea penală a companiei Huawei

Doi spioni chinezi sunt acuzați de tentativă de perturbare a urmăririi penale a unei firme chineze de telecomunicații, a anunțat luni procurorul general al SUA,...  

Politia Rutiera

Trei persoane rănite, printre care şi un copil şi o femeie însărcinată, în urma unui accident rutier pe autostrada A1 în Sibiu

Un accident rutier a avut loc, luni seară, pe autostrada A1, la Sibiu, la ieşirea de la Aeroport, transmite News.ro. Accidentul s-a produs între două...  

incendiu vegetatie tulcea flacari pompieri

Un incendiu de proporții a izbucnit în nordul Spaniei/ Locuitorii din două sate s-au evacuat/ Peste 500 de hectare de vegetaţie au fost distruse de flăcări

Un amplu incendiu de vegetaţie a izbucnit în Valea Mena din nordul Spaniei, provocând evacuarea locuitorilor din două sate începând…

Două persoane au ajuns la spital după ce au făcut accident în Vaslui

Două persoane au fost rănite, luni, şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut în oraşul...  

SUA alocă pentru Ucraina de două ori mai mult decât toate țările și instituțiile UE la un loc – studiu german independent

Preocupările legate de corupție ar putea explica ezitarea UE în angajarea și dispersarea fondurilor către guvernul de la Kiev până în prezent, în comparație cu...  

PSD, încă o critică la adresa ministrului PNL al Energiei: E nevoie de o reglementare în domeniul energiei, nici astăzi Virgil Popescu nu a venit cu ceva consistent în această zonă deşi ar fi trebuit să facă acest lucru de foarte multă vreme

Rishi Sunak marea britanie

Rishi Sunak, noul premier al Marii Britanii: ”Voi sluji cu integritate și smerenie”

Viitorul premier al Regatului Unit, Rishi Sunak, a promis că va sluji cu „integritate şi smerenie”, el afirmând că doreşte stabilitate şi unitate. „Avem nevoie...  

Semnal ideologic dat de Giorgia Meloni: folosește forma masculină a funcției sale, deși e prima femeie care conduce guvernul Italiei

Giorgia Meloni este prima femeie care conduce guvernul Italiei (funcția oficială fiind de președinte al consiliului de miniștri), dar ea a ales să folosească forma...  

PSD sigla

SURSE: PSD va cere în coaliție schimb de ministere cu PNL. Ciolacu vrea să scape de Ministerul Apărării

Update 19.52: PSD solicită de urgenţă o şedinţă a coaliţiei în care să se discute despre portofoliul de la Ministerul Apărării, după care va convoca...  

odesa, ucraina, bombardamente, distrugere, razboi, suferinta, pompieri, serviciu de urgenta, rusia

România va pregăti paramedici ucraineni în cadrul programului de asistență NATO

România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în timp de război, anunță...  

propaganda rusa

Comisia Europeană lansează un nou instrument pentru a combate știrile false și propaganda rusă: Dezinformarea Moscovei a încercat „să creeze confuzie şi să distragă atenţia de la crimele de război”

Comandantul armatei britanice, discuție telefonică cu șeful Statului Major al Rusiei, pe fondul acuzațiilor privind plănuirea unui atac cu „bombe murdare” de către Kiev

statul de drept, justiție europeana, dreptul european UE, legislatie UE, CJUE, justitia

Marile probleme ale legilor justiției, analizate de Expert Forum: Funcțiile de conducere din instanțe și parchete se vor ocupa necompetitiv / Institutul Național al Magistraturii e eliminat din procedura de promovare a judecătorilor la Curtea Supremă

BREAKING Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală și citează riscurile războiului din Ucraina – SURSE

Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală, în cadrul reformei pensiilor speciale, motivând acest lucru prin…

Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut clar de lege, este data de 15 a lunii

Mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social,...  

ghiozdan, scoala, elevi, liceu

Mai multă practică la firme și antreprenori locali care să discute cu elevii de gimnaziu o zi pe săptămână. Reforma liceului profesional din Franța, contestată de sindicatele profesorilor

Rusia susține fără a furniza dovezi că Ucraina a contactat Marea Britanie în legătură cu crearea de arme nucleare

Rusia a afirmat fără a furniza dovezi că Ucraina a contactat Marea Britanie în legătură cu posibilitatea de a crea arme nucleare, relatează The Guardian....  

Opt case tradiţionale din Charlottenburg, singurul sat rotund din România, vor fi reabilitate cu bani din PNRR

Comuna Bogda din judeţul Timiş a depus un proiect prin care a obţinut finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), contractul fiind...  

Marius Budăi (PSD), despre Iohannis: Mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că se bucură că preşedintele Klaus Iohannis a început să gândească social-democrat despre creşterea pensiilor, potrivit News.ro. Despre...  

eoliene

Aproximativ 90% din producția de energie eoliană a Ucrainei a fost distrusă în război, afirmă Kievul

Războiul Rusiei în Ucraina a avut un impact devastator asupra infrastructurii de energie regenerabilă a țării, potrivit primului ministru adjunct al afacerilor externe din Ucraina,...  

bani, finantari, euro

A doua cerere de plată din PNRR, de 3,2 miliarde de euro, urmează să fie transmisă Comisiei Europene până la finele lunii octombrie, anunță premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a doua cerere de plată din PNRR, în valoare de 3,2 miliarde de euro,…

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura

Grupul german E.ON anunţă că îşi va reduce consumul de energie al propriilor clădiri cu cel puţin 20%, în medie, în toate locaţiile din Germania/ Temperatura din încăperi va fi redusă la 19 grade C şi apa caldă va fi oprită oriunde este posibil

Serviciul de Ambulanta Bucuresti- Ilfov, ambulanta

Un copil de circa 6 ani și-a prins un picior într-un leagăn din parcul municipal Bistrița. Intervin pompieri și un echipaj al ambulanței

Un copil de circa 6 ani și-a prins un picior într-un leagăn din parcul municipal Bistrița. La fața locului intervin pompieri și un echipaj al...  

Nicolae Manolescu devine Doctor Honoris Causa la Universitatea ”Ovidius” din Constanța

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” academicianului Nicolae Manolescu, pentru întreaga activitate în domeniul literaturii...  

drona iraniana ruseasca kamikaze, ucraina, rusia, atac aerian, kiev, lovitura, drone

Ucraina are „din ce în ce mai mult succes” în doborârea dronelor iraniene – Ministerul britanic al Apărării: „Până la 85% din atacuri sunt interceptate”

Agenția Națională Anti-Doping, despre cazul Halep: Roxadustat e substanţă nespecifică / Pentru utilizarea intenţionată, perioada de suspendare e de 4 ani

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a publicat, luni, pe site-ul oficial, o serie de precizări în contextul depistării pozitive a jucătoarei…

Aristotel Căncescu, fostul baron PNL de Brașov, trimis în judecată într-un nou dosar de corupție. El e în închisoare, condamnat în alt dosar

Aristotel Căncescu, fostul baron PNL de Brașov, a fost trimis luni în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de corupție, potrivit unui comunicat. El...  

tort ciocolata prajitura desert

Mai mulți activiști ecologiști au aruncat un tort de ciocolată în statuia de ceară a Regelui Charles al III-lea din celebrul muzeu Madame Tussauds din Londra

Activişti ai grupului ecologist Just Stop Oil au vandalizat cu tort de ciocolată statuia din ceară a regelui Charles al…

ebrahim raisi

Președintele Iranului: Cooperarea dintre Teheran şi Beijing garantează „stabilitatea internaţională”

Cooperarea dintre Teheran şi Beijing garantează „stabilitatea internaţională”, a declarat luni preşedintele iranian Ebrahim Raisi, care l-a felicitat pe omologul său chinez Xi Jinping pentru...  

clotilde armand_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Clotilde Armand susține că proiectul pentru montarea panourilor fotovoltaice pe blocuri a fost redus la două imobile de PSD și PNL/ Liberalii spun că nu puteau aproba investiţii de 400 de milioane de lei fără studiu de fezabilitate şi de impact

MAE face bilanţul principalelor acţiuni de sprijin ale României pentru Ucraina pe parcursul celor opt luni de la declanşarea războiului ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei

bani, lei, finante, bancnote, pensie

EXCLUSIV Propunerile Băncii Mondiale pentru reforma pensiilor speciale: Vârsta de pensionare va fi aceeași ca și pentru sistemul public / Categoriile actuale de pensii speciale vor fi „raționalizate”, fără noi categorii de pensii speciale. Nicio pensie specială nu va depăși veniturile din perioada de activitate

BREAKING Cine este Rishi Sunak – noul lider al Partidului Conservator și viitor premier al Marii Britanii

Sunak a fost ales la a doua tentativă în mai puțin de patru luni, de data aceasta în calitate de singur candidat la șefia Partidului...  

Penny Mordaunt s-a retras din cursa pentru șefia Partidului Conservator din UK. Rishi Sunak a rămas singurul pretendent

Penny Mordaunt și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru șefia Partidului Conservator din Marea Britanie. După ce și Boris Johnson anunțase că nu participă la...  

Alina Gorghiu: ”PNL a luat act de demisia lui Vasile Dîncu de la Apărare şi aşteaptă ca PSD să vină foarte repede cu o propunere serioasă”

Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu, afirmă că PNL a luat act de demisia lui Vasile Dîncu din funcţia…

Parc de 16 hectare în Sectorul 6 din Capitală. 11 echipe de arhitecţi au intrat în concursul de soluţii pentru amenajarea Parcului Lacul Morii

11 echipe de arhitecţi, peisagişti şi urbanişti s-au înscris cu proiecte în cadrul concursului internaţional de soluţii pentru amenajarea Parcului Lacul Morii, potrivit unui comunicat...  

nicusor dan casca muncitor santier

Nicuşor Dan: Cu ajutorul arhitecţilor şi al proprietarilor, un alt imobil construit în perioada interbelică va fi readus la viaţă / Proiectele de reabilitare a vechilor clădiri, anunțate în ultima perioadă de edil

Două căprioare au fost găsite la percheziții în Bacău/ Bărbatul care deținea animalele era cercetat pentru braconaj

Două căprioare au fost găsite de poliţişti la domiciliul unui bărbat din Stănişeşti, în urma unei percheziţii efectuate în cadrul unui dosar penal, a informat,...  

Marcel Ciolacu „nu exclude posibilitatea” ca PSD să renunţe la funcţia de ministru al Apărării Naţionale în favoarea PNL

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, nu exclude posibilitatea ca social-democraţii să renunţe la funcţia de ministru al Apărării Naţionale în favoarea PNL. Întrebat, luni, la Palatul...  

bani, finante, lei, financiar, deficit

DOCUMENT Salariul brut al unui șofer din Ministerul Educației este mai mare decât cel pe care ar fi trebuit să-l aibă un profesor cu grad didactic II și 25 de ani vechime

Nicola Ciuca si Marcel Ciolacu

Oficial: Premierul Nicolae Ciucă preia interimatul la MApN, așa cum a cerut Marcel Ciolacu

Update 15.19: Premierul Ciucă a transmis Administratiei Prezidentiale documentele privind demisia lui Vasile Dîncu de la MAPN și preluarea interimatului, a anunțat guvernul. Nicolae Ciucă...  

Primele numiri făcute de Ligia Deca, decise de Sorin Cîmpeanu. Un fost deputat PDL, actual inspector general la Arad, și secretarul de stat din ministerul condus de Liviu Dragnea, puși în consiliul care stabilește finanțarea pentru școli

Fostul manager al Institutului de psihiatrie „Socola”, responsabilul cu controlul financiar preventiv și un auditor, trimiși în judecată de DNA pentru un prejudiciu de aproape jumătate de milion de lei / O firmă și administratorul acesteia, trimiși în judecată în același dosar

Marcel Ciolacu, despre varianta ca PSD să ceară demiterea lui Virgil Popescu, după plecarea lui Dîncu: Modul meu de a funcţiona nu este acesta / Nu sunt un fan al domnului ministru de la Energie, acest lucru vi-l pot spune cu toată tăria

Radu Mazăre rămâne în închisoare. Judecătorii au respins contestația în anulare în dosarul ”Polaris”

Judecătorii Curții Supreme au respins luni contestația în anulare depusă de Radu Mazăre (fostul primar al Constanței) și afaceristul Sorin Strutinsky în dosarul ”Polaris”, potrivit...  

Primăria Braşov a finalizat achiziţia pentru instalaţia nocturnă la pârtiile Drumul Albastru şi Lupului Inferior / Cele două pârtii vor fi iluminate din sezonul de iarnă 2023-2024 / Sunt primele instalații montate în ultimii 40 de ani

bani, finante, lei, financiar, deficit

Marcel Ciolacu: Ținând cont de această criză, e posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat luni la Parlament, despre propunerile privind majorare taxelor locale, că în partid s-a venit cu mai multe propuneri. ”Ţinând...  

Statele membre UE au aprobat încărcătoarele universale pentru telefoane şi alte dispozitive electronice din 2024

Telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice din Uniunea Europeană vor trebui să aibă un echipament standard de încărcare începând din 2024, conform unei propuneri legislative...  

Jumătate dintre mașinile verificate în trafic pe drumurile din județul Suceava aveau neconformități, în primul semestru din 2022 /  5,6% dintre mașini prezentau pericol iminent de accident

Aruncarea în aer a marelui baraj de la Kahovka ar încetini cu doar două săptămâni avansul armatei ucrainene. În schimb, Crimeea ar rămâne fără apă (șefului spionajului militar ucrainean)

ludens copii gradinita joaca cu sens

Ateliere gratuite pentru copii organizate de Art Safari în perioada 27-29 octombrie

Copiii cu vârste între 6 şi 12 ani, pasionaţi de artă, pot participa gratuit la atelierele organizate de Art Safari timp de trei zile, în...  

Virgil Popescu, ministrul Energiei

SURSE: PSD ar vrea un schimb de ministere sau remanierea unui ministru PNL în oglindă cu demisia lui Dîncu

Update 14.45: Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat despre acest scenariu că ”modul meu de a funcţiona nu este acesta şi îmi cer scuze dacă...  

Marcel Ciolacu, după demisia lui Vasile Dîncu: ”Am crezut că s-a depășit momentul/ Domnul Vasile Dîncu nu s-a referit niciodată la un teritoriu care ar fi cedat de Ucraina

dmitri peskov, kremlin, purtator de cuvant, moscova, rusia, vladimir putin

Kremlinul acuză Franța și Germania că nu manifestă „nicio dorință” de a media negocierile cu Ucraina

Kremlinul a declarat luni că Franța și Germania nu manifestă „nicio dorință” de a participa la o mediere în conflictul ucrainean și a lăudat oferta...  

toamna, vreme, meteo

METEO: Vreme în general caldă şi ploi puţine pe parcursul următoarelor două săptămâni

Ultima săptămână din luna octombrie şi primele zile din noiembrie vor aduce o vreme, în general, caldă în aproape toate regiunile, în timp ce, din...  

liban

Parlamentarii din Liban au eșuat pentru a patra oară în alegerea unui președinte/ Legislativul din Beirut, scindat între susținătorii Hezbollah și opozanții acestuia

razboi, rachete, lansator, sistem american, HIMARS, sua, ucraina, rusia, invazie, raza lunga

Rusia are resurse pentru un război lung, Occidentul trebuie să sprijine în continuare Ucraina (ministrul leton de externe)

Ministrul leton de externe Edgars Rinkēvičs consideră că Rusia are suficiente resurse pentru a duce un război prelungit în Ucraina, astfel că este important ca...  

incendiu spania pompieri foc flacari

Un incendiu a izbucnit la Policlinica Spitalului Turda/ O femeie s-a autoevacuat și a ajuns la spital

Un incendiu a izbucnit, luni, într-o încăpere de la etajul al doilea al Policlinicii Spitalului Turda, iar o femeie s-a autoevacuat şi apoi a fost...  

Vasile Dîncu, întrebat de când s-a rupt relația cu președintele Iohannis: De când aud pe surse, de 6 luni, că trebuie să demisionez

Vasile Dîncu a făcut luni primele declarații după ce a demisionat de la Apărare. Întrebat de ziariști ”de când s-a rupt relația cu președintele Iohannis”,...  

Centru Evaluare Covid 19, coronavirus, spital, pandemie, covid

305 cazuri noi de COVID și 2 decese în ultima zi

305 cazuri noi de COVID și 2 decese au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat luni de Ministerul Sănătății. În total, 920 de...  

Tunuri de zăpadă de 36.000 de euro bucată, vandalizate pe pârtiile de pe Muntele Mic, în Caraș Severin

Pagubă de mii de euro pe domeniul schiabil de la Muntele Mic, din Caraș Severin. Mai multe tunuri de zăpadă au fost distruse, după ce...  

Centru Evaluare Covid 19, coronavirus, spital, pandemie, covid, variola maimuței

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România, a anunțat, luni, Ministerul Sănătății. Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 54...  

Ședință de urgență la PSD pentru desemnarea noului ministru al Apărării. Ce nume sunt vehiculate

Liderii PSD au luni după-amiază o ședință informală cu ministrul demisionar al Apărării, Vasile Dîncu, iar luni seară de la 18.00 au programat ședința Biroului...  

Eurostat: Schimbările climatice au cauzat în ultimul deceniu pierderi economice de peste 145 miliarde de euro în Uniunea Europeană

Schimbările climatice au cauzat în ultimul deceniu pierderi economice de peste 145 miliarde de euro în Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Oficiul European...  

A fost prezentat tricoul oficial al echipei naționale de baseball a României / Federația de baseball a lansat o campanie pentru a strânge fonduri: 100 de tricouri sunt vândute cu 1.000 de lei bucata

Energie electrica

ANRE a emis autorizație pentru înființarea unei noi centrale, pe platforma Oltchim

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat acordarea de autorizaţii de înfiinţare pentru noi capacităţi energetice cu 97 MW,...  

Filmul demisiei lui Vasile Dîncu. Cum l-a sfidat ministrul Apărării pe președintele Iohannis, care îl ironizase public pe tema invaziei ruse din Ucraina

Ministrul Vasile Dîncu a demisionat luni de la Apărare, la mai bine de o săptămână după ce îl sfidase public…

Cătălin Drulă: ”Ministrul Dîncu, vulnerabilitatea de la Apărare, a demisionat. Aşteptăm şi demisia lui Bode, vulnerabilitatea de la Interne”

Preşedintele USR Cătălin Drulă a declarat că a demisiona „vulnerabilitatea de la Apărare”, ministrul Vasile Dîncu şi aşteaptă şi demisia…

lira sterlina, lire sterline, marea britanie

Lira sterlină se redresează în perspectiva numirii lui Rishi Sunak în funcția de prim ministru

Lira sterlină britanică și-a revenit luni în urma perspectivei numirii fostului ministru de finanțe Rishi Sunak la Downing Street, după demisia lui Liz Truss și...  

Sucevean de 84 de ani, aflat pe o bicicletă electrică, accidentat mortal de un tractor / Șoferul nu avea utilajul înmatriculat și are acum două dosare penale

Un bărbat în vârstă de 84 de ani, care se deplasa cu o bicicletă electrică, a fost accidentat mortal după…

Sabina Fati, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu și Gabriel Liiceanu, printre scriitorii de la Bookfest, în Brașov/ Salonul de carte este organizat din nou după trei ani de pandemie COVID-19

Politia Romana, politisti, politie, IGPR

Încă un sibian s-a dat drept polițist, după ce un altul a făcut un filtru în trafic și a cerut bani șoferilor / Ultimul a amenințat o femeie și i-a cerut 10 lei / E cercetat penal pentru tâlhărie

Dan Barna îl ironizează pe Vasile Dîncu după demisia acestuia: Sunt surprins că n-a dat și de data asta vina pe USR

Dan Barna, vicepreședinte USR, l-a ironizat luni pe Vasile Dîncu după demisia acestui de la Ministerul Apărării. ”Sunt totuși surprins că n-a dat și de...  

Un locuitor din Herson confirmă că Rusia își retrage serviciile administrative din oraș / Vânzătorii din piețe nu mai acceptă ruble rusești

Un locuitor din Hersonul ocupat de Rusia a confirmat pentru CNN că Rusia își retrage serviciile administrative din oraș și a declarat că există mulți...  

Reacția USR după demisia lui Vasile Dîncu: ”Trebuia demis de două săptămâni. Dar Ciucă tremură în fața PSD”

USR a reacționat, luni, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Moșteanu, după demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării: ”Trebuia demis de...  

Cristian Păun: O parte importantă din industria românească este la pământ din cauza rușilor, care au cumpărat și au pus pe butuci industrii întregi

O parte importantă din industria românească este „la pământ” din cauza faptului că, după Revoluția din 1989, statul român a…

Nicolae Ciurică – ultimul partizan în viaţă al Banatului, cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin / ”Nu vă puteți închipui ce a adus Ciuma Roșie pe capul nostru”