Home » Articole » Caietul de sarcini pentru reabilitarea Maternității Bucur a fost pus în dezbatere publică, anunță Nicușor Dan/ Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, bani din PNRR

Caietul de sarcini pentru reabilitarea Maternității Bucur a fost pus în dezbatere publică, anunță Nicușor Dan/ Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, bani din PNRR

23 mart. 2023
Caietul de sarcini pentru reabilitarea Maternității Bucur a fost pus în dezbatere publică, anunță Nicușor Dan/ Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, bani din PNRR
sursa foto: Facebook/ Nicusor Dan
Ascultă articolul

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a fost pus în consultare publică caietul de sarcini pentru achiziţia serviciilor de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări de renovare şi consolidare a Maternităţii Bucur. Unitatea medicală urmează să fie renovată prin PNRR, lucrările vizând consolidarea structurii de rezistenţă, consolidarea seismică şi reabilitarea termoenergetică, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

”Am lansat în consultare publică caietul de sarcini pentru achiziţia serviciilor de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări de renovare şi consolidare a Maternităţii Bucur, corpurile A şi B. Data limită de transmitere a propunerilor este 26.03.2023. Invit companiile interesate să vină cu observaţii şi recomandări privind revizuirea, actualizarea şi completarea documentaţiei referitoare la conţinutul Caietului de sarcini”, a arătat Nicuşor Dan, joi, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că observaţiile şi recomandările privind conţinutul Caietului de sarcini supus consultării pot fi trimise pe adresele de e-mail: [email protected] si [email protected].

Potrivit primarului, unitatea medicală va fi renovată cu fonduri PNRR, valoarea finanţării nerambursabile fiind de 35.355.175,99 lei, iar perioada de implementare – de 40 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

Printre lucrările care se vor face se numără asigurarea structurii de rezistenţă a clădirilor (consolidarea fundaţiilor, a subsolului tehnic, introducerea unor pereţi structurali din beton armat etc.), consolidarea seismică şi reabilitarea termoenergetică.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole