Noul prim ministru britanic Andy Burnham face numiri controversate în primul său cabinet. El se confruntă și cu un deficit de legitimitate

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Abia numit în funcție luni, marți noul premier a ținut prima ședință de cabinet cu noii și mai vechii miniștri. Premierul Burnham a anunțat că din octombrie, TVA la gaze și electricitate va fi redus de la 5% cât este actualmente, la 0%.

Economia medie pe gospodărie va fi practic neglijabilă – 49 de lire sterline, dar pe total măsura va costa 850 de milioane de lire sterline pe an. Noul guvern a explicat că banii vor proveni din anularea măsurii de introducere a cărții de identitate digitale – Digital ID.

Dar fostul Cancelar al Ducatului de Lancaster – ministru al cabinetului cu misiunea de coordonare a guvernului, Darren Jones a scris pe X că banii pentru Digital ID nu fuseseră încă alocați, așa că banii pentru reducerea TVA la electricitate și gaze vor trebui găsiți din altă parte.

Jones este unul dintre cei 11 membri ai cabinetului condus de fostul prim ministru, Keir Starmer, care și-au pierdut postul sub noul premier Burnham. El a fost înlocuit cu Louise Haigh, o fidelă de lungă durată a lui Burnham, care a organizat practic alegerea acestuia ca unic candidat în funcția de nou lider al Partidului Laburist în locul lui Starmer care a demisionat pe 22 iunie anul acesta.

Numirea lui Haigh a fost extrem de criticată de opoziție, care a reamintit că ea a demisionat în noiembrie 2024 când s-a aflat că în 2013 ea fusese condamnată în justiție pentru fraudă prin uz de fals pentru raportarea falsă a furtului unui telefon de serviciu pe vremea când lucra la compania de asigurări Aviva.

O altă numire criticată a fost aceea a Angelei Rayner în funcția de ministră a locuințelor. Ea a fost nevoită să demisioneze în septembrie 2025 din aceeași funcție și din cea de vice-prim ministră atunci când s-a aflat că nu plătise suma corectă ca taxă de timbru la cumpărarea unui apartament de 800.000 de lire.

Numirea lui Ed Milliband în funcția de ministru de externe este însă poate cea mai controversată. Fostul ministru al energiei s-a confruntat în trecut cu președintele Statelor Unite, Donald Trump în legătură cu emisiile de carbon nete și atitudinile sale față de democrație, iar în 2016 l-a descris pe Trump drept „un rasist, misogin și autoproclamat molestator”. Premierul Burnham a avut o primă convorbire telefonică cu Trump, dar presa britanică a relatat pe baza unor surse din administrația americană că președintele nu va uita afirmațiile lui Milliband, care este văzut ca unul dintre membrii de stânga ai guvernului.

El mai este acuzat că în 2013, când era lider al Partidului Laburist, pe atunci în opoziție, a contribuit la înfrângerea în Camera Comunelor a unei moțiuni de sprijin pentru o intervenție militară în Siria, unde fostul președinte Bashar Assad comitea un genocid împotriva propriului popor. Renunțarea la acțiune militară din partea Regatului Unit l-a determinat pe președintele Statelor Unite la acea vreme, Barack Obama, să renunțe și el și i-a lăsat cale liberă lui Assad să-și continue masacrele, inclusiv prin folosirea de arme chimice împotriva civililor.

O numire surprinzătoare este și aceea a lui Wes Streeting la apărare, acolo unde fostul ministru demisionar al sănătății sub Starmer nu are niciun fel de experiență. Apărarea este un domeniul extrem de important, care ar trebui să beneficieze de o majorare a fondurilor la 3% din Produsul Intern Brut până în 2030.

Aceste numiri contestate sunt contrabalansate de altele cu nume de bază în Partidul Laburist: John Healey, ministru al finanțelor (cancelar), Shabana Mahmood la interne, Yvette Cooper la sănătate și Pat McFadden la muncă și pensii. Mahmood și McFadden continuă în post, Healey a demisionat din funcția de ministru al apărării sub Starmer acuzând subfinanțarea apărării, iar Cooper a fost ministră de externe. Niciunul din cei patru nu este asociat cu aripa de stânga a Partidului Laburist.

În discursul său de după numirea în funcție luni de către Regele Charles al III-lea, noul premier a anunțat că intenționează să introducă în politica și economia britanică cele mai mari schimbări din ultimii 40 de ani, fără să dea prea multe detalii. El a criticat neoliberalismul dominant, în mod implicit și cel din perioada guvernărilor Laburiste din perioada 1997 – 2010, când și el a fost ministru al sănătății și al culturii. În mod clar, premierul Burnham a dat semnalul unui viraj la stânga.

Problema lui principală este însă legitimitatea. Până acum o lună el era primar al zonei metropolitane Manchester. Pe 19 iunie a fost ales deputat în scrutinul parțial de la Makerfield (nord-vestul Angliei) și într-o lună a devenit lider al Partidului Laburist și prim ministru, în locul lui Keir Starmer, împins spre demisie de propriul partid din cauza prăbușirii popularității sale care a provocat panică în rândul deputaților, confruntați cu pierderea mandatelor la următorul scrutin parlamentar.

Dar Burnham, spre deosebire de Starmer nu și-a condus partidul la o victorie covârșitoare pe 4 iulie 2024 (411 deputați din 650), mai mult, el nu a candidat în acel scrutin. În plus, Partidul Laburist guvernează în baza unui manifest electoral supus urnelor acum doi ani. Orice măsură nouă propusă de Burnham care ar contraveni acelui manifest nu ar fi legitimă, susține opoziția. Liderul partidului Reform UK, care conduce în sondaje din aprilie 2025, Nigel Farage i-a cerut lui Burnham să convoace alegeri anticipate.

Sondajele de opinie arată o revenire a Laburiștilor în ultima lună, în paralel cu o scădere a Reform UK și o creștere a Partidului Conservator. Transformat în mandate, astfel de rezultate ar da un parlament fără majoritate și este improbabil ca premierul Burnham să agreeze o întoarcere grabnică la urne. Și fără îndoială el va constata că popularitatea sa în rândul partidului parlamentar – a fost susținut de 379 din cei 403 deputați câți numără partidul la ora actuală – va fi supusă la încercare atunci când va propune măsuri legislative care riscă să nu fie populare în rândul electoratului, dar care se dovedesc necesare într-un stat cu finanțe publice precare.