Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ion Chicu, deputat și fost premier cu orientare pro-rusă al Republicii Moldova, a început demersurile parlamentare de suspendare și demitere a președintei Maia Sandu, potrivit Radio Moldova. Procedura parlamentară are șanse minime de reușită, dat fiind că opoziția pro-rusă nu are suficiente voturi pentru suspendarea șefului statului.
Inițiativa lui Ion Chicu e similară cu cea anunțată de George Simion, liderul extremist al AUR, împotriva președintelui Nicușor Dan. George Simion a preluat constant narativele Rusiei împotriva Ucrainei și Republicii Moldova. Simion este persona non-grata în Ucraina și Republica Moldova.
Fostul prim-ministru Ion Chicu, lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (pro-rus, anti-UE, anti-România), a prezentat în parlament proiectul de hotărâre privind impeachementul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. El o acuză pe Maia Sandu de presupuse încălcări ale Constituției și presupuse acte de corupție, potrivit Rador.
Propunerea de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați, iar dacă este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.
Potrivit articolului 89 din Constituție, președintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție „în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției”, cu votul a două treimi din deputați.
În acest moment, Opoziția nu are două treimi dintre deputați, ceea ce înseamnă că demersul lui Chicu urmărește doar erodarea imaginii șefei statului, oricum afectată de scandalurile de nepotism care au implicat-o pe verișoara sa și pe alți lideri ai partidului său de guvernământ, PAS.
Deocamdată, inițiativa este susținută de Partidul Socialiștilor din Moldova, Partidul Comuniștilor și Partidul Democrația Acasă, în timp ce Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a exprimat susținerea „unanimă” față de președinta Sandu, transmite Radio Moldova.
Da, dar al nostru o merita cu prisosinta
Cum e Maia Sandu si cum e ND… al nostru activist… sefu sistemului.