Home » Articole » CFR SA a semnat contracte de 957 de milioane de lei pentru modernizarea semnalizării feroviare din regionalele Cluj şi Timişoara

CFR SA a semnat contracte de 957 de milioane de lei pentru modernizarea semnalizării feroviare din regionalele Cluj şi Timişoara

CFR SA a semnat contracte de 957 de milioane de lei pentru modernizarea semnalizării feroviare din regionalele Cluj şi Timişoara
Sursa: Dreamstime
Ascultă articolul

CFR SA a semnat, marţi, două contracte, a căror valoare totală depăşeşte 957 milioane de lei, ce vizează modernizarea instalaţiilor de semnalizare de pe mai multe sectoare feroviare aflate pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Cluj şi Timişoara, precum şi realizarea centralizărilor electronice în şase staţii de cale ferată de pe raza SRCF Cluj, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al companiei, centralizarea instalaţiilor de semnalizare permite comandarea şi verificarea, din puncte specializate, a semnalelor şi macazurilor utilizate pentru organizarea circulaţiei trenurilor. Modernizarea acestor instalaţii contribuie la reducerea operaţiunilor executate local, la creşterea capacităţii de coordonare a traficului şi la diminuarea riscurilor generate de utilizarea unor echipamente învechite.

Primul contract are ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente Lotului 2 – Sectoare CF, pentru infrastructura situată pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Cluj şi Timişoara.

Contractul a fost încheiat cu Asocierea formată din Siemens Mobility SRL (lider), Imsat SA şi Elsitel Elektromekanik Insaat Proje Ticarat ve Sanayi AS. Valoarea contractului este de 822,653 milioane de lei, fără TVA.

Investiţia cuprinde următoarele sectoare şi staţii de cale ferată: sectorul Sărăţel – Dej, cu staţiile Măgheruş Şieu şi Şintereag; sectorul Deda – Sărăţel, cu staţiile Deda, Râpa de Jos, Monor Gledin, Şieu, Mărişelu şi Sărăţel; sectorul Săcuieni Bihor – Carei, cu staţiile Săcuieni Bihor, Şilindru, Valea lui Mihai, Sanislău şi Carei; sectorul General Gheorghe Avramescu – Satu Mare – Porumbeşti, cu staţiile General Gheorghe Avramescu, Satu Mare Sud, Satu Mare, Botiz, Micula şi Porumbeşti; sectorul Timişoara Sud – Voiteni – Stamora Moraviţa; sectorul Reşiţa Sud – Caransebeş; sectorul Sântana – Ciumeghiu.

Durata proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 30 de luni, din care 9 luni pentru activitatea de proiectare şi 21 de luni pentru execuţia lucrărilor, inclusiv efectuarea testelor la terminarea acestora, sub condiţia obţinerii autorizaţiilor de construire.

Perioada de garanţie este de 60 de luni.

Cel de-al doilea contract vizează proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea centralizărilor electronice în şase staţii de cale ferată aflate pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj: Buşag; Acâş; Vişeu de Jos; Diosig; Biharia; Halmeu.

Contractul a fost încheiat cu aceeaşi Asociere formată din Siemens Mobility SRL (lider), Imsat SA şi Elsitel Elektromekanik Insaat Proje Ticarat ve Sanayi AS. Valoarea contractului este de 135,199 milioane de lei, fără TVA.

Durata proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 30 de luni, din care 9 luni pentru activitatea de proiectare şi 21 de luni pentru execuţia lucrărilor, inclusiv testele efectuate la terminarea acestora, sub condiţia obţinerii autorizaţiilor de construire.

Perioada de garanţie este de 60 de luni.

„Prin realizarea celor două investiţii, CFR SA urmăreşte creşterea productivităţii şi reducerea costurilor de exploatare în activitatea de conducere a traficului feroviar, prin sporirea nivelului de centralizare a instalaţiilor de semnalizare. Proiectele vor contribui la eficientizarea operaţiunilor din nodurile şi staţiile feroviare, la asigurarea unor conexiuni mai rapide cu rutele din zonele vizate şi la integrarea instalaţiilor de semnalizare în centrele de management al traficului. Un alt obiectiv îl reprezintă creşterea nivelului de siguranţă a circulaţiei feroviare, prin modernizarea instalaţiilor existente şi introducerea unor soluţii tehnice adaptate cerinţelor actuale de exploatare”, se arată în comunicat.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole