Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputata USR Corina Atanasiu și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române s-au lansat într-o serie de atacuri reciproce pe subiectul înscrierii copiilor la ora de Religie în școli.
Totul a pornit de la o postare a deputatei Corina Atanasiu.
„Dragi părinți,
Înscrierea copiilor la ora de Religie din școală a devenit inutilă! Redați copiilor acest timp valoros, lăsați-i să doarmă mai mult sau să se plictisească mai mult. Și plictiseala are rolul ei.
Noile standarde de evaluare a elevilor la Disciplina Religie obligă elevii să meargă la slujbe. BOR a reușit și de astă dată să se folosească impecabil de ipocrizia și populismul deșănțat al unor factori de decizie din Ministerul Educației – România și reușește să facă obligatoriu, de la vârste fragede, mersul la biserică, dacă vrei ca elevul să ia notă mare.
De aceea, vă îndemn să nu vă mai înscrieți copiii la această disciplină care nu mai înseamnă, iată, doar 1 oră pe săptămână, ci vreo 5.
Și știu că mulți dintre dvs înscriați copiii la această disciplină pentru un 10 garantat care urca media la bursă. Nu mai e cazul. 10-le e condiționat de mersul la biserică.
Poate, cu un efort de echipă, echipa părinților, reușim să ieșim din această ipocrizie generală.
Nu, copiii noștri nu au nevoie de 13 ani de studiu al Religiei. Au nevoie să învețe să scrie și să citească, să socotească și să nu plimbe, peste 20 de ani, moaște pe câmp ca soluție la încălzirea globală și la deșertificare.
Avem nevoie de niște viitori adulți cu minte flexibilă și conectată la realitatea lor. Nu știm cum va arăta regiunea noastră în 10 ani, nu știm cum va arăta piața muncii în 10 ani. Lucrul de care au cea mai puțină nevoie copiii noștri este să nu cerceteze, să nu verifice, să nu își dezvolte mintea și glanda criticii.
Haideți, că ne-am prostit destul! Trebuie să ne oprim”, a scris Corina Atanasiu pe Facebook.
Replica nu s-a lăsat așteptată. Purtătorul de cuvânt al BOR, Adrian Agachi, a scris pe o rețea de socializare că afirmațiile deputatei USR sunt o desconsiderare a Religiei și a profesilor care predau această disciplină.
„Citesc cu stupoare postarea unei doamne deputat în Parlamentul României, membră în Comisia de Învățământ, adresată părinților în vederea…neînscrierii copiilor la ora de Religie.
Citez: „Înscrierea copiilor la ora de Religie din școală a devenit inutilă! Redați copiilor acest timp valoros, lăsați-i să doarmă mai mult sau să se plictisească mai mult. Și plictiseala are rolul ei”.
Pentru doamna deputat, membră în Comisia de Învățământ, disciplina Religie este inferioară până și plictiselii.
Apoi, după această desconsiderare gravă a disciplinei Religie, a profesorilor care o predau, a părinților care aleg să-și înscrie copii la ora de Religie și a elevilor care participă la aceasta, textul continuă: „Nu, copiii noștri nu au nevoie de 13 ani de studiu al Religiei. Au nevoie să învețe să scrie și să citească, să socotească și să nu plimbe, peste 20 de ani, moaște pe câmp ca soluție la încălzirea globală și la deșertificare”.
Desconsiderarea celor de mai sus continuă cu un atac suburban la adresa credinței, a Bisericii, a credincioșilor și a sfinților.
Textul se încheie apoteotic: „Lucrul de care au cea mai puțină nevoie copiii noștri este să nu cerceteze, să nu verifice, să nu își dezvolte mintea și glanda criticii.
Haideți, că ne-am prostit destul! Trebuie să ne oprim”.
Așadar, religia îl îndobitocește pe om, îi surpă simțul critic, îi oprește dezvoltarea mentală și îl împiedică să facă orice fel de cercetare utilă.
Concluzia este una simplă: prin aceste afirmații se incită la ură religioasă, se încalcă dreptul la libertate religioasă, este contrazisă însăși Constituția României, dar, mai grav, religia este prezentată ca în perioada regimului comunist totalitarist ateu: drept o amenințare la adresa dezvoltării umane!
Este inadmisibil ca după 36 de ani de democrație să ne întoarcem la discursurile totalitariste și să descriem disciplina Religie în asemenea termeni.
În aceste condiții, scuzele ar fi binevenite.
Chiar absolut necesare”, a transmis Adrian Agachi pe Facebook.
La scurt timp a venit și răspunsul deputatei USR. Corina Atanasiu spune că răspunsul purtătorului de cuvânt al BOR la postarea sa îi confirmă intenția Bisericii Ortodoxe Române de instrumentare a Religiei ca disciplină.
„M-a sunat un foarte bun prieten, creștin ortodox practicant, implicat în viața și comunitatea bisericii lui de ani de zile, să îmi spună că am mare dreptate cu ce am scris despre ora de religie, scriitură de facebook care pare că a împărțit țara în două.
Și să mă atenționeze că inclusiv purtătorul de cuvânt al BOR a iesit pe aceeași rețea cu un răspuns dur. Habar nu aveam cine este noul purtător de cuvânt al BOR, eu din obișnuință m-am uitat spre domnul Bănescu, pe a cărui pagină am găsit mai degrabă un punct de vedere în susținerea a ceea ce am spus eu.
Îl descopăr însă din postările televiziunilor de scandal pe proaspătul Adrian Agachi, vajnicul ortodox, care mă ceartă strașnic că am ceva cu credința milenară ratând grav subiectul controversei: noile standarde de evaluare în cadrul disciplinei Religie care ar obliga elevii să meargă la slujbă pentru a putea fi notați.
Dar închide comentariile ca nu cumva să primească o replică sau o părere contrară.
Însă, ce vreau să subliniez este că, prin postarea dlui, dl. Agachi confirmă de fapt intenția și planul BOR de instrumentare a disciplinei Religie, al cărei scop este prozelitismul și nicidecum educația.
Imaginea cu care dnul Agachi ilustrează postarea e inspirată din episodul evanghelic “Lăsați copiii să vină la mine”.
Adică, plasată în contextul școlii, scopul BOR prin plasarea armatei de preoți și absolvenți de teologie în toate școlile țării este acela de a impune ortodoxismul cu forța și cu cel mai la îndemână instrument din școală, nota.
Trecând peste actul ratat al dlui Agachi, această dispută pe tema orei de religie în spațiul public românesc (care nu este de ieri, de azi, eu discut pe subiect, dinspre mișcarea părinților, de cel puțin 15 ani) poate că este un punct bun de plecare pentru trei subiecte mari:
– calitatea pregătirii profesorilor de religie (fac/ nu fac suficientă pedagogie, au/nu au formare și capacitate de a preda anumite conținuturi de învățare, din ce ocupații vin, pe ce filiere, etc)
– violența de limbaj în spațiul public și corelarea cu nivelul de “ortodoxie”.
– caracterul opțional al disciplinei Religie, în afara unei alte opțiuni atunci când ora e plasată în mijlocul orarului”, a venit replica Corinei Atanasiu.
Purtătorul de cuvânt al BOR a răspuns din nou la a doua postare a deputatei USR, despre care spune că încalcă libertatea religioasă a românilor și i-a solicitat din nou să-și ceară scuze Bisericii Ortodoxe Române.
„Doamna deputat Corina Atanasiu a considerat oportun să răspundă postării mele, în care am criticat, cu argumente, poziția domniei sale față de disciplina Religie. Din păcate, răspunsul publicat nu răspunde fondului argumentelor prezentate, ci atribuie Bisericii Ortodoxe Române intenții și practici care nu corespund realității cadrului legal și educațional în care se desfășoară această disciplină.
Redau un fragment din postarea dumneaei:
„prin postarea dlui, dl. Agachi confirmă de fapt intenția și planul BOR de instrumentare a disciplinei Religie, al cărei scop este prozelitismul și nicidecum educația. Imaginea cu care dnul Agachi ilustrează postarea e inspirată din episodul evanghelic „Lăsați copiii să vină la Mine” (în original cu „m” mic – sic!). Adică, plasată în contextul școlii, scopul BOR prin plasarea armatei de preoți și absolvenți de teologie în toate școlile țării este acela de a impune ortodoxismul cu forța și cu cel mai la îndemână instrument din școală, nota.”
Să analizăm aceste afirmații.
În România, disciplina Religie se predă confesional, iar programa școlară este elaborată în conformitate cu specificul fiecărui cult recunoscut de stat și avizată de acesta. În același timp, participarea la orele de Religie este opțională și se realizează exclusiv în baza unei solicitări scrise din partea părinților, a tutorelui legal sau a elevului major.
În aceste condiții, afirmația potrivit căreia scopul disciplinei ar fi prozelitismul ridică o întrebare firească: cum poate fi calificată drept prozelitism activitatea didactică desfășurată la disciplina Religie la cererea expresă a beneficiarilor și a cărei programă este avizată de fiecare cult recunoscut de lege în parte, fiind predată confesional?!
Prin definiție, prozelitismul presupune încercarea de a atrage persoane aparținând altor confesiuni sau fără apartenență religioasă. Ora de Religie, desfășurată confesional, nu are ca obiect convertirea altor persoane și nici programa școlară nu conține elemente ofensatoare sau discriminatorii la adresa altor culte.
La fel de discutabilă este și interpretarea imaginii care însoțea postarea mea. O reprezentare iconografică inspirată din episodul evanghelic „Lăsați copiii să vină la Mine” este prezentată drept dovada unei presupuse intenții de „impunere a ortodoxismului cu forța”. O asemenea concluzie nu decurge în niciun fel din imaginea respectivă, ci reprezintă o interpretare subiectivă, lipsită de orice fundament obiectiv.
De asemenea, afirmația că disciplina Religie ar utiliza nota ca instrument de constrângere nu este susținută de realitatea procesului educațional. Evaluarea elevilor vizează competențele și conținuturile prevăzute în programa școlară, nu frecvența participării la slujbele religioase și nici experiența lor spirituală personală. Acest lucru este evident atât din programele școlare, cât și din standardele de evaluare aflate în dezbatere publică.
De aceea, consider că este regretabil ca un membru al Comisiei pentru Învățământ să formuleze acuzații atât de grave fără a ține seama de cadrul legal, de specificul disciplinei și de realitatea activității desfășurate în școli. Dezbaterea privind locul Religiei în educație este legitimă și necesară, însă ea ar trebui purtată cu argumente, cu respect pentru adevăr și fără atribuirea unor intenții care nu pot fi demonstrate.
Și cu atât mai puțin într-un mod jignitor și sfidător la adresa Bisericii Ortodoxe Române și a credincioșilor acesteia, dar și încălcând libertatea religioasă a cetățenilor acestei țări prin dorința de excludere a disciplinei Religie din școli!
PS: Așteptăm scuzele pentru jignirile aduse Bisericii Ortodoxe Române, doamna Atanasiu. Aceste derapaje incalificabile nu pot fi trecute cu vederea”, a scris Adrian Agachi pe Facebook.
Ora de religie în școală este inutilă…cerc de religie pe lângă biserică, să lucreze și preoții…
S-a supalat preanefericitul Daniel cand se plimba cu BORmasina?
Se pare ca Corina nu va mai fi pe lista…altfel, cum va explica Ilie sustinatorilor de Bihor, comunitatile protestante¿…are un talent doamna sa supere votantul normal la cap…iar voi, astia de la G4 nu realizati ca nu asa se contruieste fundatia Polului lu Bolojan¿…electoratul progresist nu depaseste 10%, iar ala ultraprogresist si ecologist nu face 4% si acolo e Gotiu, Presada, Ciceala, Stefanuta, Tenita, Buhuceanu etc, voi vedeti pe vreunul langa Bolojan¿…Bolojan doreste Polul sub aripa PNL istoric, cum sa vii cu mesaje anticrestine¿…chiar saptamana trecuta era un articol suparator pt Ilie, ca nu se permite mars Pride la Oradea,…bagati la cap, daca pleaca pocaitii de langa Ilie nu mai vede Polul 15%, dispar si sponsorii…nu ignorati tabara Vestea-Tise
Libertatea religioasă înseamnă libertatea de a opta, j3gule.
Orele de religie din scoala romaneasca sunt despre crestin-ortodox ism. Dar sunt elevi care au alte religii, atunci unde i libertatea religioasa pentru copiii musulmani din Medgidia ( de exemplu) ?