Home » Articole » „Ori o să merg la pușcărie, ori o să mor” / Mărturiile unor foști consumatori de droguri / ”La 21 de ani nu mai aveam dinți, am trecut printr-o supradoză, două zile am fost în comă”

„Ori o să merg la pușcărie, ori o să mor” / Mărturiile unor foști consumatori de droguri / ”La 21 de ani nu mai aveam dinți, am trecut printr-o supradoză, două zile am fost în comă”

1038
„Ori o să merg la pușcărie, ori o să mor” / Mărturiile unor foști consumatori de droguri / ”La 21 de ani nu mai aveam dinți, am trecut printr-o supradoză, două zile am fost în comă”
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Un grup de 30 de adolescenți între 14-17 ani, participanți la tabăra de educație juridică pe care asociația VeDem Just fondată de fostul judecător Cristi Danileț, o organizează săptămâna aceasta în Băile 1 Mai, au ascultat în prima zi a taberei mărturiile impresionante ale unor foști consumatori de droguri, relatează Bihoreanul.

- articolul continuă mai jos -

„Noi am disprețuit orice formă de învățare, orice sfat”, a recunoscut unul dintre cei doi, care au trăit ani întregi „prin canale, printre seringi și boschetari”. „Dacă, Doamne ferește, sunteți prinși vreodată într-o situație nașpa, încercați să recunoașteți și cereți ajutor. Chiar dacă v-au certat acasă, să aveți încredere în părinți”, i-a îndemnat Danileț pe copii.

Organizată de 8 ani încoace, tabăra de educație juridică în care asociația VeDem Just reunește în fiecare vară elevi din toată țara a început luni în Băile 1 Mai cu lecții de prim ajutor, dar și despre răspunderea juridică a minorilor.

Apoi, cei 30 de adolescenți au luat contact cu mărturii șocante prezentate de un voluntar din Cluj al asociației Teen Challenge, el însuși fost consumator de droguri cu o dependență de 10 ani, care a reușit să nu mai consume nimic de 5 ani, și de un bucureștean care se află acum într-un program de reabilitare, după o dependență de 17 ani.

Unul dintre participanți, Marius Gheorghiță, un bucureștean de 31 ani, are o poveste de viață teribilă.

A început să se drogheze de la 13 ani, în ciuda faptului că venea dintr-o familie bună.

„Am luat de toate, marijuana, amfetamină, ecstazy, cocaină, am tras, m-am injectat… Îmi mințeam familia, furam ca să fac rost de bani pentru droguri, după ce am terminat liceul la Spiru Haret, unul dintre cele mai bune din București, am intrat la Politehnică, dar m-am lăsat după un an. La 21 de ani nu mai aveam dinți, am trecut printr-o supradoză, două zile am fost în comă, am scăpat dintr-o septicemie severă în care se dau 5% șanse de supraviețuire…”, spune el.

Ca un fel de concluzie, fostul judecător Cristi Danileț, specializat în delincvența juvenilă, s-a adresat tinerilor pentru a-i face să conștientizeze că drogurile sunt o alegere, iar cei care ajung să le consume trebuie să ceară ajutor pentru a scăpa de ele.

„Singurul lucru pe care îl aveți e decizia voastră. Dar dacă, Doamne ferește, sunteți prinși vreodată într-o situație nașpa, încercați să recunoașteți și cereți ajutor, și mai ales gândiți-vă la cei dragi din apropiere, că ei sunt cei care vă pot da toată susținerea.

Chiar dacă v-au certat acasă părinții, ei sunt comuniunea cea mai strânsă care vi-i dată. Cu toată rușinea, să aveți încredere în ei și să vă bazați pe ei”, i-a îndemnat Danileț pe adolsecenți.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole