Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parchetul European (EPPO) a efectuat marți șapte percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă în achiziții publice și abuz în serviciu privind un proiect de aproximativ 4 milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmite Mediafax. Perchezițiile au avut loc la Consiliul Județean Ilfov, condus de Hubert Thuma (PNL), și la Spitalul Județean Ilfov, potrivit informațiilor G4Media.
Percheziții au mai avut loc și la mai multe firme, precum și la domiciliul unor persoane vizate de anchetă.
Dosarul vizează achizițiile pentru un proiect finanțat din PNRR în 2023 pentru prevenirewa infecțiilor nozocomiale în Spitalul județean Ilfov, din subordinea Consiliului Județean.
Dosarul este în acest moment in rem, adică privește faptele suspectate, potrivit informațiilor G4Media.
În total, procurorii europeni au efectuat șapte percheziții pentru ridicarea de probe fizice și electronice care ar putea contribui la documentarea dosarului. Anchetatorii susțin că există indicii solide potrivit cărora bugetul proiectului ar fi fost umflat artificial prin manipularea valorii estimate a echipamentelor și materialelor medicale care urmau să fie achiziționate.
Conform investigației, documentația utilizată pentru fundamentarea valorii proiectului ar fi inclus aproape 70 de oferte de preț neautentice, folosite pentru justificarea costurilor. Dacă suspiciunile se confirmă, acest mecanism ar fi condus la supraevaluarea contractului finanțat din fonduri europene.
Proiectul vizat de anchetă beneficiază de o finanțare de aproximativ 4 milioane de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene, instrumentul prin care sunt finanțate investițiile din cadrul PNRR.
Parchetul European precizează că dosarul a fost inițial sesizat de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Ulterior, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a transmis un raport privind suspiciunile de fraudă și a oferit sprijin operațional pe parcursul investigației.
La desfășurarea perchezițiilor au participat și structura de sprijin a EPPO din România, Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, serviciile de investigare a criminalității economice din Cluj și București, precum și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române.
EPPO nu a făcut publice numele instituțiilor sau ale persoanelor implicate și nici nu a oferit, deocamdată, informații privind eventuale măsuri preventive sau prejudiciul estimat în urma anchetei.