Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lando Norris și Oscar Piastri riscă descalificarea de la Marele Premiu din Las Vegas după ce Federația Internațională de Automobilism a deschis o anchetă privind starea monoposturilor McLaren la momentul terminării cursei de duminică dimineață.
FIA, protagonistă în ceea ce ar putea fi cea mai mare răsturnare de situație a sezonului, a anunțat că ambele McLaren au trecut linia de sosire cu o podea care nu respectă regulamentul, placa aflată sub mașină având o grosime mai mică decât limita impusă (9 milimetri), potrivit L’Equipe. Este un motiv care duce, în mod obișnuit, la descalificare automată, așa cum a pățit inclusiv Lewis Hamilton la ultimul Mare Premiu al Chinei.
Lando Norris, plecat din pole, a terminat pe locul secund cursa din Nevada, câștigată de Max Verstappen, și se află la o distanță mulțumitoare în clasamentul pentru titlul la piloți, mai exact 42 de puncte față de Verstappen și 30 față de Oscar Piastri, care a ocupat poziția a patra în Las Vegas.
Clasarea de pe pistă îi deschisese lui Lando Norris un bulevard spre titlu. În caz de descalificare, britanicul ar mai avea doar 24 de puncte avans în fața lui Piastri și a campionul en-titre, aflați la egalitate în acest caz, care ar fi departajați de numărul de victorii, în favoarea australianului (7 la 6). Mai sunt 58 de puncte de obținut în Qatar (unde are loc și un sprint) și la Abu Dhabi.
Articolul continuă mai jos
DOC 54 – Summons – Car 81 – Technical Regulations https://t.co/nVLPv627jK #LasVegasGP #F1 #FIA pic.twitter.com/XlYfBuyXPq
— FIA (@fia) November 23, 2025
DOC 55 – Summons – Car 4 – Technical Regulations https://t.co/nVLPv627jK #LasVegasGP #F1 #FIA pic.twitter.com/NajnpGkBvz
— FIA (@fia) November 23, 2025