Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Măsura introducerii zonelor cu emisii reduse (Low Emission Zones) în Bucureşti ar putea avea un impact semnificativ asupra calităţii aerului, prin restricţionarea circulaţiei vehiculelor non-euro şi până la Euro 4, inclusiv, care nu sunt echipate cu filtre de particule (DPF), este una dintre concluziile campaniei de măsurare a poluării generate de trafic, derulată în perioada 4-6 noiembrie de către asociaţiile 2Celsius şi Deutsche Umwelthilfe (DUH), în parteneriat cu Ecopolis.
Potrivit iniţiatorilor acţiunii, graficul analizat arată niveluri alarmante de particule ultrafine, negru de fum şi oxizi de azot în mai multe zone centrale ale Capitalei, confirmând impactul major al traficului auto asupra sănătăţii publice şi necesitatea implementării unor măsuri de limitare a emisiilor, transmite Agerpres.
„Graficul arată o comparaţie a numărului de particule ultrafine măsurate cu Automotive Particle Analyzer (APA) la o maşină Euro 4 fără filtru de particule, două maşini Euro 5 cu filtru de particule funcţional şi o maşină Euro 6 la care filtrul de particule lipseşte sau este nefuncţional. Măsurătorile realizate cu aparatul Automotive Particle Analyzer (APA) şi cu analizorul AirYX ICAD pentru NOx au arătat valori ridicate, cu vârfuri clare de poluare generate în special de traficul rutier şi de maşini diesel ale căror filtre de particule nu există pe modele mai vechi sau a fost scos. Aceste rezultate confirmă faptul că măsuri precum introducerea zonelor cu emisii reduse (Low Emission Zones) ar putea avea un impact semnificativ asupra calităţii aerului, prin restricţionarea circulaţiei vehiculelor non-euro şi până la Euro 4 inclusiv, care nu sunt echipate cu filtre de particule (DPF)”, susţine directorul executiv al 2Celsius, într-un articol de specialitate.
În viziunea acestuia, pentru autovehiculele dotate cu filtre de particule – introduse începând cu anul 2012 – este necesară îmbunătăţirea testelor RAR la ITP, prin introducerea unor echipamente similare celor folosite în prezent în Olanda, Belgia şi Germania, pentru verificarea reală a funcţionării filtrelor.
Revenind la analiza calităţii aerului din Bucureşti, în ceea ce priveşte particulele ultrafine, au fost înregistrate valori deosebit de mari în trei zone centrale ale oraşului – Piaţa Victoriei, Piaţa Romană şi Universitate, unde concentraţiile au depăşit de zece până la douăzeci de ori valorile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru protejarea sănătăţii umane.
Articolul continuă mai jos
„În contrast, în apropierea staţiei oficiale de monitorizare a calităţii aerului din reţeaua naţională, amplasată la Cercul Militar, valorile măsurate au fost semnificativ mai scăzute, cele mai reduse din întreaga campanie. Rezultatele campaniei au fost prezentate în data de 6 noiembrie, în cadrul unei întâlniri la Primăria Municipiului Bucureşti, la care au participat reprezentanţi ai PMB şi ai organizaţiilor de mediu. Discuţiile au vizat posibile soluţii pentru reducerea poluării urbane, inclusiv implementarea unor politici locale de restricţionare a traficului poluant”, a menţionat Stoica.
Cu privire la acest subiect, o parte dintre soluţiile structurale vin şi dinspre Uniunea Europeană, care pregăteşte o nouă Directivă privind inspecţiile tehnice şi controlul emisiilor din trafic (COM(2025)180), parte din pachetul „Roadworthiness Package”, şi aduce reguli moderne pentru a ţine pasul cu evoluţia tehnologică a vehiculelor şi cu noile cerinţe de mediu.
Conform specialistului, propunerea Comisiei Europene actualizează standardele ITP pentru vehicule electrice şi hibride, impune testarea sistemelor electronice de siguranţă (ADAS, eCall, automatizări) şi consolidează controalele privind emisiile şi zgomotul. De asemenea, Directiva introduce noi metode de testare pentru particule şi oxizi de azot (NOx), precum şi obligaţia utilizării tehnologiilor de tip „remote sensing” şi „plume chasing” pentru identificarea vehiculelor „super-emiţătoare” direct în trafic.
Totodată, fiecare stat-membru va trebui să monitorizeze anual cel puţin 30% din flota auto naţională, iar vehiculele depistate repetat cu emisii peste limite vor fi chemate la inspecţii suplimentare.
„Propunerea mai include măsuri ferme împotriva modificărilor ilegale ale sistemelor de control al emisiilor şi siguranţei, digitalizarea completă a certificatelor ITP, precum şi armonizarea controalelor rutiere la nivel european. Scopul declarat al Comisiei este reducerea semnificativă a poluării şi creşterea siguranţei rutiere, cu beneficii directe pentru sănătatea publică”, subliniază activistul de mediu.
Asociaţia 2Celsius este o organizaţie independentă de mediu care promovează politici publice şi iniţiative pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îmbunătăţirea calităţii aerului în România.
Deutsche Umwelthilfe (DUH), una dintre cele mai influente organizaţii de mediu din Germania, activează în domenii, precum: calitatea aerului, mobilitatea durabilă şi protecţia climatică. Ecopolis este o organizaţie non-guvernamentală dedicată monitorizării şi îmbunătăţirii calităţii mediului urban, prin cercetare, advocacy şi implicare civică.