Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Weekendul din Las Vegas s-a transformat într-unul de coșmar pentru McLaren, după ce FIA a anulat rezultatele echipei „papaya” pentru încălcarea regulamentului. Echipa din Woking a încercat până în ultimul moment să evite descalificarea lui Lando Norris, liderul ierarhiei mondiale.
După cursa din Las Vegas, în timpul inspecțiilor tehnice, delegatul FIA Jo Bauer a descoperit că „placa aflată sub podeaua ambelor monoposturi McLaren era prea uzată”.
Măsurătorile repetate efectuate în prezența oficialilor FIA și McLaren au arătat valori de 8,88 mm și 8,93 mm, suficiente pentru descalificare.
Regulile în această privință sunt stricte, iar circumstanțele atenuante rareori contează.
A fost și cazul McLaren, echipă care a încercat din răsputeri să schimbe verdictul FIA și să recupereze punctele pierdute de Norris.
Articolul continuă mai jos
Echipa din Woking a încercat să dovedească faptul că uzura planșei de sub podea (sub limita de 9 milimetri) a fost provocată de condițiile de cursă și nu de o vină a inginerilor.
McLaren a dat vina pe următorii factori: stare dificilă de concurs a pistei din Las Vegas, sărituri agresive ale monoposturilor și rulaj limitat din cauza steagurilor roșii din antrenamente.
Acestea toate, la un loc, ar fi dus la o accelerare a uzurii planșei.
McLaren a încercat și argumentul deteriorării accidentale: anomalii în comportamentul suspensiei, dar și faptul că încălcarea a fost mai mică față de alte cazuri din trecut, informează total-motorsport.com.
Comisarii de cursă nu au luat în calcul aceste variante ale McLaren, iar dubla descalificare a rămas în picioare.
De altfel, FIA a verificat toate monoposturile care au terminat în puncte la GP-ul din Las Vegas, iar singurele care încălcau regulamentele au fost cele McLaren.
Regulamentul tehnic nu ține cont nici de intenție și nici de context: respectiva piesă a încălcat regulamentul, iar verdictul a fost unul cât se poate de logic, este de părere FIA.
Max Verstappen, cel care a câștigat într-o manieră dominantă cursa din Las Vegas, este acum la egalitate de puncte cu Oscar Piastri, și la doar 24 de liderul Lando Norris, urmând să avem o luptă incendiară pentru titlul mondial la piloți în ultimele două etape de la Qatar și Abu Dhabi.