Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Emil Boc și USR și-au aruncat vorbe grele pe tema metroului, la ultima ședință de consiliu local. Edilul îi acuză pe USR-iști că blochează proiectul și le transmite că „a construi un metrou nu înseamnă să construiești un chioșc”, anunță Monitorul de Cluj.
Scandal în ședința de Consiliul Local de joi, după ce consilierii locali USR au vrut să afle care este procentul de execuție pentru proiectul metroului.
„E o informație pe care încerc să o găsesc de multă vreme, n-am reușit până acum. Am întrebat încă din aprilie, atunci mi s-a zis că e în proces de actualizare graficul de execuție și că îmi va fi comunicat în cel mai scurt timp posibil, am revenit în septembrie, am primit același răspuns, am cerut toate graficele de execuție de-a lungul vremurilor pentru proiectul metroului să văd evoluția lor și ce se schimbă, iar răspunsul a fost că sunt confidențiale”, a spus Paul Helmer, consilier local USR.
Inițial, primarul Emil Boc a replicat că „directorul de proiect o să comunice în scris despre procentul exact de execuție”, dar după insistențele USR a răbufnit.
„N-ar fi bine să lăsați ipocrizia deoparte? Voi știți foarte bine că soluția la traficul din Florești spre Cluj este rezolvarea pe termen mediu și lung a metroului? Nu a altceva. Centura metropolitană e importantă dar nu rezolvă Cluj-Florești.
Articolul continuă mai jos
Ne plângem și vă plângeți pe umerii la toți cei care se plâng de trafic, dar când e vorba să susțineți un proiect major, pe care specialiștii l-au demonstrat după ce au analizat 8 variante alternative că este soluția, nu găsiți cum să băgați bețe-n roate și să blocați aceste proiecte ale Clujului. Faceți tot ce vă stă în putință să blocați viitorul acestui oraș și mă așteptam măcar la dumneavoastră la mai multă maturitate a înțelege cât de important este proiectul pentru mobilitatea alternativă la Cluj pentru calitatea vieții.
Tot ce faceți, faceți prin orice mijloace să denaturați, să blocați, să distrugeți credibilitatea ca acest proiect poate rezolva problemele orașului, să ne îngreunați nouă șansa să facem acest proiect. Fiecare vorbă pe care o rostiți ne îngreunează șansa noastră de a face proiectul.
Banii sunt limitați în lumea asta, nu-s nelimitați. Și când iresponsabili ca dumneavoastră și mulți alții spun «ce ne trebuie nouă metrou la Cluj», alții o să spună că «bine, dacă nu vă trebuie metrou, nu vă trebuie, stați acolo aglomerați să muriți în trafic», alții așa vor spune din afară.
Uitați-vă la Moldova, toți la unison cum se bat pentru Autostrada Moldovei și e necesară. Dar toți la unison, indiferent din ce partid sunt”, a replicat edilul Clujului.
După ce consilierii locali USR au insistat să obțină informații despre metrou și au declarat că „am avut rețineri cu privire la capacitatea administrativă a Primăriei de a implementa proiectul”, Boc i-a acuzat rea-credință și că „fac mult rău Clujului”.
”Gândiți-vă la viitorul orașului, dincolo de viziunea politică îl atac eu pe primar și cu asta am obținut 10 like-uri pe internet și mamă, mergem acasă, explicați la soție cât de bun ați fost astăzi. Dar gândiți-vă pe termen lung pentru ce ați fost votați, ce vreți să rămână după voi.
Vreți să rămână doar lucruri pe care le-ați blocat, doar pe care nu le faceți. Și asta e o realizare”, a mai spus Emil Boc.
Scăpăm de BOC la următoarele alegeri.
Boculete nu pricepe nimic, ca de fiecare dată. Problema nu e că metroul n-ar fi necesar, ci că el, Boculete, nu are capacitatea să realizeze lucrări mari de infrastructură. Nu a reușit să implementeze niciodată proiecte mari, nici ca prim-ministru, nici ca primar. E ca și cum i-ai cere să zboare dând din mâini: chiar dacă sincer ar vrea, nu are cum. Și atunci, neputând în veci să facă metroul, doar aruncă banii pe fereastră, un morman de bani care, utilizați altfel (centură, pasaje, parcări), n-ar fi făcut minuni, însă ar fi adus îmbunătățiri punctuale. Ca la Oradea, de exemplu, oraș care se descurcă foarte bine și fără metrou.