Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, i-a convocat luni pe cei 27 de lideri ai Uniunii Europene la o reuniune specială dedicată situației din Ucraina. Întâlnirea urmărește coordonarea poziției europene în legătură cu evoluțiile recente ale eforturilor internaționale de negociere a unui plan de pace.
Urmărește LIVE pe G4Media evoluția evenimentelor:
Ora 19.04: Financial Times relatează că după discuțiile de duminică dintre secretarul de Stat Marco Rubio și delegația ucraineană, planul inițial a fost redus de la 28 de puncte la 19 puncte, potrivit unor surse oficiale
Ora 17:58 Donald Trump și Xi Jinping au discutat la telefon despre războiul din Ucraina
Donald Trump a purtat o convorbire telefonică cu președintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul căreia au discutat despre încheierea războiului din Ucraina, a declarat Casa Albă, citată de Sky News.
Xi a îndemnat „toate părțile” implicate în conflict să „reducă diferențele”, potrivit agenției de știri chineze Xinhua.
El a reiterat că China susține toate eforturile care conduc la pace.
China a rămas un aliat constant al Rusiei pe tot parcursul invaziei acesteia în Ucraina și este principalul cumpărător de petrol rusesc, alături de India.
Ora 16:43 Putin și Erdoğan au discutat propunerile SUA privind încheierea războiului din Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdoğan au discutat luni, la telefon, propunerea SUA de a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat Kremlinul, citat de The Guardian.
Într-o declarație citată de Reuters, Kremlinul a afirmat că „Vladimir Putin a remarcat că aceste propuneri, în versiunea pe care am analizat-o, sunt în concordanță cu discuțiile purtate la summitul ruso-american din Alaska și, în principiu, pot fi utilizate ca bază pentru o soluționare pașnică definitivă”.
„Interesul părții ruse pentru o soluție politică și diplomatică la criza ucraineană a fost reafirmat”, a adăugat Kremlinul.
La rândul său, Erdoğan i-a spus lui Putin că este gata să sprijine procesul în toate modurile posibile și a propus Istanbulul – unde cele două părți au ținut trei runde de negocieri de pace la începutul acestui an – ca loc de desfășurare a discuțiilor, a declarat Kremlinul.
Ora 15:51 Care sunt liniile roșii anunțate de Ucraina și Europa în negocierile de pace
Ora 15:23 „Pacea în Ucraina nu se va realiza peste noapte”, afirmă cancelarul Merz
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că, deși „unele probleme au fost clarificate” în cadrul negocierilor de la Geneva, „știm, de asemenea, că pacea în Ucraina nu se va realiza peste noapte”.
Merz a precizat, citat de The Guardian, că Europa trebuie consultată și trebuie să fie de acord cu orice plan de pace pentru Ucraina, având în vedere consecințele acestuia asupra securității europene, și a solicitat Rusiei să se așeze la masa negocierilor și să se implice mai direct în discuții.
Ora 15.17: Vladimir Putin a afirmat că planul de pace al SUA pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea fi „în principiu” utilizat ca „bază pentru o soluție pașnică definitivă”, în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite Sky News. Detalii aici.
Ora 14.43: Echipa ucraineană de negociatori se întoarce de la Geneva la Kiev, potrivit Sky News. Echipa ucraineană se va întâlni cu președintele Zelenski pentru a-l informa, în această seară.
Ora 14.13: Acordul pentru încheierea războiului nu trebuie să submineze securitatea în Europa, afirmă premierul polonez, Donald Tusk.
Orice acord pentru încheierea războiului din Ucraina nu poate submina securitatea Poloniei și a Europei, potrivit premierului polonez citat de Sky News.
Donald Tusk este cel mai recent lider care s-a exprimat în acest sens, în contextul continuării negocierilor privind planul de pace al SUA. El a afirmat că încheierea războiului ar trebui să consolideze securitatea, nu să o slăbească.
Tusk a vorbit jurnaliștilor în marja summitului UE-Uniunea Africană de la Luanda, capitala Angolei.
Ora 13:30 Concomitent, Zelenski a transmis că granițele Ucrainei nu pot fi schimbate prin forță. Președintele Ucrainei a postat și el pe rețelele de socializare după ce a vorbit la summitul Platformei Crimeea din Suedia, notează Sky News: „M-am adresat participanților și i-am îndemnat: nu rămâneți tăcuți, nu fiți observatori pasivi ai istoriei – fiți participanți”, a spus președintele Ucrainei.
Zelenski a spus că este esențial să fie susținute principiile pe care se bazează Europa – „că granițele nu pot fi schimbate prin forță; că criminalii de război nu trebuie să scape de justiție; și că agresorul trebuie să plătească integral pentru războiul pe care l-a început”.
Ora 13:00 Donald Trump a transmis, în timpul întâlnirii liderilor europeni: „S-ar putea ca ceva bun să se întâmple” în discuțiile de pace privind Ucraina, relatează Sky News.
Într-un mesaj scurt pe Truth Social, președintele SUA spune: „Este oare posibil ca progrese mari să fie făcute în discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina??? Nu credeți până nu vedeți, dar s-ar putea ca ceva bun să se întâmple”
Ora 11.53: Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte de summitul informal al șefilor de stat din UE, potrivit unei postări pe rețelele sociale
Ora 11.48: Președintele Cehiei, Petr Pavel, a declarat pentru presa locală că Ucraina trebuie să fie parte din negocierile de pace pentru a evita un scenariu similar cu cel de la Munchen 1938, când marile puteri au acceptat ca Germania hitleristă să anexeze părți din Cehia, fără ca țara să fie primită la negocieri. Acordul de la Munchen a fost un pas decisiv înainte ca Hitler să declanșeze Al Doilea Război Mondial, încurajat de politica de non-combat a Marii Britanii și Franței
Ora 11.45: Kremlinul susține că nu a primit nici o informație despre negocierile de pace de la Geneva din weekend, potrivit Sky News. Purtătorul de cuvânt Dimitri Peskov a declarat că nu există în acest moment planuri pentru o întâlnire între o delegație oficială rusă și una americană
Ora 11.44: Întâlnirea liderilor UE, la care președintele Nicușor Dan participă prin videoconferință, a început la ora 11.30
Ora 11.28: Suedia declară că nu va recunoaște anexarea teritoriului Ucrainei de către Rusia
Ministrul de Externe al Suediei, Maria Malmer Stenergard, a declarat că Suedia nu va recunoaște anexarea Crimeei sau a oricărui alt teritoriu ucrainean de către Rusia. Ea a adăugat că granițele Ucrainei nu pot fi modificate prin forță și că nu pot exista limite impuse armatei sale dacă se dorește obținerea unei păci durabile, transmite Sky News.
Reamintim că planul de pace al SUA, format din 28 de puncte, care a fost propus pentru prima dată Kievului săptămâna trecută, include concesii teritoriale semnificative din partea Ucrainei către Rusia, inclusiv întreaga Crimeea, Luhansk și Donețk.
Ora 11.23: Ungaria acuză Europa că încearcă să blocheze planul de pace al SUA
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a afirmat că planul de pace în 28 de puncte al SUA reprezintă „o șansă majoră” de a pune capăt războiului din Ucraina, dar că „unii lideri din Europa de Vest” încearcă să o blocheze, transmite Sky News.
„Poziția noastră este clară: fiecare politician european are datoria de a sprijini acest plan în totalitate și necondiționat, deoarece aceasta este alegerea rațională și umană”, a spus Szijjarto.
În ciuda faptului că face parte din UE și NATO, Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, este considerat cel mai de încredere susținător al lui Vladimir Putin în Europa și menține relații cordiale cu Kremlinul.
Ora 10.54: Zelenski: Ucraina va lucra la propuneri de pace care „ne întăresc, nu ne slăbesc”
Volodimir Zelenski a vorbit despre discuțiile în curs privind un plan de pace în Ucraina. Vorbind prin videoconferință la summitul Platformei Crimeea din Suedia, Zelenski a spus că Kievul va continua să colaboreze cu partenerii săi pentru a ajunge la un compromis privind propunerile făcute de SUA, cu scopul de a întări, nu de a slăbi Ucraina, transmite Sky News.
Rusia trebuie să plătească pentru războiul din Ucraina, iar o decizie privind utilizarea activelor sale înghețate este crucială pentru orice propunere de pace, a afirmat Zelenski.
Președintele parlamentului ucrainean, Ruslan Stefanciuk, care participă și el la summit, a declarat că planurile țării privind aderarea la UE și NATO trebuie să facă parte din garanțiile sale de securitate și din orice plan de pace.
„Liniile roșii” ale Ucrainei pentru negocierile de pace includ neacceptarea recunoașterii oficiale a teritoriilor ucrainene ocupate, lipsa limitelor pentru forțele sale de apărare și lipsa restricțiilor privind viitoarele sale alianțe, a declarat Stefanciuk.
Ora 10.22: Un fost ambasador al SUA în Ucraina a îndemnat liderii occidentali să exercite mai multă presiune asupra președintelui rus Vladimir Putin, transmite BBC News.
William B Taylor afirmă că Putin încearcă să „aștepte” Ucraina, Europa și Statele Unite, pentru a obține un acord favorabil pentru Rusia.
„Dacă rămânem fermi, îl putem forța să vină la masa negocierilor, dar nu am făcut asta”, a declarat el.
Taylor a adăugat că „problema Putin este una pe care președintele Trump nu a apreciat-o cu adevărat” până acum.
Ora 10.14: Atacurile rusești cu drone din orașul ucrainean Harkov, în estul țării, au distrus aseară trei clădiri rezidențiale, a declarat Serviciul de Urgență al Ucrainei. Patru persoane au fost ucise și cel puțin 13 au fost rănite, printre care doi copii. Imaginile arată clădirile cuprinse de flăcări, în timp ce echipele de salvare transportă cadavrele de la locul accidentului, potrivit Sky News.
Ora 10.00: Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a declarat că negocierile de la Geneva au reprezentat un „succes decisiv” pentru Europa.
„Toate problemele care privesc Europa, inclusiv cele legate de NATO, au fost eliminate din acest plan – acesta este un succes decisiv pe care l-am obținut ieri”, a declarat el la radio în Germania, citat de Sky News.
„A fost clar de la început, așa cum am spus în repetate rânduri, că niciun acord nu trebuie încheiat fără consultarea europenilor și a ucrainenilor.”
Ora 9.00: Președintele României, Nicușor Dan, va participa luni dimineață la Reuniunea informală a liderilor UE privind Ucraina. Nicușor Dan se va alătura discuției online, a anunțat Administrația prezidențială.
Context: Negocieri cruciale au avut loc, duminică seară, în Elveția, la Geneva. Președintele Volodimir Zelenski, împreună cu o delegație ucraineană, s-au aflat față în față cu secretarul de stat Marco Rubio și alți oficiali americani, după ce, vineri, Donald Trump i-a dat ultimatum liderului ucrainean să accepte o pace similară cu capitularea în fața dictatorului rus, Vladimir Putin. Liderii europeni au fost de asemenea prezenți la discuții.
Propunerea europeană de contraofertă în 24 de puncte privind acordul de pace dintre Ucraina și Rusia a fost publicată de The Telegraph. Documentul prevede, printre altele, introducerea unei monitorizări internaționale a încetării focului condusă de SUA, ca Rusia să returneze necondiționat toți copiii ucraineni deportați, iar problemele teritoriale să fie discutate după încetarea focului. De asemenea, propunerea europeană prevede ca sancțiunile impuse Rusiei începând cu 2014 să poată fi supuse unei relaxări treptate și parțiale după obținerea unei păci sustenabile, dar să poată fi reintroduse în cazul încălcării acordului de pace, dar și ca Ucraina să fie reconstruită complet și compensată financiar, inclusiv prin activele suverane ruse care vor rămâne înghețate până când Rusia va compensa daunele produse Ucrainei. Detalii aici