Conducerea Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a decis ca lectorul Alexandru Toader, acuzat că a hărţuit sexual două studente, să nu mai desfăşoare activităţi didactice până la clarificarea acestui caz, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Consiliul Facultăţii de Drept s-a întrunit luni după-amiază şi a decis, în unanimitate, ca lectorul universitar Alexandru Toader să nu mai desfăşoare activităţi didactice şi de evaluare până la clarificarea situaţiei.
„În şedinţa Consiliului Facultăţii din data de 24.11.2025, ora 14.30, în unanimitate de voturi a fost adoptată recomandarea ca dl. lector univ. dr. Alexandru lonuţ Toader să se abţină, în condiţiile prevăzute de lege, de la efectuarea oricăror activităţi didactice şi de evaluare a studenţilor până la clarificarea situaţiei semnalată în mass-media”, arată conducerea Facultăţii de Drept din Iaşi.
Totodată, conducerea facultăţii face un apel la studenţi să sesizeze orice abatere de la etica universitară, inclusiv eventuale abateri legate de hărţuirea sexuală sau acţiuni asociate acestui domeniu.
Tot luni, Comisia de Etică din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a autosesizat şi va ancheta cazul lectorului Alexandru Toader de la Facultatea de Drept, acuzat că a hărţuit sexual două studente.
Articolul continuă mai jos
”Vom investiga acuzaţiile respective cu instrumentele pe care le are Comisia de Etică, pentru a putea apoi pe bază de probe să stabilim ceea ce s-a întâmplat şi dacă este cazul, să constatăm abaterile şi să aplicăm sancţiunile de rigoare”, a declarat Daniel Atasiei, preşedintele Comisiei de Etică.
El a spus că părţile implicate vor avea posibilitatea să vină cu declaraţii în faţa membrilor comisiei.
Poliţiştii ieşeni au demarat verificări în cazul fiului lui Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că a hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a precizat luni că poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări ”pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”.
Ancheta poliţiştilor a fost declanşată în urma unui articol publicat de Reporter de Iaşi, în care Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, este acuzat că a hărţuit sexual două studente.
Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.
Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.
Confruntat de jurnaliştii Reporter de Iaşi, Alexandru Toader a refuzat să răspundă acuzaţiilor: ”Momentan, eu vă zic că nu comentez. Da? Nu v-am zis nici «Da», nu v-am zis nici «Nu»”.
Tatăl acestuia, Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei şi fost rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a scris, luni, pe Facebook că este vorba despre un articol de şantaj, dar că indirect este o campanie împotriva sa.
ce repede se misca universitatile cand nu e tata rector