Home » Sportz » Ferrari, tot mai aproape să piardă un record istoric din F1 care datează din 2004

Ferrari, tot mai aproape să piardă un record istoric din F1 care datează din 2004

22 nov. 2025
95
Ferrari, tot mai aproape să piardă un record istoric din F1 care datează din 2004
Lewis Hamilton / Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto / © Javier Jimenez/PsnewZ via ZUMA Press
Ascultă articolul

Ferrari este cea mai de succes echipă din istoria Formulei 1, cu toate că în ultimii ani Scuderia se zbate într-o zonă cenușie. Echipa de la Maranello deține din 2004 un record important din Marele Circ: are un total de 249 de victorii în cursele din F1 în calitate de producător de motoare, transmite racefans.net.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Practic, în medie mai mult de una din cinci curse organizate de la prima ediție de F1 din 1950 a fost câștigată de un monopost propulsat de motorul Ferrari.

„Coroana” Ferrari se clatină însă serios: echipa a intrat pe o panta descendentă, iar Mercedes vine puternic din urmă.

McLaren bifează victorii importante în Marele Circ, iar echipa „papaya” folosește motoare Mercedes.

Nicio echipă din Formula 1 care folosește motoare Ferrari nu a mai câștigat un Grand Prix de mai bine de un an de zile.

Ultimul succes este cel al lui Carlos Sainz Jr din Marele Premiu al Mexicului de anul trecut.

De la acel moment, rivalii de la Mercedes au bifat 18 victorii. Dintre acestea, 15 au fost reușite de McLaren.

În acest moment, Mercedes are cu doar 10 victorii mai puțin decât Ferrari, iar în funcție de ceea ce se va întâmpla sezonul viitor (unul revoluționar în ceea ce privește modificările de regulament) este tot mai posibil ca Scuderia să piardă coroana pe care o deține în Formula 1 din perioada lui Michael Schumacher.

Rămâne de văzut ce rezultate vor avea și alte producătoare de motoare în 2026: Honda (alături de Aston Martin), Audi sau RedBull-Ford.

Clasamentul piloților înainte de cursa din Las Vegas

  1. Lando Norris (McLaren) 390 puncte
  2. Oscar Piastri (McLaren) 366
  3. Max Verstappen (RedBull) 341
  4. George Russell (Mercedes) 276
  5. Charles Leclerc (Ferrari) 214
  6. Lewis Hamilton (Ferrari) 148
  7. Kimi Antonelli (Mercedes) 122
  8. Alexander Albon (Williams) 73
  9. Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 43
  10. Isack Hadjar (Racing Bulls) 43
  11. Oliver Bearman (Haas) 40
  12. Fernando Alonso (Aston Martin) 40
  13. Carlos Sainz (Williams) 38
  14. Liam Lawson (Racing Bulls) 36
  15. Lance Stroll (Aston Martin) 32
  16. Esteban Ocon (Haas) 30
  17. Yuki Tsunoda (RedBull) 28
  18. Pierre Gasly (Alpine) 22
  19. Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 19
  20. Franco Colapinto (Alpine) 0
  21. Jack Doohan (Alpine) 0

Clasament constructori

  1. McLaren 756 puncte / campioană
  2. Mercedes 398
  3. RedBull 366
  4. Ferrari 362
  5. Williams 111
  6. Racing Bulls 82
  7. Aston Martin 72
  8. Haas 70
  9. Kick Sauber 62
  10. Alpine 22.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.