Home » Articole » Ministerul Apărării a ridicat două avioane de luptă F-16 după noi atacuri ale Rusiei, la graniță cu Tulcea / A fost trimis mesaj RO-Alert

Ministerul Apărării a ridicat două avioane de luptă F-16 după noi atacuri ale Rusiei, la graniță cu Tulcea / A fost trimis mesaj RO-Alert

22 nov. 2025
138
Ministerul Apărării a ridicat două avioane de luptă F-16 după noi atacuri ale Rusiei, la graniță cu Tulcea / A fost trimis mesaj RO-Alert
sursa foto: Portul Izmail / Captură Google Maps
Ascultă articolul

Ministerul Apărării Naționale (MApN) transmite într-un comunicat de presă trimis sâmbătă dimineață că în noaptea de 21 spre 22 noiembrie au fost ridicate două avioane de luptă F-16 după noi atacuri ale Rusiei la graniță cu Tulcea.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

În nordul județului populația a fost alertat prin mesaje RO-Alert. Dronele au căzut în zona Ismail din Ucraina, iar dronele nu au intrat în spațiul aerian românesc, susține ministerul.

Atacurile violente au loc în contextul în care președintele Donald Trump îl amenință pe Volodimir Zelenski cu retragerea sprijinului dacă președintele ucrainean nu acceptă, până în 27 noiembrie, propunerea de pace a SUA, care reprezintă de fapt o capitulare a Kievului în fața Rusiei.

Comunicatul MApN

Două aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon au fost ridicate de la sol în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, din Baza 86 Aeriană, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, în contextul atacurilor lansate de Federația Rusă în proximitatea frontierei fluviale cu România.

La ora 01:33 a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru nordul județului Tulcea, ca urmare a intensificării atacurilor și detectării de drone în zona Ismail (Ucraina).

Nu au fost înregistrate pătrunderi de drone în spațiul aerian al României, iar aeronavele F-16 Fighting Falcon au revenit la Baza 86 Aeriană Borcea la ora 3:42.

  • „Ministerul Apărării Naționale menține în permanență un nivel ridicat de vigilență și asigură supravegherea strictă a spațiului aerian, maritim și terestru național. Suntem în contact permanent cu aliații noștri, schimbăm în timp real informații operative și acționăm ferm pentru garantarea securității României și a Flancului Estic al NATO”, a transmis MApN.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și