Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Carlos Sainz a criticat în termeni duri deciziile de arbitraj luate de către stewarzi la Marele Premiu din Brazilia, ibericul fiind de părere că penalizarea primită de Oscar Piastri a fost una dictată „aiurea”.
Pilotul celor de la Williams cere măsuri clare în Formula 1, el fiind nemulțumit de penalizările primite atât de el, cât și de alți piloți în decursul sezonului 2025.
Sainz a adus în discuție cea mai recentă eroare (după cum consideră el): penalizarea cu 10 secunde primită de Oscar Piastri.
Carlos este de părere că Piastri nu putea evita coliziunea cu Charles Leclerc și Kimi Antonelli și că penalizarea primită a fost una total greșit dictată.
Articolul continuă mai jos
„Cred că trebuie să recuperăm urgent și să încercăm să rezolvăm problema, pentru că, pentru mine, faptul că Oscar a primit o penalizare în Brazilia este inacceptabil”, a declarat Sainz pentru Motorsport Week.
„Suntem totuși vârful sporturilor cu motor.
Cred că toți cei care au văzut cursa știu că nu este deloc vina lui Oscar, iar toți cei care au condus cu adevărat o mașină de curse știu că el nu putea face nimic pentru a evita accidentul de acolo.
A primit o penalizare de 10 secunde, așa că pentru mine este ceva ce nu înțeleg”, transmite Carlos Sainz.
Mai mult decât atât, pilotul Williams vine și cu o rezolvare. El propune schimbarea modului în care funcționează stewarzii la cursele din F1.
Formatul actual prevede ca un grup de stewarzi să lucreze la Grand Prix-uri în echipe de câte trei, colaborând cu directorul de cursă Rui Marques.
Dacă structura ar fi schimbată într-un trio fix la fiecare Grand Prix, piloții ar avea mai multe șanse să se confrunte cu linii directoare mai clare, atrage atenția Sainz.
„Cu o bună organizare, care să înțeleagă cu adevărat cursele foarte bine, și o organizare consecventă, pe parcursul anului am dezvolta o înțelegere între noi și ai ști când este vina ta, ei ar ști când este vina cuiva. Dar aceasta este mai mult percepția mea asupra lucrurilor.
Cred că dacă am avea trei arbitri permanenți, la fel cum avem un director de cursă permanent, și am ști modul în care au aplicat penalizările de-a lungul anilor, am crea acea memorie musculară sau acea memorie a modului în care tind să evalueze penalizările sau lipsa acestora.
Sincer, cred că și fără linii directoare, știm când este vina cuiva sau nu, sau când este o simplă greșeală de cursă”, a încheiat Sainz, conform sursei citate.