Home » Articole » Ucraina încearcă să obţină din partea aliaţilor săi încă 20 de miliarde de dolari pentru achiziţii militare

Ucraina încearcă să obţină din partea aliaţilor săi încă 20 de miliarde de dolari pentru achiziţii militare

Ucraina încearcă să obţină din partea aliaţilor săi încă 20 de miliarde de dolari pentru achiziţii militare
Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)
Ascultă articolul

Ucraina le solicită aliaţilor săi o finanţare suplimentară de 20 de miliarde de dolari pentru achiziţii militare, în plus faţă de o finanţare de 40 de miliarde de dolari deja asigurată, a declarat miercuri ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, relatează Reuters.

O sursă ucraineană din domeniul apărării declarase deja de săptămâna trecută că Ucraina va face această solicitare joi, la o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, cunoscut şi ca grupul de la Ramstein, un grup format din aproximativ 50 de ţări care susţin militar şi financiar Ucraina în războiul cu Rusia.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit ministrului ucrainean, ţara sa a intensificat colaborarea cu aceşti aliaţi pentru a creşte calitatea ajutorului militar oferit, astfel încât acesta să corespundă priorităţilor armatei ucrainene, cum ar fi artileria cu rază lungă de acţiune, dronele, apărarea antiaeriană şi programul PURL („Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina”) prin care ţări europene membre ale NATO şi Canada cumpără din SUA arme şi muniţii destinate Ucrainei.

„De aceea lucrăm la îmbunătăţirea calităţii acestui ajutor şi la asigurarea a încă 20 de miliarde de dolari, în plus faţă de cele 40 de miliarde de dolari care au fost deja anunţate” de aliaţii Ucrainei pentru finanţarea asistenţei militare oferite acesteia, a explicat ministrul Mihailo Fedorov. „Încercăm să le transmitem partenerilor noştri că există o fereastră de oportunitate”, a adăugat el, transmite Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat anterior că Ucraina are nevoie urgentă de noi fonduri din partea aliaţilor săi de asemenea pentru a grăbi achiziţionarea unor noi sisteme antiaeriene americane Patriot şi de noi rachete interceptoare pentru aceste sisteme.

Înaintarea Rusiei pe câmpul de luptă a încetinit anul acesta, după ce atacurile ucrainene cu drone au perturbat logistica armatei ruse, atacuri care, pe de altă parte, produc pagube sectorului energetic rusesc.

Politicieni europeni şi comandanţi militari ucraineni susţin tot mai mult în aceste condiţii că dinamica de pe câmpul de luptă ar putea aduce anul acesta Rusia la masa negocierilor în „condiţii mai favorabile” Ucrainei.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole