Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mark Webber, fost pilot și managerul lui Oscar Piastri, a explicat într-o intervenție pentru Channel 4 unde s-a făcut diferența între australian și coechipierul Lando Norris. „Lando își susține vorbele prin rezultate”, a punctat Webber.
Mare favorit la câștigarea titlului după ce a impresionat în prima parte a sezonului, Oscar Piastri traversează o perioadă cu multe îndoieli, iar rezultatele din ultima perioadă au fost mult sub așteptări.
Avantajul avut față de coechipierul Norris „s-a topit” de la o cursă la alta, iar australianul a ajuns să fie depășit de Lando.
Pus să comenteze ce se întâmplă cu clientul său, Mark Webber a precizat că Norris a știut să gestioneze mult mai bine presiunea fantastică din Formula 1 în acest final electrizant de sezon.
„Ca în orice sport, vrei să pui bazele corecte – calificări, consistență, echilibru. Lando a făcut exact asta. În cele din urmă, clasamentul nu minte niciodată.
Își susține afirmațiile prin rezultate (n.r. Norris). Și asta schimbă totul: în F1, ori pui presiune, ori ești sub presiune”, a spus Webber, conform sursei citate.
Din păcate pentru Piastri, presiunea a fost prea mare, iar toate discuțiile din paddock despre faptul că Norris ar fi avantajat de McLaren i-au făcut și mai mult rău.
Webber transmite clar că Lando este mai solid mental pe finalul de sezon decât Oscar.
Odată cu apropierea liniei de finiș, Piastri a simțit tot mai mult greutatea mizei, în timp ce Norris a rămas neașteptat de calm, calculat și constant.
„A fost o victorie grozavă, dar, sincer să fiu, este clar că mai avem multe de făcut.
Mă voi întoarce, voi vedea echipa, îi voi felicita și voi vedea ce putem îmbunătăți.
Privind în viitor, voi continua să mă concentrez pe mine însumi, să rămân cu capul plecat, să ignor zgomotul și să continui să merg înainte”, a transmis Lando Norris după victoria din Brazilia.
Înaintea ultimelor trei curse din sezonul de F1, Norris are un avantaj de 24 de puncte față de coechipierul Piastri.
Concret, Lando poate câștiga titlul mondial fără să mai câștige vreo cursă din cele trei rămase: dacă va încheia doar pe locul al doilea, va fi noul campion mondial din marele Circ.
O victorie a lui Lando la Las Vegas, etapa următoare, l-ar scoate pe Verstappen din cursă și i-ar oferi lui Norris un avantaj fantastic față de Piastri.