Ce înseamnă să negociezi cu Mafia: ia tot ce-i oferi și nu dă nimic la schimb. Despre problemele din Justiție

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

„Ar trebui să fie mai flexibil, să negocieze cu puterea judecătorească”, se aud tot mai multe voci îndemnându-l pe premierul Ilie Bolojan să fie mai omenos cu magistrații – ultimul, dacă nu mă înșel, a fost Traian Băsescu, dumincă seara, la TVR. Dar să vedem ce înseamnă asta.

Anul 2018 a fost, probabil, cel mai bun an din istoria Justiției române, din două puncte de vedere.

• Primul: în 2018 s-a făcut transferul general al contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, astfel încât ceea ce se numește „salariu brut” a căpătat un cu totul alt înțeles economic – dar denumirea i-a rămas intactă. Ca urmare, tuturor veniturilor care se raportau procentual la salariul brut li s-au adus corecțiile necesare, prin scăderea corespunzătoare a procentului de raportare.

Aceste corecții au fost aplicate în toate domeniile, mai puțin într-unul: cel al Justiției. La acel moment am crezut că a fost o omisiune, dar privind acum din perspectivă înclin să cred că a fost, de fapt, premeditare. Deși salariul net al judecătorilor a rămas în linii mari același, pensiile nete începeau să le fie calculate la 80% din noul „salariu brut”, mult mai mare decât cel vechi. E momentul în care pensiile magistraților au devenit semnificativ mai mari decât salariul net.

Ce-i drept, tendința de a avea pensia mai mare decât salariul net era deja prezentă de câțiva ani, fiind generată de faptul că pensiile magistraților retrași se indexau automat cu indicele de creștere a salariilor celor din activitate – dar în acest caz pensia era mai mare cu 10-12%. Transferul contribuțiilor a făcut ca, începând cu 2018, pensia să fie mai mare, în medie, cu 35% față de salariul net, după cum se vede în graficul de mai jos. Graficul este o simulare pe un salariu brut de 15.000 de lei în 2017, ajuns la 18.000 de lei în 2018 în urma transferului contribuțiilor.

Secția Specială: zero absolut

• Al doilea: Tot în 2018 s-a înființat Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), cunoscută și ca Secția Specială, sub bagheta de ministru a lui Tudorel Toader. Tot atunci, a fost desființat micul serviciu dedicat corupției din magistratură care funcționa în interiorul DNA – și care, de bine, de rău, tot producea 8-10 dosare pe an. Motivul invocat pentru înființarea Secției Speciale a fost un amplu raport al Inspecției Judiciare, adoptat de CSM, în care erau consemnate numeroase abuzuri comise de procurorii DNA din toată țara.

Au trecut de atunci șapte ani și niciun procuror nu a avut de suferit de pe urma raportului – ba chiar și vedeta acelor ani, procurorul Mircea Negulescu – Portocală, a fost absolvit de toate acuzațiile. De unde rezultă că unicul scop al întocmirii acelui raport a fost desființarea serviciului din interiorul DNA – care își dovedise, totuși, eficiența – și înființarea Secției Speciale.

În cei patru ani de activitate, Secția Specială nu a instrumentat niciun dosar de corupție în magistratură, ci a executat o serie de represalii asupra unor magistrați care nu urmau directivele de partid și de stat.

În 2021, a încercat ministrul Justiției Stelian Ion să desființeze Secția Specială. A primit însă o puternică talpă din partea președintelui Klaus Iohannis, care i-a spus că „ar fi o idee bună să renunțe la proiectul de lege de desființare a SIIJ, aflat atunci la vot final în Senat”, după cum își amintea Stelian Ion la scurt timp după ce partidul său a părăsit guvernarea.

Și a venit Cătălin Predoiu. În 2022, acesta a desființat SIIJ și a reînființat-o într-o altă prezentare. A spart nucleul SIIJ de la București și l-a împrăștiat în toată țara, prin procurori anume desemnați care să investigheze corupția din magistratură. Soluția Predoiu își conținea însă și eșecul: procurorii anume desemnați nu se ocupau doar de corupția din magistratură, ci instrumentau și alte cauze. Era încă de pe atunci simplu de intuit cu cât chef se vor ocupa acești procurori de propriii lor colegi, când puteau lesne să „prioritizeze” alte cauze, care nu dau atâtea bătăi de cap.

Rezultatele se văd astăzi: Secția Specială 2.0 nu a produs, în trei ani, niciun dosar de corupție în magistratură. Singurele două dosare pe care le știu sunt o judecătoare drogată pe la Suceava și un procuror de pe la Mehedinți care a făcut nu știu ce potlogării. Dar societatea nu asta așteaptă de la acești procurori, să prindă magistrați beți la volan sau care își bat nevestele. Contează și asta, dar nu e pe primul loc. Pe primul loc e corupția.

Și la corupție, statistica spune așa: acum șapte ani a dispărut, brusc, corupția din magistratură și nici că s-a mai instalat vreodată. Este aceasta o ipoteză validă? Mă îndoiesc. Cine își imaginează că au dispărut din Justiție – la fel de brusc – și rețelele de tip Cătălin Voicu ar trebui să-și caute altă țară în care să trăiască omenește.

Cazemata

Avem acum tabloul complet cu ce a oferit societatea magistraților: salarii uriașe, pensii colosale și lipsa oricărui mecanism credibil și eficient de prindere și sancționare a celor care vând sentințe la tarabă. S-a creat astfel un sistem ermetic, consolidat metodic, în timp, pus în operă de oameni care au știut bine care le sunt obiectivele și au beneficiat din plin de complicități politice și de decizii mizerabile ale Curții Constituționale. O cazemată.

O cazemată din care au fost sau sunt pe cale să fie scoși sumedenia de magistrați onești, care mai acum câțiva ani ieșeau laolaltă cu sute de mii de români ca să apere Justiția de atacul brutal asupra Justiției – ca să constate, între timp, că atacul a continuat, dar într-o manieră mai subtilă, cât să nu deranjeze liniștea și stabilitatea cu care ne acopereau ochii, ca o năframă, unii dintre complici.

Acum putem vedea cu alți ochi singurul moment solar din mandatele lui Klaus Iohannis: descinderea sa în ședința Guvernului Grindeanu, la sfârșitul lui ianuarie 2017, când i-a cerut premierului să renunțe la adoptarea Ordonanței 13. Președintele nu cu prevederile ordonanței pare să fi avut probleme, ci cu mijloacele de implementare. Așa că în anii următori au implementat tot un fel de Ordonanță 13, dar cu alte mijloace.

Paradoxul trist e că această cazemată s-a construit și cu contribuția esențială a partenerilor noștri externi. Comisia Europeană și alte foruri internaționale au cerut vreme de decenii ruperea Justiției de orice influență politică, fără să ia în calcul ce s-ar putea întâmpla dacă sistemul visat de ele pică pe mâinile cui nu trebuie. Iată că s-a întâmplat.

Ce dai la schimb?

Dar ce dau magistrații la schimb? Vedem de câteva luni: numeroși infractori și inculpați, cu potențial financiar, primesc achitări și tot felul de indulgențe penale, prin sentințe discutabile sau de-a dreptul dubioase. Vedem represalii asupra unor magistrați care nu cântă cum vor cei de la vârful magistraturii. Și mai vedem comunicate de presă pompos-țâfnoase (și pe alocuri mincinoase), în care suntem somați să respectăm Justiția că dacă nu ne ia mama dracului.

Acum, premierul Bolojan nu face altceva decât să ia înapoi puțin din prea-multul care li s-a dat magistraților – și nici măcar nu e lucrul cel mai important din punctul de vedere al societății. Mult mai importantă este reinstituirea prin lege a unui mecanism care, prin el însuși, să asigure eficient depistarea și sancționarea magistraților dispuși să-și vândă sentințele. Abia acesta ar fi un prim pas pentru recâștigarea încrederii în Justiție. Dar sunt magistrații dispuși să-l accepte?

Poate tabloul descris mai sus e subiectiv. Sigur e nedrept față de magistrații onești – câți or mai fi rămas – care stau acum în tranșee de frica Inspecției Judiciare și a CSM. Poate că tabloul nu arată cu adevărat ceea ce este în sistemul judiciar, dar cu siguranță arată ceea ce se vede.

Și așa se va vedea până spargem cazemata.

PS: Dar cazemata nu se dă ușor bătută. Surse îndeobște bine informate susțin că se coace la CSM o sesizare a Curții Constituționale, privind un conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și puterea executivă, născut din intenția Guvernului de a reduce pensiile speciale ale magistraților.