Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Oscar Piastri este în cădere liberă în ierarhia piloților din Formula 1, avantajul australianului față de Max Verstappen scăzând dramatic de la 104 puncte în luna august la doar 40 în prezent. Cu toate acestea, pilotul celor de la McLaren spune că are armele necesare pentru a-l învinge pe Verstappen și a câștiga în premieră titlul de campion mondial.
Cursa de la Austin a fost încă una în care Piastri a fost departe de podium: a încheiat pe locul 5, iar acum doar 14 puncte îl separă față de coechipierul Norris și 40 față de Verstappen.
Cu toate acestea, australianul spune că are șansele sale de a triumfa și că rămâne optimist.
„Am fost în lupte pentru titlu care au fost la fel de strânse sau chiar mai apropiate decât cea de acum. Am dovezi pentru mine că lucrurile se pot întoarce în bine și cred pe deplin că pot câștiga campionatul”, transmite Piastri, citat de racingnews365.com.
De la cursa de la Monza, Verstappen a recuperat 64 de puncte în duelul direct cu Piastri.
Oscar a făcut o analiză scurtă după cursa din SUA, concluzia este una clară și sinceră: „Nu m-am potrivit deloc cu mașina”.
Până la finalul sezonului din Formula 1 mai sunt în total în joc 141 de puncte rămase, orice fiind posibil la vârful ierarhiei.
„În calificări a fost mai greu pentru noi în ultimele weekenduri. La Austin, pur și simplu nu m-am potrivit deloc cu mașina. Asta trebuie analizat.
Weekendul acesta a fost greu, dar performanța e cea care îți aduce un campionat, nu doar punctele. Cu cât mergi mai repede, cu atât obții mai multe puncte. Asta contează”, este de părere Piastri.
Presiunea fantastică din ultimele luni nu reprezintă o surpriză pentru Oscar.
„Am mai fost în situații la limită, iar experiența aceea îmi dă încredere acum”, consideră Piastri.
Mai sunt cinci etape până la final, iar Oscar promite o replică pe măsură în următoarea perioadă.
„Trebuie doar să învăț și să merg mai repede. Totul e încă sub control”, conchide liderul ierarhiei din Formula 1.
Australianul mărturisește că este nevoie de calm, analiză și folosirea experienței pentru a cuceri primul său titlu de campion mondial din Formula 1.
Verstappen are trei victorii în ultimele patru curse din Formula 1, iar acum rivalii de la McLaren îl iau mai mult decât în serios.
În august erau 104 puncte ce îl separau pe Verstappen de primul loc, acum ecartul s-a topit sub cursele fantastice făcute de olandez: 14 puncte până la Lando Norris (al doilea clasat) și 40 până la Oscar Pistri, liderul în derivă al F1.
1 Oscar Piastri (McLaren) 346 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 332
3 Max Verstappen (RedBull) 306
4 George Russell (Mercedes) 252
5 Charles Leclerc (Ferrar) 192
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 142
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 89
8 Alexander Albon (Williams) 73
9 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 41
10 Isack Hadjar (Racing Bulls) 39
11 Carlos Sainz (Williams) 38
12 Fernando Alonso (Aston Martin) 37
13 Lance Stroll (Aston Martin) 32
14 Liam Lawson (Racing Bulls) 30
15 Esteban Ocon (Haas) 28
16 Yuki Tsunoda (RedBull) 28
17 Pierre Gasly (Alpine) 20
18 Oliver Bearman (Haas) 20
19 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 18
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0.
1 McLaren 678 puncte / campioană
2 Mercedes 341
3 Ferrari 334
4 RedBull 331
5 Williams 111
6 Racing Bulls 72
7 Aston Martin 69
8 Kick Sauber 59
9 Haas 48
10 Alpine 20