Home » Sportz » „N-am întâlnit pe nimeni ca el”, spune un fost mecanic RedBull despre Verstappen

„N-am întâlnit pe nimeni ca el”, spune un fost mecanic RedBull despre Verstappen

„N-am întâlnit pe nimeni ca el”, spune un fost mecanic RedBull despre Verstappen
Max Verstappen / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Calum Nicholas este un fost mecanic al celor de la RedBull Racing, iar acesta a vorbit despre cum este să lucrezi cu Max Verstappen. Campionul mondial en-titre este complet obsedat de victorie și „scoate tot ce este mai bun” din fiecare angajat de la Milton Keynes.

- articolul continuă mai jos -

Verstappen, cel mai bun din Formula 1 în ceea ce privește nivelul motivării

Calum Nicholas este un fost mecanic al RedBull Racing, iar acesta știe cum este să lucrezi cu Max. În plus, Nicholas a vorbit deschis despre lecțiile importante pe care le-a învățat de la pilotul olandez.

„Am lucrat cu mulți piloți extraordinari. Nu cred că am întâlnit vreodată pe cineva atât de motivat, mai ales în ceea ce privește cursele”, își începe Calum Nicholas discursul din cadrul podcastului The Line.

„Max este unul dintre noi. Iubește cursele, dar cred că ceea ce îl face special este faptul că, mai ales în 2021, 2022, 2023, l-am văzut pe Max scoțând ce e mai bun din noi. Este un tip căruia dacă îi dai echipamentul și îți faci treaba bine, el va livra rezultate.

Îmi amintesc în special anul 2023, când ai câștigat toate cursele, cu excepția celei de la Singapore. Când te afli în situația de a câștiga fiecare cursă, presiunea crește, deoarece nu vrei să fii persoana care pune capăt acestei serii de victorii”, transmite Calum.

Pe lângă talentul fantastic pe care-l deține, Verstappen impresionează și la un alt capitol extrem de important: latura mentală. Olandezul reușește să obțină maximum din aproape fiecare situație.

„Ceea ce a creat în garaj în ceea ce privește atmosfera și motivația dintre noi toți de a face absolut tot ce era necesar pentru a câștiga este ceva cu adevărat special.

Ceea ce mi-a atras întotdeauna atenția la Max a fost mentalitatea lui și modul în care aceasta se transmite tuturor celor din jur. Asta este ceea ce, în opinia mea, îl face pe Max special”, a încheiat Calum Nicholas.

Cu patru Grand Prix-uri înainte de finalul sezonului și cu un total de 116 puncte rămase în joc, Verstappen are șansa lui de a cuceri al cincilea titlu mondial consecutiv din Formula 1.

Decalajul uriaș de 104 puncte de la pauza de vară a ajuns să fie în prezent unul de 36 de puncte față de Norris și 35 de puncte față de Piastri.

Marele Premiu de F1 al Braziliei, program complet

Vineri, 7 noiembrie

  • Antrenament 1 / 16:30 – 17:30 / Antena Play direct
  • Calificări Sprint: 20:30 – 21:14 / Antena 3, Antena Play

Sâmbătă, 8 noiembrie

  • Cursa Sprint: 16:00 – 17:00 / Antena 3 și Antena Play direct
  • Calificări: 20:00 – 21:00 / Antena 3, Antena Play

Duminică, 8 noiembrie

  • Cursa: 19:00 / Antena 3, Antena Play

Circuitul de la Interlagos

  • Primul Grand Prix: 1973
  • Lungime circuit: 4,309 km
  • Numărul de tururi: 71
  • Distanță totală: 305,939 km
  • Cel mai rapid tur: Valtteri Bottas, în 2018 (Mercedes): 1:10.540

Ce a fost în 2024

  • Pole position: Lando Norris (McLaren)
  • Cel mai rapid tur: Max Verstappen (RedBull) 1:20.472 în turul 67
  • Locul 1: Max Verstappen (RedBull)
  • Locul 2: Esteban Ocon (Alpine)
  • Locul 3: Pierre Gasly (Alpine)

Clasamentul piloților din F1 după cursa de la Hermanos Rodriguez

  1. Lando Norris (McLaren) 357 puncte
  2. Oscar Piastri (McLaren) 356
  3. Max Verstappen (RedBull) 321
  4. George Russell (Mercedes) 258
  5. Charles Leclerc (Ferrari) 210
  6. Lewis Hamilton (Ferrari) 146
  7. Kimi Antonelli (Mercedes) 97
  8. Alexander Albon (Williams) 73
  9. Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 41
  10. Isack Hadjar (Racing Bulls) 39
  11. Carlos Sainz (Williams) 38
  12. Fernando Alonso (Aston Martin) 37
  13. Oliver Bearman (Haas) 32
  14. Lance Stroll (Aston Martin) 32
  15. Liam Lawson (Racing Bulls) 30
  16. Esteban Ocon (Haas) 30
  17. Yuki Tsunoda (RedBull) 28
  18. Pierre Gasly (Alpine) 20
  19. Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 19
  20. Franco Colapinto (Alpine) 0
  21. Jack Doohan (Alpine) 0.

Clasamentul constructorilor din F1

  1. McLaren 713 puncte / campioană
  2. Ferrari 356
  3. Mercedes 355
  4. RedBull 346
  5. Williams 111
  6. Racing Bulls 72
  7. Aston Martin 69
  8. Haas 62
  9. Kick Sauber 60
  10. Alpine 20

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole