
LIVE Partidul Maiei Sandu, victorie categorică în alegerile cruciale din Republica Moldova / Poliția anunță că oamenilor le sunt promiși bani pentru a ieși în stradă / PAS obține 55 de mandate parlamentare din cele 101, Blocul ”Patriotic” – 26, Alternativa – 8, Partidul Nostru și Democrația Acasă – câte 6 mandate / Igor Dodon anunță protest luni
PAS, partidul președintei Maiei Sandu, a înregistrat o victorie categorică în alegerile cruciale din Republica Moldova de duminică. Moldovenii și-au ales noul Legislativ într-un scrutin cu miză crucială pentru viitorul și traseul pe care îl va urma Republica Moldova, scindată între Rusia tot mai agresivă și amenințătoare și posibilitatea de aderare la Uniunea Europeană. După procesarea a 99% de voturi, PAS obține majoritatea în Parlament cu 55 de mandate, urmat de Blocul Electoral „Patriotic” cu 26 de mandate, Blocul „Alternativa” – 8, iar Partidul Nostru și Democrația Acasă – câte 6 mandate,
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
- Citește aici un reportaj realizat de corespondentul G4Media în regiunea autoproclamată autonomă Găgăuzia.
- Citește aici un reportaj realizat de corespondentul G4Media de-a lungul graniței cu Transnistria și în satele-problemă ale regiunii separatiste pro-ruse.
Cele mai importante evenimente ale zilei de luni, 29 septembrie
UPDATE Ora 10:57 Roberta Metsola: Europa este Moldova. Moldova este Europa
UPDATE Ora 10:45 După procesarea a 99,91% din voturi, PAS este creditat cu un scor de 50,16%, urmat de Blocul Patriotic (24,19%), Blocul Alternativa (7,97%) și Partidul Nostru (6,20%)

UPDATE Ora 10:40 Protestul lui Dodon în Republica Moldova: Poliția anunță că oamenilor le sunt promiși bani pentru a ieși în stradă
UPDATE Ora 10:07 Traian Băsescu: Un pâlc de urmaşi ai luI Ștefan cel Mare l-au învăţat pe Vladimir Putin că omenirea a inventat ceva mai puternic decât toate armele: VOTUL
Ora 09:48 La ora 14:00 este anunțată o conferință de presă susținută de Maia Sandu la sediul președinției
UPDATE Ora 09:21 Victor Negrescu, europarlamentar PSD: Victoria pro-europenilor din Republica Moldova este un semnal pentru începerea negocierilor de aderare la UE
UPDATE Ora 09:20 Mesaj al pemierului Ilie Bolojan, după alegerile parlamentare de peste Prut: „Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană”
UPDATE Ora 09.06 Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei („Blocul patriotic”), al cărui lider este fostul preşedinte socialist Igor Dodon, a obţinut un scor foarte bun în Găgăuzia şi Transnistria, dar a pierdut categoric alegerile parlamentare organizate duminică în Republica Moldova, transmite trimisul special Agerpres, Cristian Lupașcu.
Potrivit datelor centralizate luni de Comisia Electorală Centrală, după numărarea voturilor din toate cele 68 de secţii de votare din Găgăuzia, ‘Blocul Patriotic’ a atras voturile a nu mai puţin de 82.35% din electorat, în timp ce Blocul Electoral „Alternativa”, al primarului Chişinăului, Ion Ceban, a fost votat de 11.47% dintre alegători.
Pro-europenii de la Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) au obţinut în această regiune autonomă doar 3.19%. În Transnistria, „Blocul Patriotic” a avut susţinerea a 51.02% din totalul votanţilor, în timp ce PAS a fost votat de 29.89% din alegători, iar Blocul Electoral „Alternativa” – de 8.91%. În afara celor trei formaţiuni politice, niciun alt competitor electoral nu a trecut pragul electoral în Găgăuzia şi Transnistria.
UPDATE Ora 08:49 Conferința de presă a Comisiei Electorale Centrale, începând cu ora 10:00: rezultate parțiale după procesarea ultimelor procese verbale, iar începând cu ora 11:o0 vor avea loc declarații de presă susținute de Președintele Parlamentului Igor Grosu, care este și liderul PAS.
UPDATE Ora 08:48 Victoria pro-europenilor în Republica Moldova, „o palmă răsunătoare pentru Putin”, consideră președintele USR, Dominic Fritz.
UPDATE Ora 07:30 După procesarea a 99% de voturi, PAS obține majoritatea în Parlament cu 55 de mandate, urmat de Blocul Electoral „Patriotic” cu 26 de mandate, Blocul „Alternativa” – 8, iar Partidul Nostru și Democrația Acasă – câte 6 mandate, transmite Ziarul de Gardă.
UPDATE Ora 01:43 În Marea Britanie PAS a obținut 83,5%, cel mai mare procent din țările mari din Diaspora.
UPDATE Ora 01:06 PAS are acum mai multe voturi decât celelalte patru partide care trec pragul luate împreună, ceea ce îi asigură o majoritate absolută a celor 101 mandate. Încă se mai votează în SUA și Canada, unde sunt de așteptat procente ridicate pentru PAS, și încă se mai numără voturile din Italia, Germania, Marea Britanie, Franța, Irlanda, Spania, Portugalia etc.
UPDATE Ora 00:05 Renato Usatîi, liderul Partidul Nostru, a transmis, la miezul nopții, că a depus contestații:
- ”Partidul Nostru va reprezenta toți cetățenii. Vom demonstra o politică curată și vom face tot posibilul să schimbăm lucrurile în bine”, a mai spus Usatîi.
UPDATE Ora 00:02 Igor Dodon, liderul Blocului Patrioții, a ieșit în fața Comisiei Electorale Centrale cu o portavoce prin care a strigat că a câștigat alegerile.
28 septembrie
UPDATE Ora 22:54 Pentru a face pragul electoral este nevoie de următoarele procente: 2% pentru candidații independenți, 5% pentru partide și 7% pentru alianțe politice.
UPDATE Ora 22:37 Fostul preşedinte al României Traian Băsescu anunţă că va face demersuri pentru a reobţine cetăţenia moldovenească, pe care a pierdut-o în urma unei decizii a fostului preşedinte moldovean Igor Dodon. Băsescu a explicat, duminică seară, că nu a vrut să aplice în această perioadă pentru a redobândi calitatea de cetăţean al Republicii Moldova , pentru că nu a vrut ca gestul său să fie interpretat în cheie electorală, transmite News.ro.
„Puteam să o fac înainte de alegeri, am primit toate formularele, am preferat să nu o fac pentru a nu da impresia că este un act electoral. O voi face după alegeri”, a afirmat Traian Băsescu duminică seară, la Digi 24, referindu-se la demersul de a redobândi calitatea de cetăţean al Republicii Moldova.
Fosta primă doamnă Maria Băsescu are în continuare dublă cetăţenie şi, în calitate de cetăţean al republicii Moldova, a votat duminică.
UPDATE Ora 22:09 Întrebat dacă alianța politică Alternativa va trece pragul de 7% necesar pentru a intra în Parlamentul Moldovei, Ion Ceban a declarat că ”nu comentează”.
UPDATE Ora 21:53 Vasile Costiuc, candidatul cu legături directe cu KGB, a atacat ieșirile publice ale Maiei Sandu și mesajele acesteia din timpul zilei. Acesta a mai spus, fără să susțină cu probe, că SIS ”distruge documente” care ar putea duce la dosare penale.
UPDATE, ora 21.27
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut apel la calm și a îndemnat la vigilență, în continuare, după ce urnele s-au închis la secțiile de vot din țară.
”Vreau să încep prin a mulțumi tuturor celor care au mers la secțiile de vot, au răspuns apelului nostru de a participa la o decizie foarte importantă pentru Republica Moldova, care va determina viitorul țării nu doar pentru următorii 4 ani, dar pentru mulți, mulți ani înainte.
În cursul zilei de astăzi am urmărit și am văzut și tentative de interferență în procesul electoral din partea grupărilor criminale susținute de Federația Rusă, încercări de a destabiliza situația: alarme cu bombă, alte provocări pe care le-am văzut atât de pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara țării.
O să așteptăm mai multe detalii din partea instituțiilor de drept și a Comisiei Electorale Centrale.
Rugăm răbdare și calm pentru a urmări procesul electoral în continuare, în afara țării, pentru că, așa cum știți, în vest secțiile de vot sunt în continuare deschise.
De aceea, profit de ocazie și mă adresez moldovenilor din diasporă să folosească acele ore pe care le aveți încă la dispoziție pentru a merge și a vota viitorul Republicii Moldova.
Către membrii birourilor secțiilor de votare o să am o rugăminte: să fie vigilenți până la închiderea secțiilor de vot,, și bineînțeles în procesul de numărare a voturilor.
Pentru moment, acestea sunt informațiile și mesajele pe care am ținut să vi le transmit dumneavoastră și încă o dată vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor Republicii Moldova, oriunde s-ar afla, în țară sau peste hotare.
Rugăm vigilență, să fim atenți, iar către acei actori politici electorali care încearcă să transmită mesaje de destabilizare, o recomandare pe gratis: vă rog să vă gândiți, în primul rând, la cetățenii Republicii Moldova, la viitorul acestei țări și nu la interesele egoiste de partid.
Sunt sigur că instituțiile noastre de drept vor face tot ce este necesar pentru a păstra stabilitatea și în continuare liniștea și stabilitatea pentru buna desfășurare a procesului electoral
UPDATE, ora 21.20
Dodon a refuzat să ia întrebări de la jurnaliști deși inițial a spus că va accepta să răspundă jurnaliștilor. Nu a răspuns nici de ce îndeamnă la protest, deși „nu vrea destabilizări”, de ce nu folosește limba română, dacă e limba oficială a Moldovei, ori de unde are informații că urmează provocări și întreruperea energiei electrice.
UPDATE, ora 21.15
Principalele declarații ale lui Igor Dodon (Blocul Patriotic):
”Vreau să le mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova pentru participarea activă, în țară se închid secțiile de votare. Au dat dovada de maturitate politică și au ieșit masiv la vot. Vreau să le mulțumesc și colegilor de Blocul Patriotic”.
Irina Vlah a fost scoasă ilegal din campanie, rămâne parte a echipei noastre, sper că vom guverna împreună peste câteva săptămâni
Guvernarea PAS este în panică, nu se așteptau la astfel de rezultate, sperau ca votul din diasporă să fie altul, să fie mult mai multe voturi.
Mâine la ora 12:00 invităm alte partide de opoziție, liderii de opinie, reprezentanții societății civile la protest pașnic, fără simboluri de partid, să apărăm votul cetățenilor.
Am văzut diferite mesaje din partea poliției și alte instituții de stat: Stimați polițiști, nu mergeți la încălcarea legislației, sunteți în slujba poporului. Nu vom admite destabilizări, nu speriați lumea, mă refer la Maia Sandu, PAS și Dorin Recean.
Repet, nu vom admite destabilizări.
UPDATE, ora 21
1,590 de milioane de persoane au votat la alegerile parlamentare din Republica Moldova până la ora 21, 51,90% din totalul persoanelor cu drept de vot.
Secțiile de votare vor fi deschise până la 21:00, ora Moldovei.
UPDATE, ora 20.50
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu transmite duminică, în ultima oră de vot, un mesaj către alegătorii moldoveni, afirmând că acum, mai mult ca oricând, votul lor poate decide cum va arăta ţara şi îi îndeamnă să nu lase pe alţii să decidă în locul lor, relatează Agerpres.
”Este ultima oră de vot. Acum, mai mult ca oricând, votul tău poate decide cum va arăta ţara noastră. Nu lăsa pe alţii să decidă în locul tău”, este mesajul postat de preşedinta Republicii Moldova, pe Facebook.
Peste 1,5 milioane de moldoveni au votat în alegerile parlamentare, până la ora 19.30, anunţă Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, reprezentând peste 50.00% din totalul numărului de votanţi.
UPDATE, ora 20.22
Prezența la vot, în diaspora, la ora 20.22
- Italia – 77.324
- Germania – 36.824
- Romania – 28.819
- Marea Britanie – 24.279
- Franta – 24.142
- Irlanda – 10.337
- Spania – 9.450
- Belgia – 5.378
- Portugalia – 5.330
- Federația Rusă – 4.128.
Secțiile de votare vor fi deschise până la 21:00, ora Moldovei.
UPDATE, ora 20.04
Canalele de Telegram ale organizațiilor susținute de Șor și Dodon au același narativ de aproximativ 2-3 ore: prezența redusă la vot în Diaspora, secții goale, fără oameni, iar guvernarea minte atunci când spune că sunt peste 200 de mii de voturi în acest moment. Aceste mesaje pot fi considerate drept un preludiu la viitoare contestări ale rezultatului alegerilor, în cazul în care rezultatul nu le va fi de folos extremiștilor susținuți de Rusia.
UPDATE, ora 19.40
La ora 19:15, a fost atinsă numeric prezența totală la urnele de vot din 2021 când au avut loc alegerile parlamentare anticipate. Recordul de votanți continuă să crească în contextul în care urnele de vot vor rămâne deschise, cel puțin în țară, încă două ore, anunță Agora.md.
UPDATE, ora 19.18
Prezența se apropie de 50%. Până la ora 19 au votat 1,49 de milioane de persoane, ceea ce reprezintă puțin peste 49% din totalul celor înscriși pe listele de vot.
În Rusia au votat 3.878 de persoane, în România au votat 27.324 de persoane, iar în Regatul Unit 22.211 persoane.
UPDATE, ora 19.00
Poliția Națională din Republica Moldova anunță cǎ deține informații în legătură cu unele grupuri de persoane care ar intenționa, începând cu miezul nopții și pe parcursul zilei de mâine, ”organizarea de dezordini și destabilizări în capitalǎ, în cadrul unui protest anunțat pentru mâine”.
”Precizăm cǎ forțele de ordine nu vor admite încălcări ale legii, perturbarea ordinii publice, punerea în pericol a cetățenilor, precum și periclitarea securității naționale”, precizează forțele de ordine.
Poliția amintește organizatorilor cǎ poartă răspundere pentru desfășurarea evenimentelor anunțate și face apel la responsabilitatea acestora.
UPDATE, ora 18.06
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis duminică după-amiază un mesaj către cetățenii republicii Moldova, prin care îi încurajează pe aceștia să iasă la vot.
”Dragi basarabeni, mai sunt câteva ore, vă rog ieșiți la vot. Sunt alegeri decisive, cele mai importante din Republica Moldova, după comunism. De alegerile acestea depinde viitorul vostru, al familie voastre, al Republicii Moldova. Ieșiți la vot!”, a transmis Nicușor Dan.
Din totalul votanților, până la ora 18 au votat 1,37 de milioane de cetățeni, ceea ce reprezintă 45,73% din totalul votanților. La secțiile de vot din Republica Moldova au votat 1,16 milioane de persoane, iar la secțiile din România au votat 25 de mii de persoane.
UPDATE, ora 17.20
Atmosferă de sărbătoare în unele secții de vot din țară. În București, un cuplu proaspăt căsătorit și-a făcut timp pentru a ajunge la vot.




UPDATE, ora 17.15
Au votat până la ora 17 peste 1,2 milioane de cetățeni la alegerile parlamentare din Republica Moldova. În procente: 43,3%.
Cei mai mulți alegători sunt femei (54,2%), în timp ce procentul bărbaților este de 45,7%.
Pe categorii de vârstă, cei mai numeroși cetățeni prezenți la vot sunt cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 45 de ani – 23%.
UPDATE, ora 16.40
Toate secțiile din afara Republicii Moldova unde au fost raportate alerte false cu bombă funcționează în regim normal, anunță autoritățile din Republica Moldova.
„Le mulțumim tuturor cetățenilor care au așteptat răbdători și își exprimă dreptul la vot”, anunță autoritățile moldovene.
UPDATE, ora 16.16
Nicolae Panfil, șeful misiunii Promo-LEX, a declarat pentru G4Media, că, până la ora 14:30, în secțiile de votare din Republica Moldova și din străinătate, 247 din cele peste 300 de incidente raportate au fost până acum verificate:
Între acestea se numără:
• 85 de cazuri de neasigurare a secretului votului, în mare parte prin fotografierea buletinului de vot,
• 30 de cazuri de votare nejustificată în grup,
• 26 de deficiențe în listele electorale,
• 10 cazuri de filmare a procesului electoral sau tentativă de filmare (inclusiv a alegătorilor) de către reprezentanții concurenților,
• 9 cazuri în care reprezentanții concurenților electorali au întâmpinat dificultăți de acces în secții,
• 7 cazuri de transportare organizată a alegătorilor, majoritatea raportate în contextul secțiilor de votare pentru alegătorii din regiunea Transnistriană,
• 6 cazuri de dificultăți sau deficiențe în funcționarea sistemului informațional automatizat.
Nicolae Panfil a atras atenția asupra cozilor de pe podurile de acces către malul drept al Nistrului, accentuate și de faptul că în unele cazuri verificarea unei persoane durează până la 30-40 de minute.
UPDATE ora 16.13
IGPR anunță că la mai multe secții de vot din țară s-au semnalat alerte cu bombă, prin e-mail, însă acestea nu au fost reale, iar procesul electoral nu a fost afectat.
”Structurile competente au demarat imediat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliția Română, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală. Până în prezent, nu există niciun risc care să perturbe procesul electoral. Instituțiile abilitate gestionează, potrivit atribuțiilor legale, desfășurarea în condiții de siguranță a procesului de votare. Tratăm cu seriozitate orice sesizare, iar, în funcție de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile legale”, precizează IGPR,.
UPDATE Ora 16.02
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook de faptul că se încearcă fraudarea votului în mai multe secții de votare.
”Dragi cetățeni, avem mai multe rapoarte despre transportarea ilegală a alegătorilor la secții de vot din afara țării, evident, contra bani.
Avem situații de alertă falsă cu bombă în mai multe țări. Le mulțumesc oamenilor care așteaptă răbdător până în poliția verifică spațiile. Avem înregistrate cazuri de așa zisul ”carusel”, când se încearcă scoaterea buletinului de vot curat din secția de vot pentru ca ulterior să fie introdus deja cu ștampila pusă și avem multe cazuri când oameni din rețea Șor încearcă să împiedice procesul de vot, mai ales în secțiile unde prezența este mare.
În aceste condiții, voturile voastre cinstite pot salva Moldova”.
Întregul mesaj poate fi citit aici.
UPDATE Ora 15.00
Prezența la vot la ora 15.00 a fost de peste 1.030.000 (32,26%), ușor mai mare față de alegerile anterioare.

UPDATE Ora 14:48
Alerte cu bombă la mai multe secții de votare, exact cum au atenționat autoritățile anterior că se va întâmpla, ca parte a asaltului Federației Ruse asupra procesului electoral din Republica Moldova, transmit autoritățile de la Chișinău.
Cazurile de alerte cu bombă sunt semnalate la Bruxelles (Belgia), Roma, Genova (Italia), București (România), Ashville (SUA) și Alicante (Spania).
„Instituțiile statului s-au pregătit pentru acest scenariu, am stabilit proceduri clare și cooperăm cu partenerii noștri din alte state pentru ca procesul electoral să nu aibă de suferit. Rugăm toți cetățenii să asculte recomandările autorităților, informațiile oficiale și să continuăm votul cinstit. Camerele de supraveghere a proceselor electorale amplasate în secțiile de votare sunt funcționale și țin sub observație instrumentele electorale pentru ca acestea să rămână intacte până la reluarea proceselor de vot”, se precizează în informare.
UPDATE Ora 14:40
Și în secțiile de votare din Londra se votează masiv, cel puțin în două zone se stă la coadă în acest moment, conform corespondentului G4Media. La secția de vot din Stratford s-au prezentat cei mai mulți moldoveni, dat fiind că în estul Londrei este concentrată cea mai mare comunitate moldovenească (vezi foto mai jos).
În Marea Britanie au fost amenjate 24 de secții de vot pentru alegerile din Republica Moldova


UPDATE ora 14:30
Victor Costiuc, liderul politic care ar avea legături cu KGB, a votat împreună cu familia sa. Președinte al Partidului Democrația Acasă, Costiuc a declarat că își dorește o țară „în care să vrei să rămâi acasă”. „Noi vrem ca, după patru ani de mandat, politicienii să vină cu realizări, nu cu sperietori. Am venit plini de speranță și suntem siguri că lucrurile vor porni pe o cale mult mai bună de acum înainte”, a spus acesta citat de Agora.md
UPDATE ora 14:00
Peste 3o de încălcări au fost raportate până la această oră Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Republica Moldova în cadrul procesului de votare din afara țării.
Potrivit CEC, în 16 cazuri alegătorii au fotografiat buletinul de vot, în două situații a fost semnalată agitație electorală, iar în alte două – suspiciuni de corupere a alegătorilor și transportare organizată la secțiile de vot.
Instituția a fost sesizată și despre obstrucționarea accesului unor observatori în secțiile de vot din diaspora, reamintind că doar observatorii acreditați de CEC au dreptul să monitorizeze procesul electoral. De asemenea, CEC atrage atenția că reprezentanții unor partide politice filmează alegătorii în mai multe secții din străinătate, fără a informa președinții birourilor electorale, așa cum prevede regulamentul, informează Agora.md
UPDATE ora 13:50
George Simion îndeamnă moldovenii la vot pentru partidul lui Victor Costiuc, legat direct de un general KGB din Rusia. Vezi VIDEO și detalii AICI
UPDATE ora 13:35
Peste 85 de mii de cetățeni din diaspora au mers la urne. Cei mai mulți au votat din Italia, România și Germania. Cei mai mulți și-au exprimat votul din Italia, România, Franța și Germania.
UPDATE ora 13:18
Președinta Maia Sandu a lansat un nou mesaj, de această dată special pentru moldovenii din diaspora: „Dragă diasporă, prin vot cinstit ați ales cursul european, prin vot cinstit mi-ați oferit încrederea să mergem pe acest drum împreună. Vă rog, tot prin vot cinstit, să nu lăsați pe alții să ne fure viitorul, să păziți Moldova. Acum mergeți la vot!”
„Locuieşti în afara ţării? Ţi-ai făcut o viaţă în Italia, Franţa, Spania, Irlanda, Germania sau altă ţară îndepărtată? Sau poate ai mers să câştigi un ban, dar vrei să te întorci acasă? Şi eu vreau să te întorci acasă. Sau, cel puţin, să vii cât mai des. Moldova nu există fără moldovenii din diasporă – noi suntem un tot întreg. Trăim acelaşi dor, mâncăm din aceeaşi plăcintă, dansăm aceeaşi horă. Şi pe toţi ne uneşte un lucru – Moldova”, a transmis Maia Sandu.
Şefa statului a făcut apel la menţinerea Republicii Moldova „dreaptă şi paşnică”.
„Pentru că riscăm să o pierdem. Ştiu că aţi auzit multe sperietori de-a lungul vremii, dar acum este diferit. Acum situaţia regională şi globală este diferită. Rusia nu ne este prieten – ea a atacat o ţară vecină fără niciun motiv, ne-a închis nouă gazul, ne ameninţă, vrea să ne cumpere voturile şi ţara. Planurile ei pot fi oprite doar de votul cinstit al moldovenilor. Din toată lumea – din satele Moldovei şi din oraşele Europei, din centrele raionale şi din statele americane. Dragă diasporă, prin vot cinstit aţi ales cursul european, prin vot cinstit mi-aţi oferit încrederea să mergem pe acest drum împreună. Vă rog, tot prin vot cinstit, să nu lăsaţi pe alţii să ne fure viitorul, să păziţi Moldova!”.

UPDATE Ora 13:10
Prezența la vot, după ora 13:00 a fost de peste 769.870 (26,9%), ușor mai mare față de alegerile anterioare.

UPDATE ora 12:55
Fostul preşedinte al Republicii Moldova, pro-rusul Igor Dodon, care este şi copreşedintele Blocului electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei, a anunţat că va organiza, luni la prânz, un protest în faţa Parlamentului împotriva unei presupuse intenţii a Guvernului de la Chişinău de a anula alegerile parlamentare, transmite Agerpres.
„Am văzut că doamna Maia Sandu deja a declarat că poate să anuleze alegerile parlamentare. Asta denotă frica şi panica în rândul guvernării, care pierde puterea pentru că patru ani nu au făcut nimic. Eu vreau să vin cu un mesaj către toţi cetăţenii din Republica Moldova să fim gata mâine să apărăm victoria noastră. Faptul că opoziţia va învinge la aceste alegeri parlamentare deja este evident. Trebuie să nu le permitem să ne anuleze voturile (…) Maia Sandu a dat de înţeles astăzi că este gata să anuleze alegerile. Asta înseamnă că ei pregătesc posibil un scenariu ca în România. Ştim ce a avut loc în România anul trecut, anularea alegerilor”, a afirmat Dodon.
El a acuzat Occidentul că s-a implicat în campania electorală din Republica Moldova, afirmând că vizitele liderilor externi au însemnat „o implicare în treburile interne ale Republicii Moldova”.
UPDATE ora 12:35
Premierul Dorin Recean afirmă că ieri și azi infrastructura aferentă procesului electoral a fost supusă mai multor tentative de atac cibernetic. E vorba, în special, de CEC.md, precum și mai multe secții de vot din afara țării.
Toate atacurile au fost detectate și neutralizate în timp real, fără afectarea procesului electoral.
În prezent, STISC a blocat platforma host.md din cauza unui atac cibernetic masiv. Prin urmare, circa 4000 de site-uri nu sunt funcționale.
Atacurile sunt orchestrate simultan cu scopul de a supra-încărca rețeaua STISC, care deservește CEC și altă infrastructură electorală.
UPDATE ora 12:30
Primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, care este şi preşedinte al Blocului electoral „Alternativa”, a îndemnat, duminică, populaţia din Republica Moldova să participe masiv la alegerile parlamentare, transmite Agerpres.
Edilul capitalei R. Moldova a declarat că îşi doreşte ca „oamenii să nu fie împărţiţi pe criterii etnice, pe criterii de limbă vorbită, ca agenda de bază să nu fie cea geopolitică”.
„Am votat pentru ca oamenii să nu fie împărţiţi pe criterii etnice, pe criterii de limbă vorbită, ca agenda de bază să nu fie cea geopolitică, ci cea a intereselor cetăţenilor noştri. Am votat pentru pace, am votat pentru linişte, am votat pentru siguranţa pentru ziua de mâine, am votat pentru ca cetăţenii Republicii Moldova, oriunde s-ar afla ei, să poată să îşi exprime votul liber, neinfluenţat”, a afirmat Ceban.
UPDATE ora 12:15
Unii alegători din Federația Rusă ar fi fost transportați organizat spre Belarus, acțiune care contravine legii. Mai multe acțiuni înb acest sens au fost reclamate, scrie agora.md
UPDATE ora 11:25
Premierul moldovean Dorin Recean a venit să voteze împreună cu soția. Acesta i-a îndemnat pe moldoveni să iasă masiv la vot. „Om cu om protejăm pace și suveranitatea Republicii Moldova”, a transmis Recean. Printre afirmațiile sale:
- Oriunde am fi – că suntem la nord, sud, centru, ori la Roma, București, sau Madrid să ieșim la vot. Puterea democrației se sprijină stă pe votul onest și cinstit
- Foarte important: turul 2 nu va fi. Este important să ieșim la vot
- Autoritățile au documentat mai multe tentative de organizare a cetățenilor, de exemplu, din stânga Nistrului, ca să meargă în România. Aceste incidente sunt documentate. La fel, ieri, în ziua tăcerii, dar și azi, anumiți concurenți electorali mai fac agitație electorală. Aceste incidente sunt semnalizate. Poliția, celelalte instituții vegheaza asupra procesului
- Avem ingerințe din partea Federației Ruse. Instituțiile își îndeplinesc obligațiunile ca votul să fie protejat
- Noi am lucrat împreună cu partenerii noștri din țările prietene, cu care am coodonat anumite scenarii prin care votul poate să fie deturnat, dar avem toate procedurile și toate lucrurile puse în ordine pentru ca să asigurăm un proces de vot bine organizat și protejat
- Cel mai important este ca cetățenii să-și exprima liber și cinstit votul

UPDATE ora 11:04
Prezența la vot, la ora 11.00, a fost de peste 421.521 (15,06%).

UPDATE ora 10:55
Ion Chicu, copreședintele blocului Alternativa, s-a prezentat la secția de votare însoțit de soția sa. El a declarat că a votat pentru o Republică Moldova în care oamenii să se înțeleagă, să caute împreună soluții și să respecte reciproc.
UPDATE ora 10:50
Potrivit Observatorilor acreditați la alegeri, au existat cazuri în care accesul în unele secții de votare pentru unii observatori ar fi fost obstrucționat. În acest context, CEC menționează că în secțiile de votare au acces, pentru a-și desfășura misiunea de monitorizare, doar observatorii acreditați de autoritatea electorală și consiliile electorale de circumscripție, precum și reprezentanții concurenților electorali, înregistrați conform prevederilor legale. Aceștia se pot afla în incinta secției de votare pe întreaga durată a zilei alegerilor, de la deschiderea urnelor, informează agora.md

UPDATE ora 10:35
AUR din Republica Moldova transmite că, în urma semnalelor privind posibile încercări de influență externă asupra procesului electoral, formațiunea a hotărât să își retragă reprezentanții din toate secțiile de votare deschise peste hotare.
UPDATE ora 10:18
Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a făcut declarații la ieșirea de la urne: „Pentru noi este important să păstrăm o stabilitate, să unim societatea. Dacă tindem ca toate standardele europene, internaționale să devină realitate, vreau ca noi să devenim un exemplu pentru grija față de cetățeni. Tot ce este mai bun pe globul pământesc, vom implementa în Republica Moldova”.
UPDATE ora 10:09
Președintele Parlamentului Igor Grosu și-a exprimat la rândul său votul. Acesta a spus, la ieșirea din secția de votare, că Rusia nu a respectat niciodată interesele Republicii Moldova. A subliniat că e important ca partidele pro-europene să obțină majoritate parlamentară.
- Nu sunt alegeri simple, vor marca cum vom trăi mulți, mulți ani înainte
- Am votat pentru pace, stabilitate și o Moldova europeană
- Noi ne batem pentru o majoritate parlamentară proeuropeană. Alte scenarii nu există. Cale de mijloc nu există”
- Îndemn pentru toți să meargă la votare
- Rusia nu ne-a respectat niciodată și asta evident că a marcat relațiile noastre. Trebuie să ne căutăm de treaba noastră. Să mergem la votare. Să nu permitem nimănui cât de mare și fioroși nu ar fi să decidă pentru noi.
- O chemare pentru toți – observatori și cetățeni: vigilență, foarte atenți, amabili, politicoși, să nu permitem nimănui să distorsioneze procesul electoral
- Informații despre incidente majore nu sunt
- Am votat pentru Moldova europeană, pentru pace și bunăstare

UPDATE ora 10:00
Până la ora 09:30 la urnele de vot s-au prezentat peste 183 de mii de cetățeni, ceea ce constituie 6,65% din numărul celor cu drept de vot.
Alexandr Stoianoglo, lider al Blocului „Alternativa” și fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat la secția de votare la ora 09:30, alături de soție și cele două fiice. El a declarat că a votat pentru dreptate, pentru viitorul Republicii Moldova și pentru pace în țară, menționând că s-a gândit la copiii și nepoții săi atunci când și-a exprimat opțiunea. Stoianoglo a calificat campania electorală drept una complicată, marcată de minciuni și falsuri, și a subliniat importanța participării la vot, informează agora.md
UPDATE ora 09:35
La cele două secții de votare deschise în capitala Federației Ruse pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au format cozi încă de la primele ore ale dimineții, realatează agora.md
Imagini și înregistrări video cu rândurile formate la intrarea în secțiile de votare din Moscova au fost distribuite inclusiv de presa rusă. Până la această oră, procesul de vot se desfășoară în condiții normale, fără incidente

UPDATE Ora 09:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a votat la ora 09:00, la o secție din Chișinău. Acesta a spus că a votat pentru pace, pentru un parlament care sa-și continue drumul european. Maia Sandu a avertizat că Republica Moldova este în primejdie.
„Am votat să păstrăm pacea. Moldova, casa noastră scumpă este în primejdie și are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre voi. Voi cetățenii țării o puteți slava cu votul vostru. Votul vostru trebuie să decidă soarta țării, nu voturile cumpărate. Haideți să arătăm ca Republica Moldova este o țară cu oameni demni care nu-și vând țara nici pentru 400 de lei nici pentru 400 de euro. Republica Moldova este o țară mică dar voinică, mergem înainte pentru un viitor european”, a transmis Maia Sandu.
Ea a mai spus că Rusia s-a implicat masiv în alegerile din Moldova, încercând să cumpere voturi, dar și prin instruirea unor tineri de a organiza violențe și acțiuni de instabilitate, totul pentru ca Rusia să controleze puterea de la Chișinău în scopuri proprii.
În mesajul pentru jurnaliștii europeani, Maia Sandu a afirmat că:
- „Rusia prezintă un pericol pentru democrațiile noastre. Democrația noastră este tânără și fragilă dar asta nu înseamnă că statele cu democrații mai îndelungate nu sunt în pericol. Noi vrem să trăim în democrație. Astăzi, la noi în țară, democrația este în mâinile moldovenilor, doar ei pot să salveze Republica Moldova”.
- „Rusia atacă democrația noastră pe toate fronturile, iar când o protejăm, ne spune că sunt metode nedemocratice. Să fim atenție la dezinformarea rusă.”
UPDATE Ora 08:30
Secţiile de vot rămâne deschise până la ora 21:00. În cursa electorală sunt înscrise 14 partide politice:
- Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul „Democraţia Acasă”, Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Partidul Social Democrat European, Partidul Naţional Moldovenesc, Mişcarea „Respect Moldova”, Liga Oraşelor şi Comunelor, Alianţa pentru Unirea Românilor, Alianţa „Moldovenii”, Partidul „Noua Opţiune Istorică”, Partidul Liberal, Uniunea Creştin-Socială din Moldova şi Partidul Nostru), patru blocuri electorale (Blocul electoral patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei, Blocul electoral „Alternativa”, Blocul electoral „Împreună” şi Blocul Unirea Naţiunii), dar şi patru candidaţi independenţi (Andrei Năstase, Olesea Stamate, Victoria Sanduţa şi Tatiana Creţu).
- Partidului „Moldova Mare” a fost eliminat, vineri, din competiţia electorală, în baza unei decizii a CEC.
Pentru aceste alegeri, au fost tipărite 2.772.255 de buletine de vot pentru alegătorii din Republica Moldova, 864.300 pentru alegătorii din străinătate şi 23.500 pentru alegătorii din Transnistria.
Autorităţile electorale moldovene au decis ca buletinele de vot pentru alegătorii din Republica Moldova să fie tipărite în cinci limbi, respectiv limba română (2.170.039), limba rusă (649 573, limba găgăuză (3.400), limba bulgară (1.827) şi limba romani (416). Pentru alegătorii din Transnistria au fost tipărite 14.500 în limba română şi 9.000 în limba rusă.
Pentru prima dată la acest tip de scrutin, alegătorii din zece state au avut posibilitatea de a vota prin corespondenţă. Potrivit CEC, 2055 persoane şi-au exprimat dreptul de vot în acest mod.
UPDATE Ora 08:55
Cum vede presa internațională “bătălia” electorală din Moldova, în dimineața alegerilor: Moment de răscruce pentru viitorul țării, cu implicare directă a Moscovei și a extremei drepte din România. Vezi Detalii AICI
UPDATE Ora 08:05
Comisia Electorală Centrală din Moldova (CEC) transmite primele informații, după deschiderea secțiilor de vot. „Am pregătit și coordonat toate detaliile care țin de organizarea alegerilor, împreună cu cei 24.000 de funcționari electorali”, a declarat președinta Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman.
Pentru aceste alegeri parlamentare, CEC a dispus constituirea a 2.274 de secţii de votare, dintre care 301 secţii în străinătate şi 12 destinate alegătorilor din localităţile situate regiunea separatistă Transnistria.
Din cele 301 se secţii de votare din străinătate, cele mai multe vor funcţiona în Italia – 75, Germania – 36, Franţa – 26, Marea Britanie – 24, România – 23, Statele Unite ale Americii – 22, Spania – 15 şi Irlanda – 12. În Federaţia Rusă vor funcţiona doar două secţii de votare.
„Am întreprins toate măsurile ca alegerile să se desfășoare cu corectitudinea si transparență, de la logistică și instruirea funcționarilor electorali și până la monitorizarea procesului de vot. În momentul de față, sunt 23 de concurenți în cursa electorală, până la pronunțarea deciziei instanței..” a spus Caraman.
UPDATE Ora 08:00
Corespondentul G4Media a mers de-a lungul graniței cu Transnistria și în satele-problemă din regiunea separatistă pro-rusă, care sunt controlate încă de Chișinău, ca să afle cum trăiesc oamenii de-acolo cu Rusia agresoare în coastă, dar și care este atmosfera cu o zi înainte de alegerile cruciale parlamentare din Republica Moldova. Reportajul, aici.
UPDATE Ora 02:00
A început votul pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Primul alegător este o studentă moldoveancă din Japonia, informează autoritățile.

UPDATE, ora 13.12
Ministrul român al Apărării, Ionuţ Moşteanu, a scris sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, faptul că pentru Republica Moldova rămânerea pe calea europeană înseamnă pace, drepturi respectate şi şansa la un viitor mai bun. El ia îndemnat pe moldovenisă meargă la vot.
„Dincolo de a fi un simplu exerciţiu democratic, ce se întâmplă mâine va fi un test de rezilienţă în mijlocul unui război hibrid declanşat de Rusia, care are scopul de a lovi în încrederea oamenilor în democraţie, libertate şi Europa. În ultimele săptămâni am văzut în investigaţii de presă aceleaşi tehnici de manual: bani murdari aruncaţi pentru influenţă, reţele de propagandă care seamănă neîncredere, presiune cibernetică şi intoxicare informaţională. Ţinta este delegitimarea procesului democratic şi obosirea societăţii. Kremlinul mizează pe haos”, a scris Ionuţ Moşteanu, pe pagina sa de Facebook.
UPDATE, ora 13.06
Investitorii români și moldoveni așteaptă cu sufletul la gură rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Un interviu cu Natalia Bejan, directoarea Invest Moldova poate fi citit aici.
„Sunt patru ani decisivi, suntem siguri că vom reuși să aderăm la Uniunea Europeană”, spune ea.
UPDATE, ora 12.48
Locurile unde pot vota cetățenii moldoveni care se află în România.
Cetățenii moldoveni stabiliți sau aflați temporar în România vor putea vota la 23 de secții de votare deschise în 14 orașe (București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov, Sibiu, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Suceava, Bacău, Galați, Constanța), potrivit unui comunicat al Ambasadei Republicii Moldova.
UPDATE, ora 12.45
Președinția atenționează cetățenii despre un nou fals care circulă pe rețele. Potrivit acestora, ar fi vorba despre un fals privind mobilizarea R. Moldova și a României, dar și despre „pretinse înțelegeri de a trimite trupe”.
Igor Zaharov, purtătorul de cuvânt al Preșidinției a venit cu un mesaj prin care semnalează un nou fals distribuit online.
„Vă rog să fim atenți. Și în aceste zile continuă să fie lansate falsuri pe Telegram pentru a speria oamenii și a semăna neîncredere. Republica Moldova este o țară neutră și așa va rămâne. Toate poveștile despre pretinse înțelegeri de a trimite trupe sunt minciuni grosolane”, a scris reprezentantul Președinției
UPDATE, ora 9:25
Autorităţile din Republica Moldova iau în calcul, în contextul alegerilor parlamentare de dunminică, scenarii care includ întreruperea curentului, alarme false cu bombă, atacuri cibernetice,violenţe stradale şi acte de vandalism. Nu admitem ca furtul de voturi şi acţiunile de destabilizare ruseşti să devină „lovitură de stat electorală”. ”Scopul unic al tuturor instituţiilor este de NU admite ca furtul de voturi şi acţiunile de destabilizare ruseşti să devină o „lovitură de stat electorală”, transmite Executivul de la Chişinău. Mai multe detalii, aici.
UPDATE, ora 9.10:
O echipă G4Media se află în aceste zile în Republica Moldova. În Găgăuzia, am găsit oameni care nu știu română, ci doar rusă sau engleză.
”Li se luminează fețele și devin gălăgioși când le spun că una din străbunicile mele a fost găgăuză. Brusc, avem ceva în comun și nu mai e așa de rău ”rumânski, rumânski”. Au 12 ani, chicotesc, imită tot ce încercăm să le spunem în engleză, ne imită inclusiv gesturile, se amuză și se mută ca un roi de gâze în jurul nostru. Sunt copiii găgăuzilor din a căror identitate rușii nu au mai lăsat nimic pentru mai târziu” – un reportaj G4Media ce poate fi urmărit aici.
Câți moldoveni votează și cum sunt împărțiți
La începutul lunii septembrie, Comisia Electorală Permanentă a Republicii Moldova raporta că 3.299.396 de alegători erau înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor.
Ei sunt repartizați în două municipii (Chișinău și Bălți), 32 de raioane și două UAT-uri (Unități Teritoriale Autonome) cu statut special:
- Unitățile teritoriale autonome din stânga Nistrului, de jure localități moldovene recunoscute de constituție ca teritorii ce pot primi “forme şi condiţii speciale de autonomie”, dar de facto controlate de autoritățile separatiste ale statului autoproclamat Republica Moldovenească Nistreană (Transnistria), susținut de Moscova dar nerecunoscut oficial de niciun stat membru ONU.
- Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, parte integrantă a teritoriului Republicii Moldova, cu un statut special garantat de constituție.
Notă: În ciuda numelui oficial, autoritățile din Transnistria controlează de facto și municipiul Tighina/Bender, de pe malul estic al Prutului. Din 1992, întregul teritoriu controlat de statul separatist este supravegheat de Comisia Unificată de Control (CUC), o forță de menținere a păcii cu delegații din Republica Moldova, Transnistria și Rusia.
Cine se confruntă
Principalii actori politici care se confruntă în alegerile parlamentare de duminică sunt PAS al președintei Maiei Sandu și Blocul Patriotic condus de Igor Dodon și Vladimir Voronin.
- PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate). Înființat de actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, PAS este condus în prezent de Igor Grosu. PAS reprezintă principalul pol politic pro-UE, cu profil de centru–centru-dreapta și accent pe reforme și anticorupție, cu discurs puternic pro-Occident. Campania și programul revendică explicit obiectivul integrării europene accelerate, miza principală a întrecerii electorale.
- BEP (Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei). Principala formațiune pro-rusă, este o alianță de stânga înființată în august 2025 cu nucleu format din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) condus de Igor Dodon și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) al lui Vladimir Voronin, ambii foști președinți și pro-ruși. Acestora li se alătură Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de fostul premier Vasile Tarlev; „Inima Moldovei”, partidul condus de Irina Vlah, fosta bașcană a Găgăuziei, a fost exclus vineri de CEC din cursa electorală, în baza unei hotărâri judecătorești. Blocul mizează pe un mesaj social-conservator și o linie pro-rusească/„de echilibru” față de UE–Rusia.
- Citește aici o analiză completă a jurnalistului Sorin Ioniță despre șansele principalilor actori politici de a face pragul electoral necesar intrării în Parlamentul de la Chișinău și alianțele electorale din acest scrutin.
Lista completă a celor 23 de candidați la parlamentarele din 2025, în ordinea stabilită de CEC – 15 partide, 4 blocuri electorale și 4 independenți
- Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
- Partidul Politic „Democrația Acasă”;
- Partidul Politic Coaliția pentru Unitate şi Bunăstare;
- Andrei Năstase – candidat independent;
- Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa;
- Olesea Stamate – candidat independent;
- Partidul Politic Partidul Social Democrat European;
- Partidul politic Partidul Național Moldovenesc;
- Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei”;
- Blocul Electoral „ALTERNATIVA” (Format din: Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) și Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic (CC).
- Partidul Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA;
- Blocul electoral „ÎMPREUNĂ” (Format din: Partidul Schimbării (PS) și Partidul Verde Ecologist (PVE).
- Partidul Politic Liga Orașelor şi Comunelor;
- Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR;
- Victoria Sanduţa – candidat independent;
- Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII”;
- Partidul Politic „MOLDOVA MARE”;
- Blocul Electoral “Unirea Națiunii” (Format din: Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Reîntregirii Naționale „Acasă” (PRNA).
- PARTIDUL POLITIC NOUA OPŢIUNE ISTORICĂ;
- Partidul Liberal;
- Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”;
- Tatiana Creţu – candidat independent;
- Partidul Politic „Partidul Nostru”.
Din această listă, Comisia Electorală Centrală a anulat, vineri seara, înregistrarea Partidului Politic „Moldova Mare” și a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea acestei formațiuni politice. Partidul „Moldova Mare” este condus de Victoria Furtună, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Șor.
Rolul Diasporei în alegerile cruciale din 28 septembrie
La fel ca în cazul României și diaspora moldovenească are un rol cheie în alegeri, pentru că procentele care vin din afara țării înclină adesea balanța, până acum covârșitor în favoarea alianțelor pro-europene, pro-occidentale.
În cazul României, diaspora a fost confiscată de extremiști pro-ruși (AUR, SOS, Călin Georgescu) printr-o infrastructură bine pusă la punct în social media și rețele de propagandiști care au răspândit serii de fake-news-uri concertate.
G4Media a arătat cum, la fel ca în cazul României, și în diaspora moldovenească au fost folosite tactici identice de confiscare a voturilor de către extremiști, cu precădere prin mesaje anti-europene de tipul: ”Europa nu vă vrea!”. Vezi analiza integrală aici.
Peste un milion de moldoveni trăiesc în diaspora conform datelor oficiale din 2024, iar sute de mii dintre aceștia, din 41 de state, sunt așteptați să își exprime votul la una dintre cele 301 de secții de votare amenajate în afara Republicii Moldova sau prin corespondență, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală a statului.
În total, autoritățile moldovene au tipărit peste 864 de mii de buletine de vot pentru votanții din străinătate, în condițiile în care puțin peste un milion de moldoveni trăiesc în afara țării.
Punctele-cheie din diaspora moldovenească
Deși cifrele se pot schimba de la an la an, diaspora moldovenească este concentrată în câteva puncte cheie, în special în Europa. Conform International Migrant Stock, mecanismul prin care ONU măsoară o dată la câțiva ani numărul oamenilor din întreaga lume care trăiesc în afara granițelor țărilor lor de origine, peste 1,1 milioane de oameni născuți în Republica Moldova s-au stabilit până acum în alte țări.
La fel ca în cazul altor comunități de migranți, cifrele exacte sunt greu de aflat. Unii dintre ei nu mai au cetățenia moldoveană, alții sunt domiciliați în Republica Moldova deși petrec aproape tot anul în afara țării și așa mai departe, însă International Migrant Stock oferă o imagine de ansamblu.
Conform datelor IMS, cei mai mulți moldoveni plecați din țară au ajuns în Rusia (până la 230.000 de oameni), Italia (între 140.000 și 180.000) și România (110.00 – 150.000), urmate de țări precum Ucraina, Germania, Israel și Statele Unite, fiecare cu populații de zeci de mii de moldoveni.
- Notă: Cea mai mare comunitate moldovenească de peste hotare rămâne în Rusia, dar s-a înregistrat, din 2020, o trecere notabilă a moldovenilor către statele U.E. și America. Datele publicate de International Migrant Stock arată că, din 2020 până în 2024, până la 100.000 de moldoveni au părăsit state precum Ucraina și Rusia, în vreme ce România, de exemplu, a înregistrat o creștere de până la 30.000, în vreme ce state precum Germania, Franța, Spania, Portugalia și SUA au înregistrat și ele creșteri ale comunităților moldovenești de până la 10.000 de oameni.
Moldovenii din străinătate, din ce în ce mai activi la urne
Deși datele ONU nu arată o creștere semnificativă a diasporei moldovenești în ultimii cinci ani, participarea moldovenilor din străinătate în procesul electoral a crescut semnificativ în aceeași perioadă de timp, fenomen observat prima oară încă de la alegerile prezidențiale din 2020, câștigate de Maia Sandu.
În primul tur, care a avut loc la 1 noiembrie 2020, aproximativ 145.000 de moldoveni de peste hotare au votat, după cum raporta Radio Europa Liberă la acea vreme. Moldovenii din diaspora reprezentau, astfel, mai puțin de 10% din electorat, iar a doua zi după scrutin au fost numiți de Igor Dodon, președintele în exercițiu, un „electorat paralel” cu preferințe mult diferite față de cele ale majorității din țară.
La al doilea tur, care a avut loc la mijlocul lunii noiembrie, numărul total de votanți a crescut de la puțin peste 1,3 milioane la peste 1,6 milioane, conform datelor publicate de OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa). Din cei 300.000 de noi votanți, aproximativ o treime proveneau din diaspora: numărul votanților din străinătate aproape că s-a dublat, de la 145.000 la 260.000, raporta Europa Liberă. A reprezentat o creștere considerabilă, de peste 120.000 de voturi în plus, față de prezidențialele din 2016, potrivit Comisiei Electorale Centrale.
La următoarele alegeri, prezența la urne a moldovenilor din străinătate a rămas ridicată. La parlamentarele anticipate din 2021, din aproape 1,5 milioane de votanți, peste 200.000 au fost din diaspora, conform datelor publicate de autoritățile moldovene la acea vreme. Partidul Maiei Sandu, acțiune și solidaritate, a câștigat cu 52,8% din voturi.
Un nou vârf a fost atins în 2024, la ultimele alegeri prezidențiale: în primul tur, din 20 octombrie, peste 240.000 de moldoveni au votat de peste hotare, conform datelor CEC. Aceștia au votat în proporție de peste 70% pentru Maia Sandu. Alexandr Stoianoglu, candidatul pro-rus la prezidențiale, a câștigat doar circumscripțiile din Rusia, Turcia și Bulgaria, conform datelor Asociației pentru Democrație Participativă “ADEPT”.
A fost deja o creștere semnificativă față de alegerile din 2020, însă recordul absolut a fost stabilit în noiembrie, la al doilea tur: din aproape 1,7 milioane de voturi exprimate (o prezență la urne de peste 54%), peste 328.000 au provenit de la cele 231 de secții de peste hotare. A fost cel mai mare număr de votanți înregistrat vreodată în afara țării, conform ministerului moldovean de Externe. Din aceste voturi, peste 80% au revenit Maiei Sandu.
Elementul cheie în matematică electorală
La toate cursele electorale naționale din ultimii 5 ani, votanții din afara Republicii Moldova au reprezentant consistent între 15 și 20% din voturi, iar autoritățile s-au pregătit pentru o prezență la urne chiar mai ridicată în acest an – pentru parlamentarele din 2025 au fost deschise peste 300 de secții de votare în străinătate, de două ori mai multe decât la parlamentarele din 2021, când au fost înregistrate peste 200.000 de voturi.
În acest context, mulți observatori și membri ai presei internaționale consideră votul din diaspora unul dintre elementele cruciale pentru o potențială victorie a candidatei pro-europene Maia Sandu și, prin extensie, pentru parcursul european al Moldovei. O analiză France 24 a caracterizat voturile moldovenilor plecați din țară drept “cruciale pentru capacitatea de a împinge una dintre cele mai sărace țări din Europa către aderarea la UE”.
The Guardian punctează, de asemenea, faptul că deși Moldova a depus cererea de aderare la UE după izbucnirea războiului din Ucraina și a obținut statutul de candidat în timp record, referendumul privind aderarea țării la UE a fost câștigat cu o majoritate foarte mică, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la direcția pe termen lung a țării.
În acest context complicat, în care unii observatori internaționali, printre care Institutul pentru Studiul Războiului din America, au avertizat că Rusia ar pregăti inclusiv proteste violente pentru a o îndepărta pe Maia Sandu de la putere după alegerile parlamentare, votanții pro-europeni de peste hotare pot fi factorul cheie în alegerile care au adus o țară cu mai puțin de 3 milioane de locuitori în atenția întregii lumi.
Voturile moldovenilor în cifre, pe municipii și raioane
Republica Moldova nu este împărțită în județe, la fel ca România, ci în municipii și raioane, compuse din comune, formate la rândul lor din sate.
Conform informațiilor furnizate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, echivalentul Biroului Electoral Central al României, numărul de alegători pe unitățile teritoriale este următorul:
- Municipiul Chișinău – 664.442
- Municipiul Bălți – 99.134
- Raionul Anenii Noi – 68.016
- Raionul Basarabeasca – 23.586
- Raionul Briceni – 58.215
- Raionul Cahul – 97.581
- Raionul Cantemir – 48.601
- Raionul Călărași – 58.437
- Raionul Căușeni – 70.161
- Raionul Cimișlia – 47.906
- Raionul Criuleni – 58.076
- Raionul Dondușeni – 30.580
- Raionul Drochia – 65.113
- Raionul Dubăsari – 28.965
- Raionul Edineț – 60.860
- Raionul Fălești – 68.041
- Raionul Florești – 67.351
- Raionul Glodeni – 44.291
- Raionul Hîncești – 95.917
- Raionul Ialoveni – 86.194
- Raionul Leova – 41.201
- Raionul Nisporeni – 52.220
- Raionul Ocnița – 38.342
- Raionul Orhei – 96.424
- Raionul Rezina – 36.691
- Raionul Rîșcani – 50.375
- Raionul Sîngerei – 68.196
- Raionul Soroca – 74.430
- Raionul Strășeni – 75.402
- Raionul Șoldănești – 30.892
- Raionul Ștefan Vodă – 54.576
- Raionul Taraclia – 33.195
- Raionul Telenești – 53.405
- Raionul Ungheni – 87.616
- UTA Găgăuzia – 129.246
Subtotal (alegători atribuiți la circumscripții): 2.763.678
- UTA din stânga Nistrului – 277.094
- Fără reședință – 258.624
Total alegători: 3.299.396
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii