Moldova, între isteria pro-rusă şi monotonia drumului european / A început numărătoarea inversă până la alegerile cruciale din 28 septembrie

Campania pentru parlamentarele din 28 septembrie arată ca un test de stres pentru o democrație mică prinsă între două naraţiuni dominante: Europa ca ancoră de viitor și Rusia ca inerție a trecutului. PAS, partidul Maiei Sandu, merge pe rețeta ştiută – stat de drept, anticorupție, integrare europeană – dar fără nimic din exuberanța anului 2021. Sondajele recente îl dau în plutonul fruntaș, însă fără garanția obţinerii unei majorități; competiția cu noul Bloc Electoral Patriotic (BEP), un melanj pro-Kremlin de socialiști și comuniști, e strânsă, iar „Partidul Nostru” al imprevizibilului Renato Usatîi stă pe pragul de intrare în parlament ca arbitru al aritmeticii de după vot.

Orientările ideologice sunt, în 2025, chiar mai mult decât în trecut, nu atât despre doctrine cât despre geopolitică. PAS e pro-UE și pro-reforme și mizează pe mobilizarea diasporei, în teorie, consolidată de extinderea votului prin corespondență. Problemele partidului sunt erodarea la guvernare şi bombardamentul cu dezinformare finanţat de Kremlin, care a ridicat Moldova în lista de priorităţi: cu ceva timp în urmă dosarul Chişinău a fost preluat direct de Serghei Kirienko, adjunct al şefului cancelariei prezidenţiale a Rusiei, unul din cele mai sinistre şi eficiente personaje din jurul lui Putin. O ţintă a propagandei o reprezintă chiar diaspora moldovenească din Europa, care încă nu s-a sucit spre naţionalism şi suveranism ca cea românească în ultimul ciclu politic, dar e permeabilă la asemenea idei pentru că există un grad mare de interacţiune între cele două: vorbesc aceeaşi limbă, merg la aceleaşi biserici, consumă acelaşi TikTok, mulţi moldoveni au cetăţenie dublă etc.

Blocul condus de Dodon & co joacă deschis cartea revizuirii cursului european, cu promisiunea reconcilierii cu Moscova și a „neutralității” înțeleasă în stil rusesc, adică drept concesie unilaterală pe care trebuie s-o facă mereu o singură parte, şi anume Occidentul. Lozinca lor putea fi foarte bine tot cea veche, “URSS bastion al păcii e”. BEP este o construcție disciplinată şi gri, foarte bună la a alimenta frustrările cetăţeanului cu sloganuri simpliste şi absurde economic, exact ca PSD în România. Ei reprezintă planul A al Kremlinului în aceste alegeri.

Contrastul e total cu Partidul Nostru – un plural de cochetărie având în vedere că organizaţia e un one-man-show al lui Renato Usatîi. Omul e carismatic, imprevizibil, o figură de carnaval politic sau de comedie TV post-sovietică: a schimbat direcţia de atâtea ori pe axa Vest-Est încât cred că de-acuma i-a zăpăcit şi pe ruşi. A fost când cu Plahotniuc, când contra lui, când fugit la Moscova pentru că îl căuta justiţia din Moldova, când refugiat la Bălţi pentru că îl căuta procuratura Rusiei, lăsând peste tot în urmă o dâră de blaturi politice şi participare la scheme corupte. Acum Usatîi joacă rolul populistului anti-oligarhie, „doar pentru Moldova” şi pentru omul simplu, cu un mesaj anti-guvern suficient de flexibil ca să negocieze ulterior în orice direcție. Partidul lui are şanse reale să treacă pragul electoral, dar ar fi o mare belea pentru o viitoare guvernare să ajungă să depindă de voturile unui tip atât de instabil, cu o mie de feţe.

În fine, a patra formaţiune care e posibil să facă pragul e Blocul Alternativa al primarului Chişinăului, Ion (“Iv”) Ceban, recent declarat ameninţare la securitatea României şi interzis în spaţiul Schengen, spre regretul mut al PSD-Ciolacu, care nu mai departe de 2024 îl plimba pe la noi ca partener politic preferat. Va fi însă greu pentru că Alternativa nu e un partid, ci o alianţă – de personaje care mai de care mai dubioase şi kaghebiste: ideologul comunist Tkaciuc, fostul candidat prezidenţial Stoianoglo etc – deci trebuie să ia 7% ca să intre în parlament, ceea ce nu-i deloc sigur.

Ceban însuşi e o fostă tânără speranţă a taberei socialist-comuniste care s-a ales primar al capitalei în 2019 cu sprijinul consultanţilor FSB, după o schimbare la faţă inginerită în aşa fel încât să nu mai pară ideolog anti-occidental, ci tehnocrat pragmatic. El e azi reprezentantul taberei politice “sunt pro-european, dar …”, adică planul B al Kremlinului: a confuza electoratul pro-Vest, însă dezamăgit de performanţa la guvernare a PAS, şi a-l face să voteze pe cineva profilat ca “omul care face”, pentru ca după aceea în parlament să sucească aceste voturi contra opţiunii reale a cetăţenilor.

În fine, există şi tabăra politică de care tot auziţi la ştiri, adică reţeaua politico-gangsterească a oligarhului fugar Ilan Şor, care funcţionează cu finanţare de la Moscova şi încearcă la vedere să răstoarne regimul pro-european, fie prin propagandă, fie prin acţiuni directe de stradă. Aici nu e pe idei sau loialităţi, ci strict pe bani. Şor a rulat tot felul de personaje la conducerea unui domino de partide care se succedau pe măsură ce precedentul era interzis de autorităţile moldovene pentru finanţări ilicite şi alte încălcări de lege: Şor (sic!), Şansă, Renaştere, regrupate la un moment dat în blocul Victorie (“Pobeda”); sau chiar Moldova Mare, un partid care revendică şi teritoriul dintre Prut şi Carpaţi, condus de procuroarea Victoria Furtună, propusă zilele astea pentru ridicarea cetăţeniei române. Am putea numi tărăboiul ăsta vesel planul C al Kremlinului, doar că nimeni nu se aşteaptă ca ei să intre în parlament, deci trebuie priviţi mai mult ca formulă de sprijin pentru planurile A şi B, prin fondurile masive investite în propaganda anti-Vest şi încercările de destabilizare directă.

Ce arată sondajele? PAS și BEP își dispută primul loc în marja de eroare, iar Usatîi vine pe locul trei; mişcarea lui Ceban flirtează cu pragul, când deasupra, când dedesubt, în funcție de sondor și eșantion. Prognozele sunt dificile pentru că rezultatul depinde de detalii: prezența în diaspora, redistribuirea voturilor pentru partidele sub prag, sau cum îşi vor împărţi zona gri Ceban și Usatîi.

Scenariile post-scrutin nu sunt pentru cardiaci. Varianta proastă no.1: parlament blocat, fără majoritate clară. Usatîi şi/sau Ceban devin brokeri inevitabili ai unui târg inconfortabil: guvern tehnocrat cu mandat limitat, ținut în perfuzii de voturi conjuncturale. Orice reformă intră la apă iar UE închide agenda până când la Chișinău apare o majoritate care știe ce vrea.

Varianta proastă nr. 2: parlament dominat de pro-ruşi, ca o coaliţie roșu-rozaliu sau prin migrație politică după validarea mandatelor. Prima mișcare ar fi atunci rescrierea regulilor jocului, de la re-deschiderea spaţiului media pentru propaganda rusă directă, până la limitarea votului în diaspora Vest şi înmulţirea secţiilor de vot în Transnistria. Urmează în pasul doi obstrucționarea formării guvernului și împingerea către anticipate, care în noile condiţii vor da o majoritate confortabilă pro-ruşilor şi vor salva din ghearele justiţiei bursieri politici de-ai lui Ilan Şor.

Există, desigur, și varianta plicticoasă (dar sănătoasă) nr. 3 în care PAS câștigă la limită, cu sprijin din diaspora şi de la cetăţenii din Chişinău care bombăne, dar vin totuşi la urne şi votează, și negociază un minim de stabilitate cu un partener oportunist, dar nu complet ostil Europei, pentru a trece iarna politică. Care ar fi acel partener, e mai greu de spus acum. În acest caz direcţia ar deveni mai clară: mai puțină retorică penal-moralizatoare, mai mult accent pe prețuri, infrastructură, salarii – sau altfel spus, mai puțin Bruxelles la TV, mai multă Moldovă reală prin buzunare.

Adevărul neplăcut al acestor alegeri e că direcția geopolitică și igiena instituțională a Moldovei se decid la milimetru, iar acest milimetru depinde de mobilizarea unor segmente volatile: tineretul urban, votul din Vest și satele depopulate şi obosite de promisiuni. Dacă Moldova rezistă tentației „neutralității” și își păstrează europenismul pro-activ, viitorul va fi plictisitor – un permanent meci de uzură pentru progrese mici, treptate, ca şi până acum. Ceea ce, după un deceniu de crize, ar fi probabil exact genul de revoluție pe care o țară mică și-o poate permite.