VIDEO | România începe să refacă râurile. Bariere și praguri vechi demolate pentru biodiversitate și siguranță / Interviuri cu hidrologi american și român, un biolog și un ihtiolog

România intră pe un teritoriu nou, cel al restaurării ecologice a râurilor, prin încercarea de a îndepărta barierele și pragurile artificiale construite în urmă cu 50-80 de ani, și care nu-și mai justifică existența. Acestea sunt construcții de beton, cu înălțimi cuprinse între mai puțin de 50 cm și maximum 3 m, care au ajuns să fragmenteze cursurile de apă și afectează biodiversitatea – nu doar populațiile de pești, ci și dinamica aluvionară și vegetația.

Multe dintre pragurile și barierele de beton de pe râuri se regăsesc în inventarele Administrației Naționale „Apele Române” și ale Romsilva, însă există și situații în care barierele nu au niciun proprietar declarat. „Lipsa unui cadru legislativ clar face ca aceste demersuri să înainteze foarte greu”, a explicat hidrologul Daniel Diaconu, profesor la Facultatea de Geografie, pentru G4Media.

Discuțiile au avut loc în cadrul conferinței „Refacerea conectivității longitudinale a râurilor”, organizată de Fauna&Flora și Dam Removal Europe. Mesajul a fost că barajele au un ciclu de viață și că, în cazul unora dintre ele, investițiile în întreținere nu mai sunt justificate. Astfel, construcțiile care nu mai au nici valoare economică, nici rol în asigurarea siguranței, dar care fragmentează habitatele și amenință specii rare de pești, ar trebui demolate.

„Barajele au un ciclu de viață. Unele trebuie reparate, altele demolate”

Laura Wildman, inginer civil și vicepreședintă pentru acțiune ecologică la Save the Sound (SUA), cu peste 30 de ani de experiență în îndepărtarea barajelor și restaurarea ecologică a râurilor și consultant la European Open Rivers Program, explică de ce „dam removal” este important. Practic, un proces invers, după construcție-demolare: „Barierele de pe râuri sunt infrastructuri create de om. Ca orice construcție, ele au un ciclu de viață – sunt construite, utilizate și, în cele din urmă, pot deveni perimate. Unele trebuie reparate, altele, care nu mai servesc niciun scop, este mai sigur și economic să fie îndepărtate. Aceasta permite restaurarea cursului natural al râului și valorilor ecologice pe care le-au afectat.”

Motivele pentru îndepărtarea barajelor sunt multiple, spune Wildman: economice – atunci când întreținerea devine inutilă sau costisitoare; de siguranță – pentru a proteja populațiile din apropiere; și ecologice – pentru a restabili migrația peștilor și a altor specii acvatice. În România, peste 2.000 de fragmentări ale râurilor au fost identificate, multe dintre ele reprezentând baraje mici, construite acum 50–80 de ani.

Legătura dintre râuri și Marea Neagră

Daniel Diaconu, hidrolog la Facultatea de Geografie a Universității din București, explică că aceste bariere afectează nu doar biodiversitatea, ci și dinamica aluvionară a râurilor, cu impact asupra litoralului românesc și a depozitării sedimentelor în Marea Neagră. „Continuitatea râurilor nu este necesară doar pentru biodiversitate, ci și pentru echilibrul hidrologic și al transportului de aluviuni în bazinul hidrografic al Dunării.”

„Teoria aceasta de dam removal pe care eu și alți specialiști încercăm să o implementăm în România dar nu tradusă mot-a-mot, nu înseamnă îndepărtarea barajelor, ci îndepărtarea barierelor. Barierele sunt practic și praguri care au chiar și sub 50 cm înălțime, dar majoritatea sunt de ordinul 1-2-3 m. Nu ne referim la marile baraje care au funcțiuni în atenuarea undelor de viitură, alimentare cu apă, hidroenergie, navigație, nu ne gândim să îndepărtăm Porțile de Fier sau Vidraru, ci să îndepărtăm aceste mici bariere care fac ca peștii să nu poată avansa în amonte pe râuri și atunci această limitare a spațiului vital, a acestor pești, conduce la degradarea mediului, la scăderea numărului de indivizi al populației, la scăderea biodiversității și așa mai departe”, a menționat el.

Îndepărtarea pragurilor este o parte a reconstrucției ecologice a râurilor, respectiv îndepărtarea pragurilor artificiale, cele de beton, nu pe cele naturale care sunt cascade și praguri de rocă. „Evident nimeni nu și-au propus să le demoleze pe acestea”, a adăugat profesorul Diaconu.

Una dintre piedicile observate de experți este lipsa de claritate privind proprietatea asupra barierelor. Unele aparțin Apelor Române sau Romsilva, dar multe sunt nerevendicate. „Însă realitatea și inventarierea făcută de anumite ONG-uri a constatat că sunt mult mai multe decât cele cuprinse în acest inventare și atunci este foarte greu de a trece efectiv la o îndepărtare a lor. Și aici partea sau lipsa legislativă face ca acest demers să se desfășoare destul de greu.”, a spus profesorul Diaconu.

Impactul asupra biodiversității: cazul Aspretelui, peștele de pe râul Vâlsan

Unul dintre cele mai dramatice exemple provine din Argeș. Biologul Mircea Mărginean a vorbit despre asprete, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, care trăiește doar pe râul Vâlsan. Construcțiile din beton realizate în anii ’60 au fragmentat habitatul său, împiedicând migrația și crescând riscul pentru populațiile locale.

Studiile menționate de el au identificat soluții concrete, respectiv eliminarea pragurilor artificiale și relocarea conductelor de canalizare sub albia minoră, astfel încât să fie restabilit debitul ecologic necesar supraviețuirii speciei.

În habitatul aspretelui există patru praguri de beton care fragmentează râul și împiedică specia să urce în amonte. Aspretele este un pește bentonic, trăiește pe fundul apei și nu poate să sară, spune Mărginean. În mod natural, viiturile îl pot duce în aval, dar fără obstacole ar fi reușit să revină treptat în zonele favorabile din amonte. Construcțiile realizate în anii ’60–’65 i-au blocat însă această cale, iar în timp specia a dispărut din anumite sectoare ale râului unde fusese prezentă.

Cele patru praguri nu afectează doar biodiversitatea, ci reprezintă și un risc de mediu, spune Mărginean. Prin două dintre ele trece o conductă de canalizare, singura din zonă, care deservește câteva zeci de gospodării, un sanatoriu și o fabrică. Într-unul dintre praguri betonul s-a erodat, lăsând conducta expusă. Orice viitură sau bolovan ar putea să o spargă, eliberând ape uzate menajere direct în râu.

Specialiștii propun eliminarea acestor praguri și reconfigurarea conductei, prin introducerea ei sub albia minoră, ca soluție tehnică viabilă.

„După ce am constatat aceste probleme, am comunicat rezultatele către autoritățile responsabile – Apele Române, ABA Argeș-Vedea, Agenția de Protecție a Mediului, Ministerul Mediului, primăria locală și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. Am organizat întâlniri la fața locului și am discutat direct cu toți factorii implicați”, a explicat biologul.

În prezent, echipa sa lucrează la proiecte și caută finanțare pentru implementarea unor măsuri concrete: refacerea habitatului aspretelui, eliminarea fragmentărilor de pe Vâlsan și asigurarea unui debit ecologic adecvat printr-un acord cu Hidroelectrica, proprietarul barajului din amonte.

„Reconectarea râului și refacerea continuității longitudinale sunt esențiale pentru supraviețuirea speciei. Este nevoie de o colaborare strânsă între specialiști și autorități pentru a reface habitatul aspretelui și a proteja biodiversitatea unică a acestui râu”, afirmă biologul.

Andrei Togor, ihtiolog, consideră importantă colaborarea cu autoritățile și proprietarii barajelor. „Succesul acestor proiecte depinde de comunicarea eficientă și de acordul părților implicate. Este o oportunitate pentru specialiștii de la Apele Române să învețe cele mai bune practici internaționale și să le aplice în România.”

România, parte a unui efort european

La nivel european, există peste 500.000 de bariere artificiale care fragmentează râurile. Potrivit Laurei Wildman, multe dintre ele sunt mici, aparent insignifiante, dar cu efecte majore asupra ecosistemelor. În ultimii ani, demolarea lor a devenit un instrument central de reconstrucție ecologică, cu beneficii inclusiv în turism și calitatea apei.

VIDEO