
Există „șanse aproape nule” ca Putin să accepte un armistițiu din cauza amenințărilor lui Trump cu tarife și sancțiuni – analist al serviciilor secrete americane
De la sancționarea Braziliei până la încercarea de a reduce importurile de fentanil, președintele SUA, Donald Trump, a folosit amenințarea cu tarifele vamale ca armă universală în politica externă, conform Reuters. Redăm analiza integrală:
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cu termenul limită de vineri pentru ca Rusia să accepte pacea în Ucraina sau să-și expună clienții de petrol la tarife secundare, Trump a găsit o utilizare nouă, dar riscantă, pentru instrumentul său comercial preferat.
Administrația de la Washington a făcut miercuri un pas către sancționarea clienților Moscovei, impunând o taxă suplimentară de 25% asupra mărfurilor din India pentru importurile sale de petrol rusesc, marcând prima sancțiune financiară îndreptată împotriva Rusiei, în al doilea mandat al lui Trump.
Nu a fost semnat niciun ordin pentru China, principalul importator de petrol rusesc, dar un oficial al Casei Albe a declarat miercuri că măsurile secundare cu care Trump a amenințat țările care cumpără petrol sunt așteptate vineri.
Acestea sunt cele mai recente dintr-o serie de amenințări tarifare ale lui Trump cu privire la probleme necomerciale, cum ar fi presiunea asupra Danemarcei pentru a ceda controlul asupra Groenlandei Statelor Unite, încercarea de a opri livrările de fentanil din Mexic și Canada și sancționarea Braziliei pentru ceea ce el a descris ca o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva fostului președinte Jair Bolsonaro.
Deși tarifele secundare ar putea afecta economia rusă – întrerupând una dintre principalele surse de finanțare a eforturilor de război ale președintelui rus Vladimir Putin –, ele implică și costuri pentru Trump.
Prețurile petrolului vor crește probabil, creând probleme politice pentru el înainte de alegerile parlamentare intermediare din SUA, de anul viitor. Tarifele ar complica, de asemenea, eforturile administrației de a încheia acorduri comerciale cu China și India.
La rândul său, Putin a semnalat că Rusia este pregătită să facă față oricăror noi dificultăți economice impuse de SUA și aliații săi.
Există „șanse aproape nule” ca Putin să accepte un armistițiu din cauza amenințărilor lui Trump cu tarife și sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat Eugene Rumer, fost analist al serviciilor secrete americane pentru Rusia, care conduce Programul pentru Rusia și Eurasia al Fundației Carnegie pentru Pace Internațională.
„Teoretic, dacă s-ar întrerupe achizițiile de petrol din India și China, aceasta ar fi o lovitură foarte puternică pentru economia rusă și pentru efortul de război. Dar acest lucru nu se va întâmpla”, a spus el, adăugând că chinezii au semnalat că vor continua să cumpere petrol din Rusia.
Casa Albă nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii, notează Rueters.
Tarifele secundare ar afecta Rusia, al doilea exportator mondial de petrol. Occidentul a exercitat presiuni asupra Rusiei încă de la sfârșitul anului 2022, impunând un plafon de preț pentru exporturile sale de petrol, cu scopul de a eroda capacitatea Rusiei de a finanța războiul. Acest plafon a generat costuri suplimentare pentru Rusia, deoarece a forțat-o să redirecționeze exporturile de petrol din Europa către India și China, care au putut importa cantități uriașe la prețuri reduse. Dar plafonul a menținut și fluxul de petrol către piețele globale.
Într-un semn timpuriu că Putin speră să evite tarifele, Casa Albă a declarat că Putin și Trump s-ar putea întâlni încă de săptămâna viitoare, după o întâlnire între trimisul SUA Steve Witkoff și liderul rus miercuri.
Dar unii analiști sunt sceptici că Moscova este gata să oprească războiul.
Brett Bruen, fost consilier de politică externă al fostului președinte Barack Obama, acum șef al companiei de consultanță Global Situation Room, a avertizat că Putin a găsit modalități de a evita sancțiunile și alte penalități economice. Și chiar dacă tarifele și sancțiunile reduc veniturile Rusiei, Putin nu se află sub o presiune internă prea mare.
Tarifele secundare, a spus Bruen, ar putea începe să provoace unele probleme economice. „Dar întrebarea este dacă acest lucru va schimba cu adevărat comportamentul lui Putin”.
Tarifele ar putea crea, de asemenea, noi probleme pentru administrația Trump, care urmărește încheierea unor acorduri comerciale ample, în special cu India și China.
Kimberly Donovan, fostă funcționară a Trezoreriei SUA, a declarat că tarifele ar putea afecta relațiile bilaterale și comerciale ale SUA cu India și China.
„Avem doi importatori majori de petrol care pot să se opună și să riposteze, știind ce are nevoie SUA de la ei”, a spus Donovan, actualmente director al Economic Statecraft Initiative din cadrul GeoEconomics Center al Atlantic Council.
China și-a demonstrat influența asupra SUA prin întreruperea exporturilor de minerale, iar noile tarife ar perturba echilibrul delicat negociat din mai pentru a relua fluxurile critice pentru o serie de industrii americane. India are influență asupra exporturilor de medicamente generice și de precursori chimici către SUA.
Ambele țări afirmă că achizițiile de petrol sunt o chestiune suverană și susțin că respectă regulile anterioare, și anume plafonul de preț pentru țițeiul rusesc.
Tarifele secundare ar crește costul importurilor în Statele Unite ale produselor provenite de la clienții Rusiei, oferindu-le acestora un stimulent pentru a cumpăra petrol din alte părți. Reducerea livrărilor riscă să determine creșterea prețurilor la combustibili și a inflației în întreaga lume, ceea ce ar putea crea dificultăți politice pentru Trump.
În luna următoare invaziei Moscovei din februarie 2022, temerile legate de perturbările din Rusia au împins prețurile internaționale ale țițeiului la aproape 130 de dolari pe baril, nu departe de maximul istoric de 147 de dolari. Dacă India ar înceta să mai cumpere 1,7 milioane de barili pe zi de țiței rusesc, aproximativ 2% din oferta globală, prețurile mondiale ar crește de la 66 de dolari în prezent, au afirmat analiștii.
Analiștii JP Morgan au declarat luna aceasta că este „imposibil” să se sancționeze petrolul rusesc fără a provoca o creștere a prețurilor. Orice perturbare percepută a livrărilor rusești ar putea propulsa prețurile petrolului Brent la 80 de dolari sau mai mult. În ciuda declarațiilor lui Trump că producătorii americani ar interveni, aceștia nu ar putea să-și mărească rapid producția, au spus ei.
Rusia ar putea riposta, inclusiv prin închiderea conductei CPC din Kazahstan, ceea ce ar putea crea o criză globală a aprovizionării.
Companiile petroliere occidentale Exxon, Chevron, Shell, ENI și TotalEnergies transportă până la 1 milion de barili pe zi prin CPC, care are o capacitate totală de 1,7 milioane de barili pe zi.
Cullen Hendrix, cercetător principal la Institutul Peterson pentru Economie Internațională, a declarat că șocurile energetice nu sunt niciodată binevenite, mai ales în contextul unei piețe imobiliare în scădere și al unei creșteri slabe a locurilor de muncă. O întrebare cheie este dacă Trump poate prezenta orice dificultate economică ca fiind necesară pentru a forța Rusia să negocieze.
„Dintre toate strategiile sale tarifare, aceasta este cea care ar putea rezona cel mai bine cu alegătorii, cel puțin în principiu”, a spus Hendrix. „Este, de asemenea, una cu riscuri majore de declin.”
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.