Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După ce G4Media a scris luni că aproximativ 300 de cetățeni ruși au obținut, în perioada recentă, documente de identitate românești în mod fraudulos, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a postat pe pagina sa de Facebook un text în care își arogă toate meritele pentru această anchetă.
”La inițiativa mea a fost demarată cercetarea care a dus la ancheta Parchetului General ce concluzionează că aproape 300 de oligarhi și infractori ruși ar fi obținut ilegal documente de identitate românești!
Astfel, am inițiat destructurarea unei rețele mai vechi care acționa la nivel național.
Am aflat de această situație după ce, anul trecut, am schimbat fosta conducere de la Evidența Persoanelor, iar cea nouă mi-a adus la cunoștință unele inadvertențe în ceea ce privește documentele de stare civilă depuse.
Directorul General al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor a sesizat organele de cercetare din cadrul Poliției Naționale, în urma dispoziției pe care i-am dat-o în decembrie 2024.
Articolul continuă mai jos
În luna noiembrie 2024, am dispus ca lucrătorii de la starea civilă să verifice integral documentele depuse de către cetățenii moldoveni, ucraineni și ruși pentru transcrierea actelor de stare civilă în urma dobândirii cetățeniei române.
Ancheta a fost extinsă la toate structurile de evidență din București, dar și din țară. Problema este una serioasă! Se pare că există o rețea bine organizată. Dacă nu atrăgeam atenția, nu se știa! Se pare că am inițiat destructurarea unei rețele vechi de peste 10 ani”, a scris Ciucu.
Citește și:
La scurt timp, Ministerul Public, anunță, tot pe Facebook, faptul că primarul își arogă în mod fals aceste merite. Ancheta era în curs de mai mult timp.
” În cursul zilei de astăzi, 24 noiembrie, 2025, primarul unui sector din municipiul București a publicat pe contul său de Facebook informații nereale privind o cauză penală instrumentată de PÎCCJ, referitoare la destructurare unei rețele infracționale care se ocupă cu traficul de documente de identitate false.
În mod fals, persoana în cauză a informat că este inițiatorul destructurării acestei rețele.
Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că pe rolul instituției noastre au fost deschise, începând din anul 2024, mai multe dosare penale având ca obiect traficul cu acte de identitate false. Unele dintre aceste dosare au fost finalizate prin rechizitoriu sau acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar alte dosare sunt în curs de soluționare.
Aceste cauze s-au constituit ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală și vizează acțiuni derulate în mai multe localități din România. Niciunul dintre aceste dosare nu are legătură cu instituții publice din sectorul 6.
Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită autorităților politice – în general și cu atât mai mult în contextul perioadelor electorale – să nu încerce asocierea instituției Ministerului Public cu interese de natură politică„, a transmis Ministerul Public.