Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, susține că populația va trebui să înțeleagă și în anii viitori efortul financiar pentru înarmare și pentru apărare.
El a vorbit despre asta într-o emisiune Digi24, în care a descris care sunt schimbările în strategia națională pentru apărare.
„Strategia națională de apărare importantă pentru că de direcție pentru următorii ani și o schimbare de paradigmă față de ultima strategie prezentată de fostul președinte, în sensul în care, de exemplu, din punct de vedere al apărării sau un punct de vedere fundamental diferit, este că nu mai suntem un consumator de apărare, suntem un furnizor sau ne dorim să devenim un furnizor de apărare în zona asta a Mării Negre.
Și ambiția pe care o setează președintele acolo, în această strategie, este să fim a 2-a putere militară de pe flancul de est după Polonia, ceea ce este absolut rezonabil, putem atinge asta și putem face asta. Suntem pe direcția bună. Important este să nu ratăm niște momente și niște oportunități, să continuăm să investim, să continuăm, să stăm aproape cu partenerii noștri și să dezvoltăm armata, să continuăm să băgăm, să ținem aproape populația de tot ce înseamnă apărare, pentru că apărarea, cumva, nu e doar o chestie a unei instituții, vorbim de apărare.
La apărarea unei țări și a suveranității unui popor trebuie să contribuie toată lumea și de asta, iată, am propus către Parlament și cred că mâine vom primi raportul final și de la Senat, de la Comisia de apărare, pentru a merge în plen pentru legea pregătirii populației pentru apărare, acel proiect care introduce voluntariatul pentru stagiu militar voluntar de patru luni”, a spus ministrul.
Articolul continuă mai jos
El cere ”suportul unei națiuni” pentru banii dați pentru apărare.
”De asta e nevoie de populație să accepte că trebuie să creștem cheltuielile de apărare în următorii ani. O decizie pe care am luat-o împreună cu aliații noștri, toți aliații, la Haga, la finalul lui iunie, am luat această decizie înțelegând noile imperative și noile provocări de securitate, înțelegând că ani de zile nu am investit suficient cât ar fi trebuit să investim în propria apărare.
Acum sunt create premisele ca să mergem repede înainte, pe de această direcție. Avem o provocare noi față de alte țări, că plecăm cu un deficit mare, pentru ca tot timpul când vorbești de cheltuieli crescute, vorbești de deficit și de a crește niște cheltuieli.
Nu poți să nu vorbești de deficit, pentru că nu există un buzunar imens al statului din care toată lumea ea. Buzunarul ăla este limitat și ori ia unul, ori altul, și de asta avem nevoie de înțelegere și suportul națiuni pe de întregul pentru a sprijini acesta efort care în final este gândit să-i protejeze pe fiecare din să protejeze fiecare român și siguranța și suveranitatea României”, a mai spus Moșteanu.