Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vizita ambasadorului Rusiei în Franţa, luni, la un cimitir din vestul ţării, la mormintele a patru foşti cetăţeni sovietici care erau de etnie ucraineană, a provocat furia refugiaţilor ucraineni, care au manifestat de la distanţă, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Aleksei Meşkov s-a deplasat luni la cimitirul din Saint-Pierre-Oleron, pe insula Oleron, la mormintele a patru sovietici ce făcuseră parte din Rezistenţa contra ocupantului nazist în 1944.
La începutul după-amiezei, Meşkov şi delegaţia sa au depus flori pe două cavouri albe ornate cu stele roşii, cu secera şi ciocanul, sub care odihnesc cei patru foşti cetăţeni sovietici, morţi pe insulă după ce fuseseră urmăriţi de Gestapo, înainte de sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Potrivit unei plăci comemorative prezente în cimitir, circa 30 de „cetăţeni sovietici, în realitate ucraineni” fuseseră înrolaţi de armata de ocupaţie germană şi „trimişi pe frontul de Vest”, înainte de a se ralia unui grup de rezistenţă francez care a contribuit la eliberarea insulei Oleron în aprilie 1945.
Pe 24 noiembrie 1944, mai mulţi dintre aceştia aruncaseră în aer un important depozit de muniţii german prezent pe insulă. Meşkov a precizat că „a luat decizia de a restaura aceste morminte în starea lor originală”, după ce aflase, în urmă cu circa un an, că ele se aflau „într-o stare deplorabilă”.
Articolul continuă mai jos
Această deplasare, „cu titlu privat”, a provocat furia unei părţi din comunitatea ucraineană stabilită pe insulă şi a simpatizanţilor acesteia. Circa 30 de persoane au protestat contra acestei „provocări”, ţinuţi la distanţă de delegaţia rusă de către jandarmerie, agitând drapele ucrainene şi o pancartă pe care era scris „Blestemat fie războiul”.
„Ambasadorul nu are ce să caute aici astăzi, el reprezintă ţara agresoare, responsabilă de morţi civili în Ucraina”, a denunţat Olga Gaillard Bazilenko, preşedinta Oleron pentru Ucraina, o asociaţie locală de ajutorare a refugiaţilor ucraineni, care a îndemnat la manifestaţie.
Al Doilea Război Mondial a făcut peste 20 de milioane de morţi în Uniunea Sovietică şi a cerut sacrificii uriaşe din partea populaţiei. Memoria lui, precum şi epoca URSS, sunt în mod regulat evocate de preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a legitima puterea lui sau a justifica invazia sa militară în Ucraina în februarie 2022.