Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România a primit înapoi 3 euro pentru fiecare 1 euro cu care a contribuit, de la aderarea la Uniunea Europeană, iar beneficiile se văd cu ochiul liber: economia și nivelul de trai au crescut, un cetățean poate munci oriunde în UE, o excursie în marile capitale este accesibilă rapid și la costuri rezonabile pentru oricine, iar orice tânăr poate merge la studii în Europa. Alegerile europene ce vor avea loc în această duminică, pe data de 9 iunie, vor contura cum vor arăta următorii ani pentru România în Uniunea Europeană și vor fi esențiale pentru următoarea etapă de dezvoltare a României în UE.
România a primit de la aderarea la UE 94 de miliarde de euro, în timp ce a contribuit cu numai 30 de miliarde de euro, drept urmare avem un beneficiu net de 64 de miliarde de euro.
Aceste fonduri au dus la o convergență puternică cu celelalte state membre. De la intrarea în „familia” europeană, România a avut în acești ani cea mai mare rată de creștere din regiune la PIB/ capita. România a avut cea mai mare creștere economică din UE între anii 2000 și 2022, de aproape 800%. România a ajuns din urmă Portugalia (deși aceasta s-a îndepărtat între timp) și a depășit Ungaria la PIB/ cap de locuitor exprimat în standardele puterii de cumpărare. România s-a situat la 78% din media Uniunii Europene. România a fost așadar campioana convergenței economice europene pe parcursul ultimelor decenii.
Citește integral pe economedia.ro