Adrian Ilincescu

Adrian Ilincescu

Este absolvent al Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar mai apoi al facultății de Jurnalism din Pitești. A debutat în presă în 2003 la publicația Schimbul Trei. A mai trecut în presa locală și pe la Radio Muntenia în 2006. A făcut mai apoi pasul în presa centrală la publicații precum Automarket și Curentul, înainte de a ajunge la HotNews.ro la începutul lui 2008.

A fost coordonatorul departamentului sport de la HotNews.ro preț de 16 ani (din 2008 și până în vara lui 2024), iar din octombrie 2024 se ocupă de secțiunea sport de la G4Media.ro.

Are multiple prezențe la Roland Garros și a văzut de la fața locului primul titlu de Grand Slam al Simonei Halep din 2018.

Ferrari pregătește o „revoluție tăcută”, inspirându-se de la rivalii McLaren

Ferrari pregătește o „revoluție tăcută”, inspirându-se de la rivalii McLaren

18 iul.
Într-un sezon în care rezultatele nu au fost deloc pe măsura așteptărilor, Scuderia Ferrari se pregătește de o „revoluție tăcută” în ceea ce privește structura de conducere, iar modelul de inspirație este dat chiar de rivalii de la McLaren, informează Corriere dello Sport. Verstappen în fața unui transfer istoric în F1: „I se vor face […]
Verstappen în fața unui transfer istoric în F1: „I se vor face toate poftele”

Verstappen în fața unui transfer istoric în F1: „I se vor face toate poftele”

18 iul.
Max Verstappen este la mare căutare în aceste momente în Formula 1, campionul mondial en-titre fiind asaltat cu oferte. Pe lângă interesul vădit al lui Toto Wolff pentru o venire la Mercedes, există o altă echipă cu bani care „ar da oricât este necesar” pentru a-l înregimenta pe olandez: Aston Martin. Ferrari pregătește o „revoluție […]
Flick face curățenie la Barcelona: Zece fotbaliști, pe lista neagră a campioanei Spaniei

Flick face curățenie la Barcelona: Zece fotbaliști, pe lista neagră a campioanei Spaniei

17 iul.
FC Barcelona este tot mai aproape de plecarea în turneul din Asia, iar Hansi Flick trebuie să renunțe la zece fotbaliști în următoarea perioadă. Cel mai sonor nume de pe listă este Marc-Andre ter Stegen, portar de care campioana Spaniei vrea cu orice preț să scape în această vară. Mundo Deportivo vorbește despre lista lui […]
Sorana Cîrstea, în sferturi la WTA Iași: A învins-o pe a cincea favorită

Sorana Cîrstea, în sferturi la WTA Iași: A învins-o pe a cincea favorită

17 iul.
Sorana Cîrstea a obținut joi calificarea în sferturile turneului WTA de la Iași, după ce a învins-o pe Varvara Gracheva, a cincea favorită a întrecerii. În vârstă de 35 de ani, Sorana a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-2, 6-4. Meciul a durat o oră și 17 minute. Născută la Moscova, Gracheva […]
Fost ciclist la Jumbo-Visma și Lidl-Trek, suspendat patru ani pentru dopaj

Fost ciclist la Jumbo-Visma și Lidl-Trek, suspendat patru ani pentru dopaj

17 iul.
Antwan Tolhoek, fost ciclist de WorldTour la echipe de top precum Jumbo-Visma și Lidl-Trek, a fost suspendat de UCI pentru patru ani de zile, după ce a fost depistat pozitiv cu steroizi anabolizanți androgeni. Testul antidoping a fost efectuat în afara competiției, transmite cyclingweekly.com. Antwan Tolhoek, suspendat patru ani de UCI pentru folosirea de substanțe […]
Revoluție în fotbal: Se pregătește modificarea regulii penaltiurilor

Revoluție în fotbal: Se pregătește modificarea regulii penaltiurilor

17 iul.
The Times și The Sun anunță că IFAB (organismul care reglementează legile jocului – International Football Association Board) analizează tot mai serios schimbarea regulii penaltiurilor. Concret, dacă o lovitură de pedeapsă este ratată, atunci să fie eliminată posibilitatea continuării fazei de către orice jucător. Regula actuală, una veche de 134 de ani, și-ar putea găsi […]
„Casa lui Leclerc”: Avertismentul primit de Lewis Hamilton în plină tranziție la Ferrari

„Casa lui Leclerc”: Avertismentul primit de Lewis Hamilton în plină tranziție la Ferrari

17 iul.
Lewis Hamilton traversează una dintre cele mai slabe perioade ale carierei, multiplul campion mondial din F1 nereușind vreo prezență pe podium alături de Ferrari. Coechipierul Charles Leclerc a fost peste nivelul britanicului până la jumătatea sezonului, iar Allan McNish, triplul câștigător de la Le Mans, are și o explicație pentru acest lucru: „Ferrari e casa […]
Doliu în sportul italian: Ciclist în vârstă de 19 ani, mort după o căzătură pe o coborâre

Doliu în sportul italian: Ciclist în vârstă de 19 ani, mort după o căzătură pe o coborâre

17 iul.
Ciclistul Samuele Privitera a murit la doar 19 ani, după ce a căzut pe o coborâre abruptă care a avut loc în timpul primei etape din Giro della Valle d’Aosta, transmite Gazzetta dello Sport. Pe durata etapei de debut, Samuele a pierdut de sub control bicicleta pe o coborâre periculoasă și rapidă, loc unde cicliștii […]
RedBull se pregătește de o nouă schimbare de piloți, a treia din sezonul 2025 de F1

RedBull se pregătește de o nouă schimbare de piloți, a treia din sezonul 2025 de F1

17 iul.
Odată cu îndepărtarea lui Christian Horner, Helmut Marko a recâștigat controlul asupra liniei de piloți de la RedBull, iar austriacul ia în considerare o nouă schimbare, a treia, din actualul sezon al Formulei 1. Conform f1oversteer.com, sunt șanse mari ca în locul lui Yuki Tsunoda să fie promovat la prima echipă debutanul Isack Hadjar. Slăbiciunea […]
CFR Cluj joacă joi în Europa League: Cine transmite la tv meciul cu ungurii de la Paks

CFR Cluj joacă joi în Europa League: Cine transmite la tv meciul cu ungurii de la Paks

17 iul.
După 0-0 în manșa tur, CFR Cluj se va duela cu PAKS în Gruia, într-o partidă contând pentru turul întâi preliminar din Europa League. Trupa lui Dan Petrescu forțează calificarea în meciul care va începe la ora 20:30. CFR Cluj vs PAKS va avea loc joi pe „Stadionul Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 20:30, […]
Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

17 iul.
Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Audun a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Vancouver, din anul 2010. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului prematur al lui […]
Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

17 iul.
Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest forfait. Organizatorii au confirmat faptul că Aryna nu va lua parte la întrecerea de anul acesta, competiție care va avea loc în perioada […]
Slăbiciunea RedBull pe care noul șef a identificat-o din start: Prima critică la adresa lui Horner

Slăbiciunea RedBull pe care noul șef a identificat-o din start: Prima critică la adresa lui Horner

17 iul.
Laurent Mekies a preluat oficial conducerea RedBull Racing, francezul venind într-o perioadă cenușie pentru fosta campioană din Formula 1. Noul șef identificat rapid o metodologie internă despre care spune că este un eșec major. Ea datează, desigur, din epoca Horner. Ralf Schumacher vorbește despre conflictul în urma căruia Horner a fost dat afară de la […]
VIDEO Tadej Pogacar, marele favorit, a căzut pe finalul etapei a 11-a din Turul Franței

VIDEO Tadej Pogacar, marele favorit, a căzut pe finalul etapei a 11-a din Turul Franței

16 iul.
Tadej Pogacar, principalul favorit la câștigarea Turului Franței, a suferit o căzătură pe finalul etapei a 11-a. Slovenul s-a ridicat, a terminat etapa și a asigurat că „totul este ok”. Grupul din care făcea parte Tadej (și în care se aflau toți favoriții la victoria finală) a reacționat după căzătura slovenului și l-a așteptat pe […]
Plecare de marcă de la Real Madrid: Lucas Vazquez, despărțire după 23 de trofee și 402 meciuri: „O viață pentru echipă”

Plecare de marcă de la Real Madrid: Lucas Vazquez, despărțire după 23 de trofee și 402 meciuri: „O viață pentru echipă”

16 iul.
Real Madrid se desparte oficial de Lucas Vazquez, fotbalist care a adunat 23 de trofee în cele 402 meciuri în care a îmbrăcat cu mare mândrie tricoul „blanco.” Lucas părăsește echipa de suflet după ce a reușit să depășească legende precum Juanito și Di Stéfano la numărul de meciuri jucate pentru Madrid. A ajuns la […]
Shkendija - FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

Shkendija – FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

16 iul. 1
După o calificare lipsită de glorie cu campioana din Andorra, FCSB va da peste Shkendija (Macedonia de Nord) în turul doi preliminar al Champions League. Manșa tur, din deplasare, nu va fi transmisă la tv în România, duelul putând fi urmărit doar pe aplicația de streaming Voyo. Într-un comunicat de presă, ProTV a anunțat că […]
Își amână retragerea: Legendarul antrenor Darren Cahill va rămâne alături de liderul ATP

Își amână retragerea: Legendarul antrenor Darren Cahill va rămâne alături de liderul ATP

16 iul.
Darren Cahill, tehnician care în trecut a avut o colaborare fructuoasă și cu Simona Halep, ar urma să-și prelungească cu un an contractul cu Jannik Sinner, campionul en-titre de la Wimbledon și lider al ierarhiei ATP. Conform Corriere della Sera, antrenorul australian va continua să-l antreneze pe Sinner și în 2026, alături de Simone Vagnozzi. […]
Liderul din umbră al succesului McLaren din Formula 1

Liderul din umbră al succesului McLaren din Formula 1

16 iul.
Zak Brown, CEO-ul McLaren, a vorbit despre perioada fastă pe care echipa cu sediul la Woking o traversează. Americanul în vârstă de 53 de ani spune că Andrea Stella, șeful team-ului din F1, este marele artizan al succesului monoposturilor portocalii din 2025. Ralf Schumacher vorbește despre conflictul în urma căruia Horner a fost dat afară […]
Dinamo - FCSB în Superliga: Ora de start și cine transmite la tv derbiul bucureștean

Dinamo – FCSB în Superliga: Ora de start și cine transmite la tv derbiul bucureștean

16 iul.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a patra din Superliga, în această rundă urmând să aibă loc derbiul bucureștean dintre Dinamo și campioana FCSB. Conform sursei citate, duelul va avea loc sâmbătă, 2 august, de la ora 21:30. Duelul va fi în direct pe Digisport 1 și Prima Sport 1. *Meciurile din campionatul […]
Revoluție în poarta Barcelonei - Căpitanul echipei se antrenează singur: Ter Stegen, tras pe linie moartă

Revoluție în poarta Barcelonei – Căpitanul echipei se antrenează singur: Ter Stegen, tras pe linie moartă

16 iul.
Marc-Andre ter Stegen se antrenează de unul singur pentru a treia zi la rând, căpitanul catalanilor fiind anunțat de antrenorul Hansi Flick că nu mai este numărul unu între buturile grupării blau-grana. Căpitan al Barcelonei și simbol al echipei în ultimii ani, Ter Stegen este izolat la antrenamente, după o decizie a lui Flick. În […]
Absență de marcă la Mastersul de snooker de la Shanghai: Mark Allen, forfait din motive personale

Absență de marcă la Mastersul de snooker de la Shanghai: Mark Allen, forfait din motive personale

16 iul.
Mark Allen va absenta de la ediția din acest an a Mastersului de snooker de la Shanghai. Ocupant în prezent al locului 10 în ierarhia mondială, Allen spune că a fost nevoit să declare forfait din „motive personale.” „Generația lui Ronnie O’Sullivan a ucis snookerul amator” – avertismentul legendarului Stephen Hendry În locul lui Mark, […]