Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la aliaţii săi să răspundă cu măsuri concrete la un atac rus de amploare asupra instalaţiilor energetice ucrainene, care a provocat pene de curent în capitala Kiev şi în nouă regiuni din întreaga ţară, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Ceea ce este necesar, nu sunt vorbe în vânt ci o acţiune decisivă – din partea SUA, Europei şi a G7 – livrând sisteme de apărare aeriană şi aplicând sancţiuni”, a declarat Zelenski într-o declaraţie postată online, adăugând că Rusia a lansat peste 450 de drone şi peste 30 de rachete în timpul atacului.
Ministerul Energiei a anunţat că oraşul Kiev şi nouă regiuni din întreaga ţară au fost afectate de pene de curent în urma campaniei nocturne masive de lovituri ruseşti asupra sistemul energetic ucrainean.
„În urma unui atac masiv cu rachete şi drone ruseşti (…), un număr important de consumatori au rămas fără electricitate la Kiev” şi în regiunea sa, precum şi în regiunile Doneţk, Dnepropetrovsk, Cernigău, Cercasî, Harkov, Sumî, Poltava şi Odesa, a precizat ministerul.
Părţi de pe malul stâng al fluviului Nipru din capitala Kiev au rămas fără energie electrică şi fără apă curentă după atac, a postat pe Telegram primarul Vitali Kliciko, relatează dpa. Doisprezece oameni au fost răniţi, dintre care opt au fost spitalizaţi, şi mai multe clădiri au luat foc sau au fost avariate, a adăugat el.
Articolul continuă mai jos
La Zaporojie, un băiat de 7 ani a fost ucis şi doi au fost răniţi în timpul unui baraj de peste şase ore de drone şi rachete, a postat pe Telegram guvernatorul regional Ivan Fedorov. Locuinţe şi facilităţi energetice au fost lovite în atac.
În regiunea Dnepropetrovsk, Rusia a vizat de asemenea infrastructură energetică, rănind o persoană şi provocând mai multe incendii, a anunţat guvernatorul regional Serhii Lîsak.
Rusia şi-a intensificat recent loviturile asupra infrastructurii critice precum facilităţi energetice, afectând aprovizionarea cu energie a Ucrainei în timp ce temperatura scade.