Home » Analize » România a fost salvată și cu votul maghiarilor / A venit timpul să le mulțumim și altfel decât cu vorbe frumoase

România a fost salvată și cu votul maghiarilor / A venit timpul să le mulțumim și altfel decât cu vorbe frumoase

România a fost salvată și cu votul maghiarilor / A venit timpul să le mulțumim și altfel decât cu vorbe frumoase
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Ascultă articolul

România europeană a fost salvată de căderea în abisul extremismului și cu voturile maghiarilor, mobilizați exemplar în turul doi împotriva lui George Simion. Liderii UDMR – Kelemen Hunor, Antal Árpád, Csoma Botond, primari, bisericile reformată și catolică, cultele istorice maghiare – au făcut zid în fața valului extremist și suveranist care risca să înghită România. Potrivit primelor estimări, în țară au votat aproximativ 630.000 de etnici maghiari, dintre care 95% l-au susținut pe Nicușor Dan. Rămâne neclar cine sunt cei circa 30.000 de maghiari care au votat cu Simion și ce i-a motivat, dar e posibil ca explicația să nu fie de natură politică, ci religioasă.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Valul masiv anti-Simion și pro-Nicușor s-a ridicat după eroarea fatală comisă în campanie de liderul partidului anti-maghiar AUR. Simion a încercat să negocieze voturile maghiarilor din Transilvania direct cu Viktor Orbán, sărind peste capul UDMR și apelând direct la Budapesta. Prin gestul său sfidător, liderul extremist a insultat încă o dată atât comunitatea maghiară, cât și pe liderii ei legitimi, tratați ca o cantitate neglijabilă.

UDMR a dorit să-i aplice o lecție candidatului care le-a batjocorit memoria străbunilor, dansând simbolic pe mormintele lor din Valea Uzului. A fost, probabil, singurul partid în afara USR care a dus o campanie fermă pentru Nicușor Dan. PSD l-a sabotat oficial, iar în PNL destui lideri – în frunte cu Hubert Thuma și Crin Antonescu – l-au torpilat fățiș sau discret.

Liderii UDMR și-au apărat în mod evident statutul în raport cu Budapesta, dar au demonstrat la fel de clar loialitate față de viitorul democratic al României. Nu au executat orbește directivele lui Viktor Orbán, chiar dacă au lăsat multă vreme impresia că sunt conduși de FIDESZ și că Budapesta, nu București, le este capitala. Votul fără echivoc din 18 mai este, în primul rând, un vot anti-Simion, dar puteau foarte bine să nu voteze deloc, pentru a nu-și periclita poziția de minoritate în cazul unei victorii a candidatului extremist și anti-maghiar.

Maghiarii din Transilvania au luptat pentru Europa și valorile ei, respingând nu doar anti-maghiarismul lui Simion, ci și diatribele sale anti-europene, anti-NATO și anti-occidentale. Au făcut-o admirabil. A venit timpul ca majoritatea românească să le mulțumească și altfel decât prin vorbe frumoase. Președintele ales, Nicușor Dan, le-a mulțumit pentru vot, un gest frumos, dar insuficient.

De pildă, o formă de normalitate, de minimă diligență din partea statului român ar fi respectarea utilizării limbii materne în administrație, acolo unde maghiarii depășesc 20% din populație. Există o lege care le garantează acest drept, dar ea nu este pe deplin respectată. În unele localități cu majoritate maghiară, inscripțiile bilingve lipsesc de pe clădirile unor instituții publice. O șicană inutilă, care adâncește frustrări reale într-o comunitate ce are, totuși, drepturile sale.

Ar fi, de asemenea, o greșeală ca, la expirarea mandatului judecătorului CCR susținut de UDMR, locul să nu fie repartizat unui alt etnic maghiar – o măsură firească pentru o reprezentare justă a comunității în cele mai importante instituții ale statului. Dacă tot am ajuns aici, poate n-ar fi o idee rea ca președintele ales, Nicușor Dan, să coopteze în echipa sa un consilier maghiar – nu neapărat pe probleme de minorități. Rezerva de specialiști a UDMR s-a dovedit, cât timp a fost la guvernare, net superioară: mai bine pregătiți și mai serioși decât mediocritățile oferite de partidele românești.

În fine, pe plan economic, ar fi o eroare ca noul Guvern să trateze mai departe județele majoritar maghiare ca pe cetățeni de mâna a doua. Și ei au dreptul la infrastructură – la autostrada Iași–Târgu Mureș, care să-i scoată din izolare. Este o condiție esențială pentru a diminua resentimentele locale față de București și tentația de a aștepta soluții de la Budapesta, care a investit în restaurarea de școli, biserici, construcția de stadioane și alte gesturi simbolice, dar cu impact real asupra vieții de zi cu zi.

Un alt gest obligatoriu – să trimită profesori de limba română în zonele preponderent maghiare, așa cum cere însăși comunitatea, care știe că necunoașterea limbii înseamnă un handicap pe piața muncii. Pentru asta este nevoie și de alocări suplimentare de resurse. Ar trebui apoi  mai multă fermitate în aplicarea legilor care sancționează extremismul, de ambele părți. Altfel, tumorile radicalizării vor crește câte vreme derapajele într-o extremă sau alta nu sunt sancționate ferm.

Așa cum Viktor Orbán și FIDESZ flutură himera unificării națiunii, trăgând cu ochiul către revizionism în relația cu maghiarii din Transilvania, la fel și autoritățile de la București trebuie să demonstreze – prin fapte, nu prin propagandă ieftină – că tratează corect o minoritate care, într-un moment crucial pentru România, și-a dovedit loialitatea față de țară. Pentru maghiarii din România și față de orice cetățean român răspunderea față de calitatea vieții lor revine statului român, și nu statului de rudenie, Ungaria.

Chiar dacă Orbán va pierde viitoarele alegeri, orbanismul nu va dispărea curând din Ungaria. Chiar dacă, în prezent, țara vecină traversează dificultăți economice, naționalismul politic de la Budapesta va continua să lupte pentru sufletul maghiarilor din Transilvania. Iar Bucureștiul ar face bine să câștige această luptă prin gesturi pragmatice: respect acordat minorității prin respectarea legii, includerea maghiarilor în structurile relevante ale statului, cointeresarea în businessul românesc și scoaterea comunității din subdezvoltarea și izolarea economică în care se află.

 

 

 

Comentarii
  • Spre deosebire de popii din ruralul munteao-moldoean care au fost auristi pe fată!🤔
    Etnicii maghiari au votat responsabil!
    Ruralul a votat cu Simion si e vina slujitorilor bisericii!
    Ca si in diaspora!
    Activisti AUR si agitatori!😁

  • Vrăjeală. Și-au văzut interesul, ca de obicei. Opțiunea de a nu vota nu o aveau. Erau forțați să voteze contra Simion.

    În rest, au chiar și autostrăzi care îi leagă de Ungaria (în diverse stadii de execuție, de la Tg Mureș spre Oradea, însă vine și Iași Tg Mureș din urmă, chiar în zona aceea), pe lângă autonomia locală de facto. Nu se împiedică de o plăcuță lipsă, să fim serioși. Iar treaba cu pragul de 20%, păi scăzând sub (vezi Cluj-Napoca) el nu ar trebui retrase? Uite că sunt tot acolo.

    PS. Ia vedeți știrea cu ceangăii, cu vicepremierul Ungariei tot de pe saitul acesta (parcă el defila călare acum vreo 10-15 ani pe la noi, nu?).

  • Nu le as da totusi un post la CCR, sa nu uitam ca udmr l au sustinut pe Dragnea in toate porcariile pe care le a facut in justitie. In plus, reprezentantul lor din ccr a votat cot la cot cu ceilalti si pt revocarea procurorului sef dna si pe prescriptii, deci mai bine nu, sa nu le dam post la ccr.

  • Adevărat dle Tapalagă. Sper ca cei în drept să vă citească și să pună în practică. Maghiarii din Ardeal sunt la ei acasă aici și trebuie să simtă asta.

  • Puterea democrației stă în respectarea minorităților, oricare ar fi ele.
    Corect cele scrise în articol
    Meditează!

  • La voi nu este deranj fonic

    Voi chiar credeţi că au votat pentru mulţumiri, noi credem că mai repede ne mulţumesc ei că am votat cum au vrut ei(când te uiţi din mai multe perspective pare altfel asta cu mulţumirile).

  • Si tu ai dreptate, si tu ai dreptate. Si tu nu ai dreptate si tu nu ai dreptate. Inclusiv domnul Tapalaga. Pentru ca dreptatea si corectitudinea au fost cele mai din urma principii pe care cei ce ne conduc, cei ce ne judeca, cei ce ne scriu istoria le-au considerat in actiunile specifice rolului lor. Cand vor deveni cele mai importante principii, o sa putem sa avem incredere unii in altii. Sigur, salutam disciplina de partid, dar exista din pacate si un dar. Dar putem spune multumesc cand pana mai ieri stateau fara sa comenteze si ascultau disciplinati discursurile lui V Orban la Tusnad? Vizitele lor private, ceremoniile lor private in Alba Iulia? In complicitate cu atitudinea lui Ciolacu, tip, o mana spala pe alta? Cand solutia cea mai buna era Bolojan, dar UDMR l-a strecurat, prin aceiasi complicitate cu PSD pe Crin? Pe Crin? Abia astept sa spun un sincer multumesc, dar bunicii mei nu ma lasa inca.

  • Asteptand ”moderarea” altui mesaj, sigur, salutam disciplina de partid pe care de fapt o recunoastem din multe evenimente trecute, si la bine ca acum si la rau. Ca mai in toti acesti zeci de ani cand au fost la guvernare. Maghiarii sunt ca tinerii din familii divortate, se folosesc si de un parinte si de celalalt, ii joaca unul impotriva celuilalt sa faca si sa obtina ce vor ei. Nu prea cred ca le pasa de altii, mai ales de romani. Dar, sigur, abia astept sa pot spune multumesc cu toata inima si mai ales increderea. Eu, personal. Asta nu inseamna ca statul roman nu trebuie ca stat sa fie fara de greseala si fata de ei si fata de noi. Succes!

  • Le-a facut Martha Logue o piese foarte buna de multumire etnicilor maghiari, recomand!

  • undeva cineva zicea ca primul pas inspre autonomie tocmai s-a facut de catre comunitatea maghiara, in sensul ca au reusit sa se desprinda de politicile de partid fidesz sau udmr, si au reusit sa decida singuri.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole