România a fost salvată și cu votul maghiarilor / A venit timpul să le mulțumim și altfel decât cu vorbe frumoase

România europeană a fost salvată de căderea în abisul extremismului și cu voturile maghiarilor, mobilizați exemplar în turul doi împotriva lui George Simion. Liderii UDMR – Kelemen Hunor, Antal Árpád, Csoma Botond, primari, bisericile reformată și catolică, cultele istorice maghiare – au făcut zid în fața valului extremist și suveranist care risca să înghită România. Potrivit primelor estimări, în țară au votat aproximativ 630.000 de etnici maghiari, dintre care 95% l-au susținut pe Nicușor Dan. Rămâne neclar cine sunt cei circa 30.000 de maghiari care au votat cu Simion și ce i-a motivat, dar e posibil ca explicația să nu fie de natură politică, ci religioasă.

Valul masiv anti-Simion și pro-Nicușor s-a ridicat după eroarea fatală comisă în campanie de liderul partidului anti-maghiar AUR. Simion a încercat să negocieze voturile maghiarilor din Transilvania direct cu Viktor Orbán, sărind peste capul UDMR și apelând direct la Budapesta. Prin gestul său sfidător, liderul extremist a insultat încă o dată atât comunitatea maghiară, cât și pe liderii ei legitimi, tratați ca o cantitate neglijabilă.

UDMR a dorit să-i aplice o lecție candidatului care le-a batjocorit memoria străbunilor, dansând simbolic pe mormintele lor din Valea Uzului. A fost, probabil, singurul partid în afara USR care a dus o campanie fermă pentru Nicușor Dan. PSD l-a sabotat oficial, iar în PNL destui lideri – în frunte cu Hubert Thuma și Crin Antonescu – l-au torpilat fățiș sau discret.

Liderii UDMR și-au apărat în mod evident statutul în raport cu Budapesta, dar au demonstrat la fel de clar loialitate față de viitorul democratic al României. Nu au executat orbește directivele lui Viktor Orbán, chiar dacă au lăsat multă vreme impresia că sunt conduși de FIDESZ și că Budapesta, nu București, le este capitala. Votul fără echivoc din 18 mai este, în primul rând, un vot anti-Simion, dar puteau foarte bine să nu voteze deloc, pentru a nu-și periclita poziția de minoritate în cazul unei victorii a candidatului extremist și anti-maghiar.

Maghiarii din Transilvania au luptat pentru Europa și valorile ei, respingând nu doar anti-maghiarismul lui Simion, ci și diatribele sale anti-europene, anti-NATO și anti-occidentale. Au făcut-o admirabil. A venit timpul ca majoritatea românească să le mulțumească și altfel decât prin vorbe frumoase. Președintele ales, Nicușor Dan, le-a mulțumit pentru vot, un gest frumos, dar insuficient.

De pildă, o formă de normalitate, de minimă diligență din partea statului român ar fi respectarea utilizării limbii materne în administrație, acolo unde maghiarii depășesc 20% din populație. Există o lege care le garantează acest drept, dar ea nu este pe deplin respectată. În unele localități cu majoritate maghiară, inscripțiile bilingve lipsesc de pe clădirile unor instituții publice. O șicană inutilă, care adâncește frustrări reale într-o comunitate ce are, totuși, drepturile sale.

Ar fi, de asemenea, o greșeală ca, la expirarea mandatului judecătorului CCR susținut de UDMR, locul să nu fie repartizat unui alt etnic maghiar – o măsură firească pentru o reprezentare justă a comunității în cele mai importante instituții ale statului. Dacă tot am ajuns aici, poate n-ar fi o idee rea ca președintele ales, Nicușor Dan, să coopteze în echipa sa un consilier maghiar – nu neapărat pe probleme de minorități. Rezerva de specialiști a UDMR s-a dovedit, cât timp a fost la guvernare, net superioară: mai bine pregătiți și mai serioși decât mediocritățile oferite de partidele românești.

În fine, pe plan economic, ar fi o eroare ca noul Guvern să trateze mai departe județele majoritar maghiare ca pe cetățeni de mâna a doua. Și ei au dreptul la infrastructură – la autostrada Iași–Târgu Mureș, care să-i scoată din izolare. Este o condiție esențială pentru a diminua resentimentele locale față de București și tentația de a aștepta soluții de la Budapesta, care a investit în restaurarea de școli, biserici, construcția de stadioane și alte gesturi simbolice, dar cu impact real asupra vieții de zi cu zi.

Un alt gest obligatoriu – să trimită profesori de limba română în zonele preponderent maghiare, așa cum cere însăși comunitatea, care știe că necunoașterea limbii înseamnă un handicap pe piața muncii. Pentru asta este nevoie și de alocări suplimentare de resurse. Ar trebui apoi  mai multă fermitate în aplicarea legilor care sancționează extremismul, de ambele părți. Altfel, tumorile radicalizării vor crește câte vreme derapajele într-o extremă sau alta nu sunt sancționate ferm.

Așa cum Viktor Orbán și FIDESZ flutură himera unificării națiunii, trăgând cu ochiul către revizionism în relația cu maghiarii din Transilvania, la fel și autoritățile de la București trebuie să demonstreze – prin fapte, nu prin propagandă ieftină – că tratează corect o minoritate care, într-un moment crucial pentru România, și-a dovedit loialitatea față de țară. Pentru maghiarii din România și față de orice cetățean român răspunderea față de calitatea vieții lor revine statului român, și nu statului de rudenie, Ungaria.

Chiar dacă Orbán va pierde viitoarele alegeri, orbanismul nu va dispărea curând din Ungaria. Chiar dacă, în prezent, țara vecină traversează dificultăți economice, naționalismul politic de la Budapesta va continua să lupte pentru sufletul maghiarilor din Transilvania. Iar Bucureștiul ar face bine să câștige această luptă prin gesturi pragmatice: respect acordat minorității prin respectarea legii, includerea maghiarilor în structurile relevante ale statului, cointeresarea în businessul românesc și scoaterea comunității din subdezvoltarea și izolarea economică în care se află.