
Oana Ţoiu: Noi, ţările de la graniţa războiului, vrem să facem tot ce ţine de noi să ajungem la pace
Ţările de pe Flancul estic, de la graniţa războiului din Ucraina, îşi doresc pacea şi au ca scop consolidarea apărării şi ca „un mecanism de descurajare”, astfel încât recentele provocări să fie întâmpinate cu un răspuns ferm, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, care se află în SUA, unde conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU de la New York, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Miza noastră comună rămâne foarte clar pacea. În aceste zile se vede destul de clar că mai multe ţări au înţeles că asta înseamnă că este necesară creşterea presiunii asupra Rusiei, că Ucraina este o ţară care îşi doreşte pacea şi de altfel şi noi, ţările din Uniunea Europeană, dar în special ţările de la graniţa războiului vrem să facem tot ce ţine de noi să ajungem la această pace, să ne întărim propria apărare şi ca un mecanism de descurajare, astfel încât recentele provocări să fie întâmpinate cu un răspuns ferm diplomatic şi cu deciziile necesare care privesc întărirea capabilităţilor de apărare pe Flancul estic”, a afirmat şefa diplomaţiei române.
Ea a susţinut poziţia României în Consiliul de Securitate ONU privind încălcarea spaţiului aerian al mai multor state de pe Flancul estic de către aeronave ruse.
„Noi am cerut să intervenim în Consiliul de Securitate al ONU pentru a semnala riscurile pe care le vedem. Am făcut asta şi alături de Polonia şi alături de Estonia. Răspunsul membrilor Consiliului de Securitate a fost clar, ferm. De altfel, marea majoritate a membrilor Consiliului de Securitate au menţionat explicit România în intervenţiile lor, cu câteva elemente – primul priveşte întărirea Flancului estic, creşterea presiunii asupra Rusiei pentru a ajunge autentic la negocierile de pace şi susţinerea în continuare a Ucrainei”, a arătat ministrul.
Totodată, Ţoiu a evidenţiat că Statele Unite ale Americii rămân „puternic angajate” în NATO şi a menţionat perspectiva investiţiilor în apărare din ţara noastră.
„De curând, în formatul de lucru al Uniunii Europene, România este a doua ţară ca acces la bugetul alocat specific achiziţiilor militare şi infrastructurii necesare, prin (Programul) SAFE, suntem a doua ţară după Polonia ca resurse financiare alocate şi în formatele de lucru ale acestor zile în New York am mers mai departe în discuţii cu ceilalţi miniştri de Externe, premieri, pentru a vedea în ce fel putem să alăturăm direcţiei de lucru defensive şi de descurajare şi cea care duce mai departe – presiunea necesară pentru ca Rusia să se aşeze cu adevărat la masa dialogului şi a negocierilor şi anume sancţiunile economice şi decuplarea mai multor ţări de gazul şi sursele de energie ruseşti”, a arătat Oana Ţoiu.
Privind conflictul din Orientul Mijlociu, ea a reiterat că România susţine soluţia celor două state.
„În acest moment contribuim la rezolvarea situaţiei umanitare acolo unde putem – de exemplu, România susţine accesul copiilor care sunt victimele acestui război la tratament medical acolo unde sunt în siguranţă, în special în state ale Uniunii Europene, dar şi alături de Turcia în unele cazuri, iar soluţia celor două state a căpătat, în această săptămână, o susţinere mult mai largă decât anterior. De altfel, au fost discuţii şi între reprezentanţi ai Statelor Unite, Israel, o parte dintre statele arabe şi este un optimism semnificativ faţă de paşii viitori”, a afirmat ministrul de Externe.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.