Cum au motivat judecătorii respingerea cererii autorităţilor române de expulzare a unui palestinian / SRI a spus despre el că intenționa să desfăşoare activităţi subversive în favoarea grupării teroriste Hamas

Curtea de Apel Bucureşti a respins, în urmă cu o lună, o cerere depusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind expulzarea unui palestinian stabilit de 40 de ani în România, despre care SRI susţine că se află într-un stadiu avansat al procesului de (auto)radicalizare şi intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea grupării teroriste Hamas, transmite Agerpres.

Motivul pentru respingerea cererii este că SRI nu a venit cu probe concrete care să arate legăturile bărbatului cu gruparea Hamas sau că acesta ar desfăşura acţiuni subversive care să ameninţe securitatea naţională a României.

Procesul se află în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul a contestat decizia instanţei de fond, având termen pe 16 octombrie.

Conform datelor de la dosar, la începutul lunii august, Parchetul a solicitat în instanţă ca cetăţeanul palestinian Zemeili Mahmoud să fie declarat indezirabil pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, din raţiuni de securitate naţională.

Procurorii au depus în instanţă documente ale SRI clasificate ca secret de stat, din care ar rezulta că acesta „se află într-un stadiu avansat al procesului de (auto)radicalizare, a desfăşurat, desfăşoară şi există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea grupării teroriste Hamas, activităţi ce se constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

„Din materialul autorităţii competente, rezultă că numitul Zemeili (…) este adept al ideologiei radicale promovate de organizaţia teroristă …, acesta accesând, stocând şi diseminând materiale de propagandă teroristă astfel cum sunt acestea definite de dispoziţiile art. 4 pct. 91 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu o puternică încărcătură violentă (atentate, luptători înarmaţi, scene de luptă), precum şi însemne ale organizaţiei teroriste. În materialul autorităţii competente se apreciază că principalele riscuri la adresa securităţii naţionale a României, care derivă din activităţile derulate de acesta sunt: 1) declanşarea/accelerarea (auto)radicalizării unor legături ale acestuia din (…); 2) convingerea unor conexiuni ale celui în cauză de a se deplasa în (…) pentru a lupta alături de grupări teroriste palestiniene; 3) auto(radicalizarea) ţintei până la eventuala trecere într-o etapă acţională, în sensul comiterii unor acte de terorism; 4) transformarea în punct de legătură pentru grupările teroriste palestiniene şi implicit atragerea atenţiei asupra României, din partea unor entităţi teroriste; 5) creşterea numărului de adepţi ai organizaţiei teroriste, inclusiv rezidenţi pe teritoriul naţional”, se arată în motivarea de la CAB.

De cealaltă parte, avocaţii bărbatului au explicat că acesta s-a născut în anul 1964 în Ramallah, Cisiordania, a intrat legal în România în anul 1984, după care a urmat cursurile Facultăţii de Construcţii din Timişoara şi a locuit regulat în oraşul de pe Bega în ultimii 36 de ani. Ulterior, el s-a căsătorit în anul 2011 cu o femeie româncă, de care a divorţat în anul 2023. S-a stabilit apoi în Bucureşti, unde lucrează ca administrator la o firmă ce are ca obiect de activitate principală lucrări de construcţii în cazul clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

La expulzarea unui imigrant, instanţele trebuie să ţină cont de „viaţa privată” a acestora, de legăturile sociale şi familiale în locul unde s-a stabilit.

Judecătorii români explică faptul că jurisprudenţa CEDO a stabilit că, atunci când se pune în discuţie expulzarea unui imigrant, trebuie examinată trăinicia legăturilor sale sociale, culturale şi familiale cu ţara gazdă, dar şi momentul în care s-a stabilit în ţara de adopţie.

Pe scurt, CEDO a recunoscut necesitatea de a lua în considerare situaţia specială a străinilor care au petrecut cea mai mare parte a timpului în ţara din care se doreşte a fi expulzaţi, considerând că, în cazul unui imigrant pe termen lung care şi-a petrecut copilăria sau tinereţea în ţara gazdă (cum este situaţia lui Zemeili Mahmoud), ar trebui înaintate argumente foarte serioase pentru a justifica expulzarea acestuia.

În cazul lui Zemeili Mahmoud, acesta s-a născut în anul 1964, a venit în România la vârsta de 20 de ani şi de atunci şi până în prezent a locuit permanent pe teritoriul României.

Aşa după cum a reţinut CEDO, cu cât o persoană a locuit mai mult timp într-un stat membru, cu atât legătura sa cu acel stat este mai puternică, iar expulzarea devine mai greu de justificat, factorii luaţi în considerare în cazurile de „expulzare” fiind timpul petrecut în ţară, gradul de integrare socială, incluziunea socială, cunoaşterea limbii, integrarea pe piaţa muncii şi implicarea în comunitate.

Or, în cazul lui Zemeili Mahmoud toate elementele menţionate apar ca fiind îndeplinite.

Judecătorii spun că probele SRI nu sunt consistente.

Magistraţii explică faptul că a declara o persoană indezirabilă pe teritoriul unui stat pentru o perioadă de 10 ani şi a o obliga să părăsească teritoriul pe care a avut reşedinţa legală, aşa cum se solicită în cazul lui Zemeili Mahmoud, fără posibilitatea de a reveni, constituie o „expulzare”.

„Cu titlu preliminar şi important de remarcat este aspectul că, deşi atât în sesizarea Ministerului Public, cât şi în adresa SRI, a fost reţinută existenţa a trei ipoteze ce ar justifica declararea pârâtului ca indezirabil pe teritoriului României (respectiv că acesta ar fi desfăşurat, desfăşoară şi există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea organizaţiei teroriste), cu toate acestea, în concluziile orale formulate de reprezentantul Ministerului Public în şedinţa de judecată din data de 29.08.2025, acesta şi-a rezumat susţinerile şi a făcut vorbire numai de cea din urmă ipoteză ca fiind îndeplinită în persoana pârâtului, anume aceea că ar exista indicii temeinice din care ar rezulta suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea organizaţiei teroriste. În plus, Curtea constată absenţa totală a oricăror probe ce ar putea susţine teza desfăşurării de către pârât, atât în trecut cât şi în prezent, a unor acţiuni în favoarea organizaţiei teroriste amintite, lipsind faptele concrete atribuite pârâtului în sensul unor astfel de activităţi, situaţie în care examinarea instanţei va fi centrată pe ultima modalitate reţinută în sarcina acestuia, respectiv a existenţei indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea organizaţiei teroriste”, spun judecătorii.

De asemenea, judecătorii arată că probele strânse de SRI împotriva palestinianului nu sunt consistente şi convingătoare.

„Curtea apreciază că împrejurările ce reies din probele aflate la departamentul de ‘documente clasificate’ al instanţei nu au natura şi consistenţa unor elemente convingătoare, în sensul invocat prin sesizare, de natură a justifica o ingerinţă maximă atât exerciţiului dreptul de şedere pe teritoriul României, cât şi al respectării vieţii private a pârâtului în concurs cu interesul public al protecţiei securităţii naţionale. Astfel, ameninţările la adresa securităţii naţionale invocate prin sesizare şi adresa SRI, din perspectiva declanşării/accelelării (auto)radicalizării unor legături ale pârâtului din (…) sau creşterea numărului de adepţi ai organizaţiei teroriste, inclusiv rezidenţi pe teritoriul naţional, ori transformarea în punct de legătură pentru grupările teroriste palestiniene sunt greu de justificat, în condiţiile în care nu a fost făcută nicio dovadă a legăturilor sau interacţiunilor sociale în care pârâtul ar fi implicat, ori în concret a unor legături cu posibili membri ai organizaţiei teroriste, sau a pregătirii/sprijinirii în orice mod a unor acte de terorism şi nici nu au fost identificate mijloace prin intermediul cărora să dezvolte sprijinul acordat organizaţiei teroriste menţionate, deşi au fost autorizate activităţile specifice culegerii de informaţii de către ÎCCJ prin încheierile depuse la departamentul de documente clasificate”, explică instanţa.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte afirmaţiile privind riscul (auto)radicalizării „ţintei” până la eventuala trecere într-o etapă acţională, în sensul comiterii unor acte de terorism pe teritoriul României, magistraţii constată că „acestea rămân într-o zonă abstractă, fără acoperire în planul dovezilor impus a fi fost făcute”.

„Fără a devoala conţinutul documentelor clasificate observate, Curtea constată însă că o mare parte a acestora reprezintă simple imagini ale unei situaţii de fapt, însoţite de deducţii/explicaţii teoretice ale SRI în raport cu acestea, fără a putea fi identificată sursa provenienţei lor şi în consecinţă fără a putea fi atribuite în mod cert pârâtului. De asemenea, Curtea constată că pârâtul însuşi a depus la dosarul cauzei postări de pe reţeaua de socializare Facebook folosită – contul (…), din care se pot deduce forme de manifestare a libertăţii de gândire, de conştiinţă şi eventual ‘credinţe religioase’ şi de asemenea o îmbrăţişare a cauzei poporului din care pârâtul îşi are sorgintea, chiar martorul audiat (…) afirmând că pârâtul este supărat de ceea ce se întâmplă în (…), unde are încă rude, însă nu l-a auzit pe acesta susţinând aspecte legate de terorism”, adaugă instanţa.

„Fără a nega gradul de violenţă crescut a conţinutului unora dintre probele administrate, reţinând în schimb contextul general şi implicaţiile personale ale pârâtului din perspectiva rudelor rămase în zona de conflict şi punând în balanţă faptele concrete imputate acestuia, pentru care nu a fost evidenţiată o intenţie concretă de a întreprinde acţiuni efective în sprijinul organizaţiei teroriste şi, totodată, luând în considerare vârsta pârâtului (61 ani), perioada lungă de şedere în România (41 ani) şi viaţa privată pe care acesta o are exclusiv în România, aspecte importante din punct de vedere al drepturilor garantate de art.8 CEDO, Curtea apreciază că ‘acuzaţiile’ aduse pârâtului nu evidenţiază riscuri concrete, directe, grave şi actuale la adresa securităţii naţionale, care să justifice o astfel de măsură, aceea de a fi declarat indezirabil pe teritoriul statului român timp de 10 ani”, este concluzia judecătorilor.