Adrian Ilincescu

Adrian Ilincescu

Este absolvent al Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar mai apoi al facultății de Jurnalism din Pitești. A debutat în presă în 2003 la publicația Schimbul Trei. A mai trecut în presa locală și pe la Radio Muntenia în 2006. A făcut mai apoi pasul în presa centrală la publicații precum Automarket și Curentul, înainte de a ajunge la HotNews.ro la începutul lui 2008.

A fost coordonatorul departamentului sport de la HotNews.ro preț de 16 ani (din 2008 și până în vara lui 2024), iar din octombrie 2024 se ocupă de secțiunea sport de la G4Media.ro.

Are multiple prezențe la Roland Garros și a văzut de la fața locului primul titlu de Grand Slam al Simonei Halep din 2018.

Roger Federer explică de ce a ales Londra pentru meciul retragerii sale din tenis

21 sept.
Roger Federer se află în acest weekend la San Francisco, acolo unde se dispută ediția din 2025 a Laver Cup. În urmă cu trei ani de zile, marele campion elvețian spunea adio tenisului în O2 Arena din Londra. Au fost lacrimi și multă emoție la despărțirea lui „Mister Perfect” de sportul alb. La trei ani […]
Roger Federer explică de ce a ales Londra pentru meciul retragerii sale din tenis

VIDEO Lovitura zilei la Laver Cup: „E uimitor ce a reușit Alex Michelsen”

21 sept.
Alex Michelsen a reușit „lovitura turneului” la Laver Cup 2025, jucătorul de tenis american contribuind la spectacolul gustat din plin de fani în „Chase Center” din San Francisco. Alex Michelsen, execuție spectaculoasă la Laver Cup 2025 În vârstă de 32 de ani, Alex Michelsen a reușit să returneze din apropierea fileului o minge care a […]
VIDEO Lovitura zilei la Laver Cup: „E uimitor ce a reușit Alex Michelsen”

Surpriză mare în semifinalele English Open de snooker: Mark Selby, eliminat de locul 32 mondial

21 sept.
Mark Selby a părăsit English Open de snooker în faza semifinalelor, multiplul campion mondial find învins de Zhou Yuelong, al 32-lea jucător al lumii. Chinezul a avut câștig de cauză, scor 6-3, iar victoria i-a adus biletul pentru marea finală a competiției engleze. Va fi a patra finală într-un turneu de puncte pentru Zhou și […]
Surpriză mare în semifinalele English Open de snooker: Mark Selby, eliminat de locul 32 mondial

VIDEO „Magicianul” Messi, gol spectaculos pentru Miami – Argentinianul, liderul marcatorilor din MLS după o nouă „dublă”

21 sept.
Inter Miami a obținut o nouă victorie în sezonul regulat al Major League Soccer din SUA (MLS), iar Lionel Messi a marcat două goluri pentru gruparea din Florida. Inter Miami a trecut la limită, scor 3-2, de DC United, iar Messi a strălucit din nou grație evoluției sale de pe teren. Datorită celor două goluri […]
VIDEO „Magicianul” Messi, gol spectaculos pentru Miami - Argentinianul, liderul marcatorilor din MLS după o nouă „dublă”

Etapa de F1 de la Baku se dispută duminică – Cine transmite la tv cursa din Azerbaidjan

21 sept.
Duminică, de la ora 14:00 (ora României) va avea loc Marele Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan. În calificări au fost surprize mari, iar din pole position va pleca Max Verstappen (RedBull). Grand Prix-ul stradal de la Baku va începe la ora 14:00 și va putea fi urmărit în direct pe Antena 1 și pe […]
Etapa de F1 de la Baku se dispută duminică - Cine transmite la tv cursa din  Azerbaidjan

Cum arată clasamentul din Superliga după prima înfrângere a liderului Universitatea Craiova

21 sept.
Oțelul a reușit să-i producă Universității Craiova prima înfrângere din acest sezon de Superliga, scor 1-0. Trupa antrenată de Mirel Rădoi a pierdut în etapa a zecea din campionatul intern de fotbal. Unicul gol al partidei de sâmbătă a fost marcat de Lameira, în minutul 44. Cu 7 victorii și două remize până la duelul […]
Cum arată clasamentul din Superliga după prima înfrângere a liderului Universitatea Craiova

De pe traseele de alergare la Bursa din New York: Aplicația Strava se pregătește să facă pasul pe Wall Street

20 sept.
Strava, aplicație folosită de milioane de alergători, cicliști și drumeți, se pregătește pentru o listare pe bursă, informează lefigaro.fr. Compania fondatoare din San Francisco a contactat deja mari bănci de investiții pentru a-și pregăti IPO-ul (Oferta Publică Inițială), transmite Reuters. Strava – O comunitate globală de 150 de milioane de practicanți ai sportului Strava este […]
De pe traseele de alergare la Bursa din New York: Aplicația Strava se pregătește să facă pasul pe Wall Street

VIDEO Surprize mari în calificările F1 de la Baku: Verstappen, pole position – Dezastru pentru McLaren și Ferrari

20 sept.
Max Vestappen (RedBull) și-a arătat clasa pe durata unor calificări de Formula 1 de la Baku în care au fost multiple accidente. Campionul mondial en-titre va pleca din pole position, în timp ce marea surpriză este reprezentată de locul doi ocupat de Carlos Sainz (Williams). Al treilea de pe grila de start va pleca în […]
VIDEO Surprize mari în calificările F1 de la Baku: Verstappen, pole position - Dezastru pentru McLaren și Ferrari

VIDEO Finală mult așteptată la WTA Seul – Se întâlnesc primele două favorite: Swiatek și Alexandrova

20 sept.
Iga Swiatek (principala favorită) a făcut sâmbătă pasul în marea finală a turneului WTA de categorie 500 de la Seul. Fostă lideră mondială, poloneza a câștigat categoric, scor 6-0, 6-2, meciul cu Maya Joint. În vârstă de 19 ani, Join (Australia – locul 46 în ierarhia mondială) a fost copleșită de importanța partidei, iar Swiatek […]
VIDEO Finală mult așteptată la WTA Seul - Se întâlnesc primele două favorite: Swiatek și Alexandrova

Rezultat fantastic: Yannick Theodor Alexandrescou, în finala Campionatului European de Juniori U18 la tenis de câmp

20 sept.
Jucătorul român Yannick Theodor Alexandrescou s-a calificat în finala Campionatului European U18 la tenis de câmp, competiție care se desfășoară la Oberpullendorf (Austria). Jucătorul dinamovist în vârstă de 17 ani (cap de serie unu) a trecut în semifinale de croatul Ziga Sesko (favorit 4), scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră și zece minute. […]
Rezultat fantastic: Yannick Theodor Alexandrescou, în finala Campionatului European de Juniori U18 la tenis de câmp

Generația actuală de piloți din F1, criticată de Flavio Briatore: Nu au stofă de campioni – Comparația cu epoca lui Michael Schumacher

20 sept.
Flavio Briatore, conducător din Formula 1 care a lucrat alături de Michael Schumacher și Fernando Alonso, se declară nemulțumit de actuala generație de piloți tineri din Marele Circ. Singura excepție, Max Verstappen. Ferrari renaște la Baku datorită descoperirii lui Hamilton la frânare Personaj cu zeci de ani de experiență în lumea agitată a Formulei 1, […]
Generația actuală de piloți din F1, criticată de Flavio Briatore: Nu au stofă de campioni - Comparația cu epoca lui Michael Schumacher

Hamilton, din nou mai rapid decât coechipierul Leclerc: Rezultatele complete din antrenamentele de F1 de sâmbătă de la Baku

20 sept.
După ce a fost cel mai rapid în antrenamentele libere cu numărul doi de la Baku, Lewis Hamilton a avut al patrulea timp în sesiunea a treia de sâmbătă (FP3), contând pentru Marele Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan. Cel mai rapid înainte de calificări a fost Lando Norris (McLaren), pilotul britanic fiind urmat de […]
Hamilton, din nou mai rapid decât coechipierul Leclerc: Rezultatele complete din antrenamentele de F1 de sâmbătă de la Baku

VIDEO Primele două favorite, calificări spectaculoase în semifinale la WTA Seul: Iga Swiatek, performera zilei

20 sept.
Iga Swiatek a cedat doar trei gameuri în partida cu Barbora Krejcikova, poloneza obținând calificarea în semifinalele turneului WTA 500 de la Seul după o partidă în care a impresionat (6-0, 6-3). În penultimul act al turneului asiatic a ajuns și a doua favorită, Ekaterina Alexandrova. Swiatek nu a avut „milă” de Krejcikova: victorie după […]
VIDEO Primele două favorite, calificări spectaculoase în semifinale la WTA Seul: Iga Swiatek, performera zilei

VIDEO Ferrari renaște la Baku datorită descoperirii lui Hamilton la frânare

20 sept.
Ferrari a impresionat în antrenamentele cu numărul doi de la Baku, contând pentru Marele Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan. Piloții Scuderiei au fost cei mai rapizi, iar Lewis Hamilton a avut cea mai bună zi de vineri de la sosirea la Ferrari. Generația actuală de piloți din F1, criticată de Flavio Briatore: Nu au […]
VIDEO Ferrari renaște la Baku datorită descoperirii lui Hamilton la frânare

Luca, fiul lui Zinedine Zidane, a ales să reprezinte Algeria în locul Franței

20 sept.
Luca Zidane, fiul celebrului Zinedine Zidane, a ales să reprezinte naționala Algeriei în locul Franței. Conform BBC, portarul speră să prindă lotul algerienilor pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026. Cum șansele ca Luca să prindă lotul naționalei Franței pentru CM 2026 sunt aproape de zero, fiul lui Zinedine Zidane a ales să reprezinte Algeria, […]
Luca, fiul lui Zinedine Zidane, a ales să reprezinte Algeria în locul Franței

VIDEO Campioana FCSB, parcurs dezastruos în campionat: Locul ocupat după înfrângerea de la Botoșani

20 sept.
FCSB are parte de un start de sezon mediocru în Superliga României la fotbal, campioana en-titre înregistrând a cincea înfrângere (1-3 la Botoșani). După zece partide disputate în actualul sezon competițional, FCSB are o linie de clasament de echipă care luptă pentru evitarea retrogradării: o singură victorie, patru remize și 5 înfrângeri. A marcat 12 […]
VIDEO Campioana FCSB, parcurs dezastruos în campionat: Locul ocupat după înfrângerea de la Botoșani

Djokovic rupe legătura cu Belgradul: „Fiul favorit” al Serbiei se stabilește în Grecia

11 sept.
Relația dintre Novak Djokovic și țara sa natală trece printr-un moment tensionat, transmite Gazzetta dello Sport. Fostul lider ATP a trecut de la statutul de „fiul favorit al Serbiei” la cel de „trădător”. Nole a decis să părăsească Belgradul și să se mute cu familia la Atena. Câștigător a 24 de titluri de Grand Slam, […]
Djokovic rupe legătura cu Belgradul: „Fiul favorit” al Serbiei se stabilește în Grecia

Stelvio este o cățărare foarte iubită în rândul cicliștilor amatori din Europa

11 sept.
Montaj: Cosmin Tudorescu Passo dello Stelvio este considerat una dintre cele mai spectaculoase și dificile cățărări din Europa. Aflat în nordul Italiei, la granița dintre regiunile Lombardia și Trentino-Alto Adige, Stelvio a devenit o adevărată Mecca pentru cicliștii amatori, dar și un simbol al legendelor din Giro d’Italia (Turul Italiei).
Stelvio este o cățărare foarte iubită în rândul cicliștilor amatori din Europa

Max Verstappen alege cel mai bun pilot din Formula 1

11 sept.
Max Verstappen a fost provocat, într-un interviu pentru Mundo Deportivo, să-l nominalizeze pe cel mai bun pilot de pe grila de start din Formula 1. Campionul mondial en-titre surprinde atunci când nu-i ia în seamă pe Hamilton, Piastri sau Norris. Din punctul de vedere al lui Max, Fernando Alonso este numărul unu. Lovitură pentru Ferrari: […]
Max Verstappen alege cel mai bun pilot din Formula 1

Ședință încheiată între FRF și Mircea Lucescu: România nu va schimba selecționerul

11 sept.
Reprezentanții din conducerea FRF și Mircea Lucescu au avut joi o ședință, aceasta având rolul de a analiza parcursul slab al tricolorilor din preliminariile pentru CM de fotbal din 2026 și de a decide dacă Mircea Lucescu va continua în funcția de selecționer. Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă […]
Ședință încheiată între FRF și Mircea Lucescu: România nu va schimba selecționerul

VIDEO Pe urmele marilor campioni, cu bicicleta pe legendara cățărare Stelvio – Idei de vacanță pe două roți

11 sept.
Passo dello Stelvio este considerat una dintre cele mai spectaculoase și dificile cățărări din Europa. Aflat în nordul Italiei, la granița dintre regiunile Lombardia și Trentino-Alto Adige, Stelvio a devenit o adevărată Mecca pentru cicliștii amatori, dar și un simbol al legendelor din Giro d’Italia (Turul Italiei). Cum mi-a venit ideea unui traseu cu bicicleta […]
VIDEO Pe urmele marilor campioni, cu bicicleta pe legendara cățărare Stelvio – Idei de vacanță pe două roți