Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ploile abundente din ultimele zile au creat probleme în stațiile de metrou din Capitală. În stația de metrou Eroilor, apa s-a infiltrat prin tavan și a format bălți pe peroane.
„Stația de metrou Eroilor, plouă… și în subteran!
Ploile torențiale au creat probleme nu doar la suprafață, ci și în stațiile de metrou din București. La Eroilor, apa s-a infiltrat prin tavan, iar călătorii au fost nevoiți să ocolească bălțile formate pe peroane.
Fenomenul vine în contextul Codului Roșu de ploi abundente emis de ANM pentru Capitală și județele din sudul țării, valabil până miercuri seară”, a scris într-o postare pe Facebook postul de radio București FM.
Conducerea Metrorex a solicitat creşterea gradului de mobilizare pentru prevenire şi intervenţie rapidă în vederea asigurării funcţionării în condiţii optime a reţelei de metrou, având în vedere avertizările meteo emise pentru Municipiul Bucureşti privind precipitaţii abundente şi intensificări ale vântului, a anunţat compania, printr-o postare pe propria pagină de Facebook, transmite Agerpres.
Articolul continuă mai jos
„Echipele de specialitate acţionează prin monitorizarea staţiilor, galeriilor şi căilor de acces, cu scopul de a interveni prompt pentru remedierea oricăror situaţii cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Deja, în unele staţii, infiltraţiile au fost mai pronunţate (ex: Eroilor 1), iar salariaţii Metrorex în colaborare cu firma de curăţenie, alţi partenerii contractuali şi furnizorii de utilităţi au intervenit cu rapiditate şi au înlăturat efectele infiltraţiilor”, se precizează în postare.
La acest moment, trenurile de metrou circulă conform graficului de circulaţie, nefiind înregistrate perturbări în traficul subteran.
„Compania rămâne în permanenţă în legătură cu autorităţile competente şi monitorizează evoluţia fenomenelor meteo şi intervenţia promptă în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute”, subliniază sursa citată.