
Trei bărbaţi, reţinuţi în București pentru furtul unui seif cu valori de aproximativ 20.000 de euro / Furtul s-ar fi efectuat în aprilie, într-o locuință din Sectorul 2
Trei bărbaţi au fost reţinuţi, iar al patrulea este căutat de poliţie pentru furtul unei seif dintr-o locuinţă din Sectorul 2, în care se aflau valori de aproximativ 20.000 de euro, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Astăzi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPB) – Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, informează un comunicat al DGPMB transmis, miercuri, AGERPRES.
Pe data de 20 aprilie, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 00:30, din locuinţa sa situată la o adresă din Sectorul 2 i-ar fi fost sustras un seif metalic, încastrat într-un corp de mobilier, în interiorul căruia se aflau sume de bani şi bijuterii în valoare de aproximativ 20.000 de euro.
Din cercetările efectuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către patru bărbaţi, toţi cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională cu astfel de fapte.
În vederea administrării materialului probator, miercuri au fost puse în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, printre care instrumente artizanale, care ar fi fost folosite la comiterea faptei, bijuterii şi sume de bani.
„De asemenea, în urma activităţilor specifice efectuate, au fost depistaţi trei bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii. Cei în cauză au fost conduşi la audieri, faţă de aceştia urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, arată sursa citată.
Cu privire la cel de-al patrulea bănuit, sunt efectuate demersuri în vederea depistării acestuia.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.