Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Şeful Statului Major al armatei din Taiwan şi alţi şapte oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter, a anunţat Ministerul Apărării, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.ro.
În vârstă de 62 de ani, generalul Shen Yi-ming, şeful Statului Major, făcea parte din opt ofiţeri de rang înalt ai armatei taiwaneze, între care şi trei generali, ucişi în accident.
Elicopterul lor, un Black Hawk, s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din apropiere de Taipei.
Oficialii militari plecaseră din Taipei într-o misiune de rutină pentru a vizita trupele din zone izolate din comitatul Yilan, în nord-estul insulei.
Elicopterul a fost nevoit să facă o aterizare de urgenţă în munţii din apropiere de Taipei la doar 30 de minute după decolare, a precizat Ministerul Apărării.
Articolul continuă mai jos
În aparatul de zbor se aflau în total 13 persoane. Cinci dintre ele, printre care şi un reporter militar, au fost salvate şi transportate la spital, conform aceleiaşi surse.
Comandantul forţelor aeriene, Hsiung Hou-chi, a declarat într-o conferinţă de presă la Taipei că nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului şi că a fost creat un grup de lucru pentru a investiga acest caz.
Serviciile preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen au transmis că aceasta şi-a anulat, pentru următoarele trei zile, toate evenimentele legate de campania pentru alegerile prezidenţiale. Scrutinul urmează să aibă loc la 11 ianuarie.
„În calitate de comandant-şef, preşedinta Tsai, alături de cabinetul său, se va concentra pe operaţiunile de salvare şi pe identificarea cauzelor acestui incident”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei.
Se lucreaza intens in China in perioada asta…
Aia comunista!
Da se lucreaza pe mai multe fronturi.
Ce convenabil pentru China. Si un avertisment subtil pentru Hong Kong.