Când o zi liberă nu mai e doar o zi liberă: dilema absențelor „emoționale” de la școală

Îmi amintesc perfect momentul în care am înțeles că rugămințile repetate ale fiului meu de a nu merge la școală ascundeau mai mult decât un simplu moft sau dorința de o zi leneșă sub plapumă, scrie The Independent.

Fusese acasă o săptămână întreagă, fericit nevoie mare, din cauza Covidului. În dimineața în care era destul de bine cât să se întoarcă, a luat micul dejun, s-a îmbrăcat în uniformă și s-a pregătit de plecare. Lângă ușă, însă, s-a oprit. Am văzut cum inspiră adânc, parcă pentru a se întări. Apoi s-a frânt, pur și simplu. A izbucnit în plâns și m-a implorat să-l las acasă.

Știam că îi este greu să se adapteze după trecerea de la școala primară. Știam și că are probleme în grupul de prieteni. Dar nu realizasem cât de rău stăteau lucrurile până în clipa aceea. Durerea lui era atât de evidentă, încât toate regulile noastre de acasă, cele care spuneau că mergi la școală indiferent de orice, cu excepția unei febre puternice sau a unui picior rupt au dispărut instantaneu. Am închis ușa și i-am spus să rămână acasă.

Era în 2022, imediat după pandemie, cu toate vulnerabilitățile ei încă prezente. Dar se pare că și astăzi, la doi ani distanță, 90% dintre părinți consideră că sănătatea mentală a copiilor lor e mai importantă decât prezența la ore. Un nou sondaj arată că jumătate dintre părinți le permit copiilor cel puțin o dată pe an o zi liberă „pentru că sunt prea tulburați ca să meargă la școală”. În total, unii ajung la o medie de șase astfel de zile pe an.

Pentru mulți, nu e un moft, ci o intervenție necesară. Spun că văd îmbunătățiri în comportamentul și starea copilului.

Articolul continuă mai jos

Andreea Pavel

LIVE Negocieri cruciale în Elveția: Trump îi reproșează lui Zelenski că ”nu i-a arătat recunoștință” / Zelenski, după ultimatumul păcii similare cu capitularea: ”Să punem în sfârșit capăt vărsării de sânge și războiului” 

Redacția

Superman #1, găsit într-un pod din California, devine cel mai scump comic vândut vreodată

Problema este că o zi liberă nu rezolvă cu adevărat nimic, atunci când în spate există o cauză reală. Ba mai mult: riscă să deschidă o poartă periculoasă. O zi duce la două. Două la trei. Și alunecarea începe.

Când absența devine normalitate — cu consecințe reale

Datele oficiale sunt clare: copiii cu prezență între 95% și 100% în clasa a șasea au șanse cu 30% mai mari să atingă nivelul așteptat la citire, scriere și matematică decât cei care lipsesc cu doar 5% mai mult.

Mai grav, studiile Departamentului pentru Educație arată că elevii care lipsesc frecvent sunt mai predispuși, ca adulți, să ajungă dependenți de beneficii sociale, implicați în infracțiuni sau în consum de droguri. Sigur, aceste probleme nu sunt cauzate exclusiv de absențe, dar legătura există.

În adolescență, impactul devine și mai clar: elevii de clasa a XI-a cu prezență aproape perfectă au șanse duble să obțină nota 5 la Engleză și Matematică față de cei care lipsesc doar zece zile în plus într-un an școlar.

Un raport recent al DfE merge și mai departe: estimează că fiecare zi absentată „costă” un copil aproximativ 750 de lire în câștiguri viitoare.

Și totuși, în ciuda acestor date, 150.000 de elevi lipsesc mai mult de jumătate din timp. Și peste o treime dintre părinți spun că sunt „mai relaxați” cu absențele copiilor față de perioada pre-pandemie.

Când „prea trist ca să merg la școală” devine regulă, nu excepție

În cazul fiului meu, mi-am dat repede seama că o altă zi acasă nu va rezolva nimic. Am avut întâlniri cu școala, am discutat, am explicat… degeaba. Rugămințile lui erau sincere și repetate. Iar ceea ce urma era limpede: refuzul școlar, fenomen care a explodat în Marea Britanie, unde aproape 1,3 milioane de copii și adolescenți sunt considerați „absenți cronici”.

Știu părinți care trăiesc asta zilnic. Știu câtă anxietate și suferință reală poate exista în spate. Și știu că a forța un copil speriat să meargă la școală poate avea efecte devastatoare.

Așa că am făcut ceva ce nu-mi imaginam vreodată: l-am mutat. Nu într-o școală mică și prietenoasă, ci într-o altă academie uriașă din estul Londrei. Nu era soluția perfectă, mai ales la jumătatea clasei a VIII-a. Dar, surprinzător, a funcționat. Și a fost infinit mai bună decât alternativa: luni, poate ani, de absențe acoperite cu pretextul emoției.

Pentru că adevărul e acesta: o zi liberă poate calma furtuna pentru moment. Dar nu o oprește.