Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Timp de generații, logica părea impecabilă: întâi carieră, apoi familie. Femeile din anii 2000 și 2010 au investit masiv în educație, în joburi bine plătite și în ascensiunea profesională, lăsând ideea de copii pe mai târziu. Rezultatul se vede: tot mai multe femei ajung în funcții de conducere, iar vârsta la care devin mame continuă să crească. Iar pentru dilemele legate de fertilitate li se spune că soluția este… congelarea ovulelor, scrie The Wall Street Journal.
Pentru o nouă generație de femei conservatoare din SUA, însă, acest scenariu nu mai convinge.
Isabel Brown, 28 de ani, nu a așteptat să-și construiască mai întâi o carieră. S-a căsătorit anul trecut, a devenit mamă anul acesta și, în paralel, își consolidează prezența ca activistă conservatoare: are podcast la Daily Wire, ține discursuri pe campusuri universitare și colaborează cu organizația Turning Point.
Mesajul pe care îl promovează, alături de alte tinere conservatoare este limpede: familia este centrul vieții. Nu în opoziție cu munca, ci ca o etapă firească pe care nu trebuie să o amâni.
Ele numesc acest echilibru „sezoane ale vieții”, inspirat din Ecclesiastul: „Pentru orice lucru este o vreme”.
Articolul continuă mai jos
Nu sunt „tradwives”, dar nici adeptele discursului „girlboss”. Se poziționează undeva la mijloc, căutând o viață în care familia și munca coexistă, nu concurează.
Un studiu amplu citat de profesorul Samuel Perry arată o schimbare majoră: în 2024, aproximativ 75% dintre femeile liberale între 18 și 35 de ani nu au copii, față de doar 40% dintre conservatoare.
În 2010, diferența era de doar 5%.
„Pentru liberale, a nu avea copii devine tot mai mult o alegere identitară”, spune Perry. „Pentru conservatoare, maternitatea rămâne un element definitoriu al unei vieți împlinite.”
Nu înseamnă că femeile conservatoare renunță la cariere, ci că le calibrează diferit.
La o conferință a tinerelor conservatoare din Scottsdale, Arizona, mesajul a fost repetat într-o sală plină cu studente: educația și cariera sunt importante, dar să nu vină în detrimentul unei familii.
Reagan Conrad, prezentatoare Daily Wire, a descurajat direct congelarea ovulelor, susținând că este un semn că prioritățile sunt inversate.
K.T. McFarland, fost consilier de securitate națională în administrația Trump, le-a împărtășit parcursul ei: a părăsit un job de la Pentagon pentru a-și crește copiii, apoi a revenit în carieră la 50 de ani.
Kimberly Begg, președinta Clare Boothe Luce Center for Conservative Women, le-a spus tinerelor: „Gen Z este cea mai singură generație. V-au învățat că familia vă trage în jos. Este o minciună.”
Ea mărturisește că regretă anii în care a pus un job solicitant înaintea copiilor ei. De când conduce organizația, a schimbat programul de lucru astfel încât angajatele-mame să poată pleca la ora 14.00.
Pentru multe dintre aceste femei, flexibilitatea post-pandemie este cheia. Work-from-home, program scurt, joburi adaptate ritmului vieții lor, nu invers.
Emma Waters, analistă la Heritage Foundation, lucrează de acasă, îngrijindu-și cei doi copii mici. A renunțat la un post mai vizibil pentru acest stil de viață.
„Mesajul you can have it all este înșelător”, spune ea. „Cariera poate aștepta. Copiii mici, nu.”
Tot ea recunoaște că nu toate femeile își permit acest stil de viață și lucrează la politici publice care să sprijine financiar familiile tinere.
Pe Instagram și TikTok, unde are aproape 2 milioane de urmăritori, Isabel Brown întreabă direct: De ce să amâni familia? De ce să transformi libertatea într-o scuză pentru a evita angajamentele?
Brown își înregistrează emisiunile chiar din casa ei din Washington, iar la evenimentele unde vorbește merge adesea însoțită de fiica ei. Soțul ei, angajat în administrația Trump, împarte responsabilitățile de îngrijire „mai puțin partea cu alăptatul”, glumește ea.
„Ne uităm în jur”, spune Brown, „și vedem o societate anti-familie, dar și oameni mai nefericiți ca oricând.”