Home » Articole » Primarul din Istanbul, acuzat de 142 de infracţiuni, este pasibil de peste 2.300 ani de închisoare / Ekrem Imamoglu este principalul rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care reprimă constant opoziția din Turcia

Primarul din Istanbul, acuzat de 142 de infracţiuni, este pasibil de peste 2.300 ani de închisoare / Ekrem Imamoglu este principalul rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care reprimă constant opoziția din Turcia

Primarul din Istanbul, acuzat de 142 de infracţiuni, este pasibil de peste 2.300 ani de închisoare / Ekrem Imamoglu este principalul rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care reprimă constant opoziția din Turcia
Photo by YASIN AKGUL / AFP
Ascultă articolul

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziţiei şi principalul rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, este acuzat oficial de 142 de infracţiuni, conform actului de acuzare publicat marţi de parchet, transmit agențiile de știri AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit agenţiei oficiale de presă turce Anadolu, Imamoglu, arestat în martie pentru acuzaţii de corupţie şi considerat de justiţie drept şeful unei organizaţii criminale, riscă până la 2.340 de ani de închisoare .

- articolul continuă mai jos -

Primarul încarcerat al celui mai mare oraş din Turcia, candidatul principalului partid de opoziţie la viitoarele alegeri prezidenţiale, este urmărit pentru fraudă, spălare de bani şi trucare de licitaţii, conform actului de acuzare de peste 3.700 de pagini.

Imamoglu a negat toate acuzaţiile împotriva sa
, de când a fost arestat.

Actul de acuzare viz ează un total de 402 de suspecţi acuzaţi de formarea unei organizaţii criminale. Printre aceştia se numără apropiaţi ai primarului Istanbulului, care au fost arestaţi în acelaşi timp cu acesta, pe 19 martie.

Procurorul general din Istanbul, care a calificat reţeaua drept o „caracatiţă”, a declarat marţi că aceasta a creat statului turc daune de 160 de miliarde de lire turceşti (3,3 miliarde de euro) pe parcursul unui deceniu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole