Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Organizația magistraților europeni MEDEL (Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) condamnă “campania continuă de denigrare a sistemului judiciar din România, relansată în iulie 2025 de partidele de guvernământ sub pretextul reducerii deficitului bugetar”.
“MEDEL avertizează că acest climat de ostilitate politică, condus de oficiali de rang înalt, nu numai că amenință independența justiției, dar erodează, de asemenea, încrederea publică în sistemul de justiție și legitimitatea acestuia, care este o componentă esențială a statului de drept”, potrivit unui comunicat al asociației remis G4Media.
În declarațiile sale anterioare referitoare la România, MEDEL a solicitat Guvernului român să “respecte pe deplin independența justiției și standardele internaționale privind libertatea de exprimare și de critică a sistemului judiciar, astfel cum sunt stabilite în avizele și recomandările instituțiilor internaționale”.
Astfel, potrivit Avizului nr. 18 (2025) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, “comentariile critice neechilibrate ale politicienilor sunt iresponsabile și cauzează probleme grave, subminând încrederea publică și încrederea în sistemul judiciar”.
Potrivit sursei citate, în astfel de cazuri, sistemul judiciar trebuie să sublinieze că un astfel de comportament constituie un atac la adresa constituției unui stat democratic, precum și un atac la adresa legitimității unei alte puteri statale. “Respectarea limitei clare dintre libertatea de exprimare și critica legitimă, pe de o parte, și lipsa de respect și presiunea nejustificată asupra sistemului judiciar, pe de altă parte, impune ca politicienii să nu recurgă la argumente simpliste sau demagogice pentru a critica sistemul judiciar în timpul campaniilor politice doar de dragul de a argumenta sau pentru a distrage atenția de la propriile lor deficiențe. De asemenea, aceștia nu trebuie să încurajeze niciodată nesupunerea față de deciziile judecătorești, cu atât mai puțin violența împotriva judecătorilor. Puterile executivă și legislativă trebuie să își îndeplinească obligația de a asigura toată protecția necesară și adecvată atunci când funcțiile instanțelor sunt puse în pericol prin atacuri sau intimidări împotriva membrilor sistemului judiciar”, subliniază MEDEL.
Articolul continuă mai jos
Potrivit organizației, “campania constantă de denigrare a judecătorilor din România din ultimii trei ani pune sub semnul întrebării capacitatea acestora de a-și exercita independent și corect funcțiile, în condițiile în care sunt compromiși de presiuni nejustificate de a accepta modificări substanțiale anuale ale statutului lor”.
“Reafirmându-și declarațiile anterioare privind România, MEDEL:
MEDEL este o asociație profesională a judecătorilor și procurorilor europeni, ce are ca membri 22 de asociații naționale din 15 state europene și are ca principal scop apărarea independenței justiției, a democrației și a drepturilor fundamentale ale omului.
Acest comunicat vine în contextul în care Guvernul Bolojan a propus o reformă a pensiilor și vârstei de pensionare a magistraților care a stârnit nemulțumiri profunde în rândul judecătorilor și procurorilor.
Măi MEDEL ești și tu un GIO, ca magistrații de la noi, de le iei apărarea ?