
Organizația Declic cere Curții de Apel Cluj să desființeze decizia de numire a controversatei judecătoare Liei Savonea preşedinte al Curții Supreme
Comunitatea Declic a depus joi la Curtea de Apel Cluj o acţiune de contestare a deciziei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care judecătoarea Lia Savonea a fost numită în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Demersul este susţinut de o petiţie semnată de 70.000 de cetăţeni, potrivit unui comunicat transmis de organizaţie.
„Contestăm numirea Liei Savonea nu pentru a bloca o carieră, ci pentru că este nevoie ca legea să fie respectată mai ales când numirea vizează conducerea celei mai înalte instanţe din ţară. Independenţa justiţiei nu înseamnă doar că judecătorii sunt liberi să decidă fără presiuni, ci şi ca cetăţenii să vadă că justiţia funcţionează imparţial”, a declarat, după depunerea acţiunii, Roxana Pencea Brădăţan, coordonatoare de campanii Declic.
Avocata Roxana Mândruţiu, cea care reprezintă comunitatea în instanţă, a precizat că acţiunea în contencios administrativ solicită anularea actelor adoptate de CSM „cu încălcarea flagrantă a termenelor şi garanţiilor procedurale prevăzute de lege”, subliniind că procedura de numire a conducerii ICCJ trebuie să fie „transparentă, corectă şi predictibilă”.
Potrivit Declic, în acţiune au fost invocate mai multe nereguli, printre care declanşarea procedurii de alegere a noului preşedinte al ICCJ cu aproape trei luni mai devreme decât permite legea. Organizaţia menţionează şi istoricul controversat al Liei Savonea, precum şi poziţiile critice exprimate de magistraţi şi de Comisia Europeană în perioada mandatului acesteia la conducerea CSM.
Reprezentanţii Declic susţin că percepţia publică asupra independenţei justiţiei este esenţială pentru legitimitatea sistemului judiciar şi că „transparenţa, neutralitatea şi evitarea conflictelor de interese” sunt condiţii fundamentale.
Petiţia „Nu mai promovaţi judecători toxici” a fost semnată de 70.000 de persoane, iar costurile juridice ale demersului, în valoare de 10.000 de lei, sunt acoperite integral din donaţiile membrilor comunităţii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.