Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la Summitul pentru guvernanță digitală 2025, organizat de Edge Institute, că încă lipsește partea de guvernanță în statul român, subliniind că există voință, strategii, legislație, dar ele nu sunt puse împreună. Președintele a estimat că în doi ani statul o să fie în stare să asimileze idei și să le transforme în proiecte.
„Avem voință, avem strategii, avem legislație, dar ele nu sunt puse împreună. Pe scurt, ăsta este rezultatul. Și, din această fragmentare, evident că nu putem să ajungem prea departe, și discuția de azi este un prim pas pentru a vedea cum putem să punem împreună și cum putem să structurăm aceste eforturi comune”, a afirmat președintele Nicușor Dan.
Șeful statului a explicat care sunt beneficiile transformării digitale: o administrație care dă timp oamenilor și economiei, o administrație care dă timp oamenilor din diaspora, care nu mai trebuie să se ducă să caute consulatul cel mai apropiat.
Nicușor Dan s-a referit și la corupție, pentru că este una dintre preocupările principale ale românilor.
„Corupția vine în mare parte din posibilitatea funcționarului de a lua o plajă largă de decizii. În momentul în care, prin digitalizare, ajungem să structurăm procesul, această acțiune a funcționarilor devine mai restrânsă și fenomenul de corupție se restrânge și el. Evaziunea fiscală, același lucru”, a afirmat președintele.
Articolul continuă mai jos
„Inteligența artificială, aici este un subiect de care o să tot vorbim, și, pe scurt, pe măsură ce viteza crește – e un principiu de fizică sau de matematică – pe măsură ce viteza crește, timpul pe care tu îl pierzi în a nu te moderniza produce un decalaj mai mare decât îl producea acum 20 de ani sau acum 100 de ani. Inteligența artificială o să devină esențială în anii care urmează, și atunci suntem obligați să ne aliniem, să ne dezvoltăm și, din fericire, așa cum s-a spus, avem niște atuuri pe care, dacă vom reuși să colaborăm, o să reușim să le fructificăm”, a subliniat Nicușor Dan.
El a vorbit și despre securitatea cibernetică. „Securitatea s-a schimbat la nivel global, și partea hibridă a devenit esențială. Războaiele se desfășoară și în spațiul cibernetic, și atunci un stat care trebuie să-și apere suveranitatea trebuie să o facă în spațiul cibernetic.”
Apoi este dezinformarea. „Avem o campanie chiar zilele astea, și o vedem și acum și, din nou, nu mai este o problemă electorală de cine câștigă dintre niște competitori, e o chestiune care ține chiar de democrație însăși, de încrederea în mecanisme democratice, și aici, din nou, statul trebuie să-și dezvolte acele instrumente care să garanteze o democrație în comunicarea sa, în comunicarea online a oamenilor și a actorilor”, a explicat președintele.
Nicușor Dan a menționat că avem o necesitate, avem voință pe mai multe paliere, avem competențe pe mai multe paliere.
„Din nou, ce lipsește este colaborarea dintre toate aceste structuri, și – repet ce am spus în urmă cu două-trei săptămâni la un alt forum de afaceri – în primul rând, felicit Institutul pentru raport, dar până când statul acesta o să fie în stare să asimileze idei și să le transforme în proiecte – estimez doi ani din momentul acesta – vă încurajez pe cei din privat să veniți cu procese deja elaborate, analize deja elaborate, proiecte de acte normative deja scrise pentru a câștiga timp.
Vă asigur că voință există la toate nivelurile, încă lipsește partea de guvernanță în statul român, dar, ca să câștigăm timp, putem să compensăm.
Cam atât. Sunt sigur că o să ajungem acolo unde ne dorim, avem voința asta. În cât timp, depinde de noi toți”, a încheiat președintele.