Home » Articole » Ministrul Oana Ţoiu: Multă vreme politica externă a fost un consens naţional, cu excepţia acestei perioade / „Rusia rămâne principala provocare şi va rămâne indiferent cum se termină negocierile de pace”

Ministrul Oana Ţoiu: Multă vreme politica externă a fost un consens naţional, cu excepţia acestei perioade / „Rusia rămâne principala provocare şi va rămâne indiferent cum se termină negocierile de pace”

Ministrul Oana Ţoiu: Multă vreme politica externă a fost un consens naţional, cu excepţia acestei perioade / "Rusia rămâne principala provocare şi va rămâne indiferent cum se termină negocierile de pace"
Sursa Foto: Captură X
Ascultă articolul

Multă vreme politica externă a fost un consens naţional, cu excepţia acestei perioade, a declarat, luni, ministrul Oana Ţoiu, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR), transmite Agerpres.

Ea a menţionat că la deschiderea RADR sunt prezenţi reprezentanţi ai mai multor partide politice, arătând că discuţia pe teme de politică externă indică „drumul neşovăielnic al României pe calea transatlantică”.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit ministrului, este nevoie de o diplomaţie vocală, deoarece „sursa puterii în politica externă este societatea, este votul cetăţenilor”.

Ţoiu a pledat pentru o conversaţie care „trebuie să fie una clară, deschisă, fără subiecte tabu”.

„Mesajul este simplu şi este direct: pe România te poţi baza”, a transmis ministrul, care a adăugat că încrederea în ţara noastră este „o investiţie pe termen lung pentru parteneri”.

Oana Ţoiu a subliniat că securitatea la Marea Neagră este o temă „esenţială” pentru întreaga Uniune Europeană, iar România „trebuie să conducă această discuţie”.

„Rusia rămâne principala provocare şi va rămâne indiferent cum se termină negocierile de pace”, a completat ea.

Oana Ţoiu a pledat şi pentru un rol mai mare al României în ceea ce priveşte extinderea UE, pentru efortul de a deveni „parteneri pentru procesul de aderare a vecinilor României”.

Ministrul a reiterat susţinerea ţării noastre pentru Republica Moldova şi a anunţat că îl va însoţi pe preşedintele Nicuşor Dan la Chişinău pe 31 august, de Ziua Limbii Române.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole