
McLaren dezvăluie motivul real al schimbului de poziții dintre Piastri și Norris de la Monza
Andrea Stella, directorul McLaren, a oferit o explicație pentru strategia aplicată la Monza, una în urma căreia Oscar Piastri i-a cedat locul doi din cursa din Italia coechipierului Lando Norris.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
La câteva zeci de ore după scandalul iscat de McLaren pe „Templul Vitezei” din Monza, Andrea Stella a oferit o explicație pentru decizia de a face un schimb în cursă între Piastri și Norris.
Momentul a atras atenția fanilor și a fost intens discutată în paddock.
„Situația opririi la boxe nu este doar o chestiune de corectitudine, este o chestiune de coerență cu principiile noastre.
Și oricum ar decurge campionatul (n.r. în lupta pentru titlu dintre Piastri și Norris), ceea ce este important este că se desfășoară în conformitate cu principiile și valorile de curse pe care le avem și pe care le-am creat împreună cu piloții noștri”, își începe discursul Stella.
Înainte de intrările la boxe, cei doi piloți McLaren mergeau pe pneuri hard.
Au fost montate întâi cauciurile lui Piastri (oprire de doar 1,91 secunde), iar mai apoi a venit rândul lui Norris.
Doar că oprirea lui Lando a fost una extrem de lungă (peste șase secunde), iar Norris a revenit pe circuit în urma lui Piastri.
Inițial, australianul a contestat decizia prin radio: „Am spus că o oprire lentă la boxe face parte din curse. Nu prea înțeleg ce s-a schimbat aici.”
La scurt timp, Oscar s-a conformat și l-a lăsat pe Lando să-l depășească.
Decizia McLaren: Prioritatea pentru Piastri a fost strategică
„Situația în care i-am oprit pe piloți nu este legată doar de oprirea la boxe, ci și de faptul că am vrut să ordonăm oprirea la boxe a celor două mașini, oprindu-l mai întâi pe Oscar și apoi pe Lando.
Și am avut intenția clară că acestea nu ar fi trebuit să ducă la un schimb de poziție. A fost făcut doar pentru că îl acopeream pe Leclerc”, explică Stella logica celor de la McLaren.
Directorul echipei de la Woking precizează că McLaren a așteptat până în ultimul moment pentru a vedea dacă nu apare pe circuit vreun Safety Car sau un steag roșu.
„Am urmărit interesul echipei și, pentru a capitaliza cât mai mult posibil din acest interes, a trebuit să mergem mai întâi cu Oscar, apoi cu Lando” (n.r. la boxe pentru schimbul de pneuri).
„Evident, oprirea pentru a-l acoperi pe Leclerc ar fi fost soluția simplă, dar ar fi limitat rezultatul. Am vrut să găsim o modalitate de a urmări un rezultat mai mare, cum ar fi în cazul unui steag roșu sau o mașină de siguranță”, adaugă Stella.
În plus, directorul McLaren a vorbit și despre avantajele strategice ale opririi la boxe de la Monza.
„De asemenea, am vrut să oprim suficient de târziu pentru a merge pe softuri, pentru că dacă ar fi existat apoi o mașină de siguranță târzie, am fi fost pe softuri cu Verstappen pe harduri” – Andrea Stella.
„Și am crezut că a fost absolut corect să revenim la situația anterioară opririi la boxe (n.r. Norris al doilea și Piastri al treilea) și apoi să-i lăsăm pe băieți să concureze. Asta este ceea ce am făcut și asta este ceea ce credem că este în conformitate cu principiile noastre”, a încheiat directorul McLaren, Andrea Stella, citat de racingnews365.com.
Clasamentul piloților din Formula 1 după MP din Italia
1 Oscar Pistri (McLaren) 324 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 293
3 Max Verstappen (RedBull) 230
4 George Russell (Mercedes) 194
5 Charles Leclerc (Ferrari) 163
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 117
7 Alexander Albon (Williams) 70
8 Kimi Antonelli (Mercedes) 66
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 38
10 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 37
11 Lance Stroll (Aston Martin) 32
12 Fernando Alonso (Aston Martin) 30
13 Esteban Ocon (Haas) 28
14 Pierre Gasly (Alpine) 20
15 Liam Lawson (Racing Bulls) 20
16 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 18
17 Oliver Bearman (Haas) 16
18 Carlos Sainz Jr. (Williams) 16
19 Yuki Tsunoda (RedBull) 12
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0.
Clasamentul constructorilor din Formula 1
1 McLaren 617 puncte
2 Ferrari 280
3 Mercedes 260
4 RedBull Racing 239
5 Williams 86
6 Aston Martin 62
7 Racing Bulls 61
8 Kick Sauber 55
9 Haas 44
10 Alpine 20
Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1
- Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris
- China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri
- Japonia (Suzuka) – 6 aprilie – Câștigător Max Verstappen
- Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie – Câștigător Oscar Piastri
- Arabia Saudită (Jeddah) – Câștigător Oscar Piastri
- Miami (International Autodrome) – Câștigător Oscar Piastri
- Emilia Romagna (Imola) – Câștigător Max Verstappen
- Monaco (Circuit de Monaco) – Câștigător Lando Norris
- Barcelona (Montmelo) – Câștigător Oscar Piastri
- Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – Câștigător George Russell
- Austria (Spielberg) – Câștigător Lando Norris
- Marea Britanie (Silverstone) – Câștigător Lando Norris
- Belgia (Spa-Francorchamps) – Câștigător Oscar Piastri
- Ungaria (Hungaroring) – Câștigător Lando Norris
- Olanda (Zandvoort) – Câștigător Oscar Piastri
- Italia (Monza) – Câștigător Max Verstappen
- Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
- Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
- SUA (Austin) – 19 octombrie
- Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
- Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
- Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
- Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
- Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.