Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, într-un interviu la Antena 1, că regimul comunist și Nicolae Ceaușescu au făcut foarte mult rău, dar a precizat că „oamenii au văzut în perioada Ceaușescu un plan de țară pe care, în toată această tranziție prelungită pe care o trăim, nu îl văd.”
Toți președinții încep să fie obsedați de planul de țară de îndată ce calcă pragul Palatului Cotroceni. E bine să vorbești despre un plan de țară. Asta arată că ai viziune, geniu, un destin istoric. Oamenii te văd înhămat la o treabă cu adevărat importantă, nu prins în jocuri politice mărunte și meschine.
Întrebat care este planul său de țară, Nicușor Dan a spus ce i-a venit la gură într-o seară de luni: de la război la industria extractivă, tehnologie, IT, inteligență artificială, biotehnologii, industria chimică, diplomație economică, reducerea deficitului comercial, creșterea Produsului Intern Brut. „Să dezvoltăm exact acele zone în care simțim că avem potențial și asta trebuie să facă o echipă mare” – iată, în esență, planul de țară al președintelui.
Poate nu este chiar cel mai articulat plan de țară. Pare încă la stadiul de schiță. Chiar și așa, pentru a fi pus în practică, președintele a mărturisit că își dorește al doilea mandat. „Ca să faci lucruri în societate necesită timp”, a explicat Nicușor Dan. Iată, așadar, un plan personal, derivat din planul mare, de țară: zece ani la Cotroceni.
De acum începem să înțelegem mai bine. În următorii cinci ani, președintele se va asigura că nu enervează prea tare populația cu reforme dure care i-ar putea pune în pericol al doilea mandat, altfel riscă să compromită planul de țară. Așa se explică de ce îl subminează pe Ilie Bolojan în aproape orice demers reformist, fie direct, cum s-a întâmplat în cazul creșterii TVA, care nu a avut susținere la Cotroceni, fie indirect, prin interpusul Sorin Grindeanu.
Acesta tocmai i-a comunicat că îi va cere demisia dacă reface reforma pensiilor magistraților „fără dialog” cu sistemul de justiție sau fără să asculte recomandările lui Nicușor Dan. Cel puțin interesantă poziționarea liderului PSD, despre care știm că are o bună relație de comunicare cu președintele Nicușor Dan.
Foarte probabil, șeful statului i-a aruncat în aer lui Ilie Bolojan, cu mâna PSD și CCR, proiectul de lege privind pensiile magistraților, criticat și acesta de Nicușor Dan pe motiv că nu acordă o perioadă de tranziție mai lungă magistraților pensionabili. Președintele Dan nu are nevoie de un campion al reformelor în primul său mandat. Succesul lui Ilie Bolojan ca premier ar echivala cu apariția unui potențial rival politic peste cinci ani.
Toți foștii președinți, de la Traian Băsescu la Klaus Iohannis, au avut grijă să omoare din fașă orice potențial rival. Din acest motiv s-au înconjurat de oameni de paie. Exact asta face și Nicușor Dan.
Tot din planul personal, derivat din planul mare de țară, face parte și interesul președintelui de a cultiva o relație excelentă cu PSD și cu liderul său interimar – și viitor – Sorin Grindeanu. Fără susținerea PSD, dacă mișcarea așa-zis suveranistă va continua să crească, dacă situația economică se va înrăutăți, iar tensiunile sociale vor exploda în primăvara anului viitor, atunci președintele Nicușor Dan riscă oricând o suspendare în Parlament.
Din acest motiv, șeful statului și-a construit atent un plan de supraviețuire pe termen scurt și un plan pe termen mediu, subsecvente planului de țară. Alte două planuri urzite la Cotroceni merită urmărire în continuare cu atenție, dar ele sunt deocamdată în stadii ultra-incipiente: planul unui nou partid, idee tatonată cumva de consilierul prezidențial Valentin Naumescu, și planul introducerii SRI în lupta anticorupție.
În treacăt fie spus, cel din urmă e genul de plan pe care nu-l anunți niciodată, altfel șansele de a fi pus vreodată în practică scad dramatic. Ar mai fi planul alegerilor de la Capitală, încă neclar. Atenție la viitorul primar general – și el ar putea fi viitorul rival.
Planurile sale personale par matematic corecte din punct de vedere politic. Așa gândește orice președinte care visează la al doilea mandat: interesul politic personal înainte de toate. Singura nedumerire ar fi: ce mai pune în marele plan de țară, programat pentru mandatul doi, dacă omoară, în cârdășie cu PSD, toate reformele cât de mici, încă din mandatul unu?
Citește și
Deja multi dintre cei care l-au votat pe N. Dan s-au prins ca e mana in mana cu „specialii” din servicii si justitia corupta, dar si cu PSD-ul lui Grindeanu, iar promisiunile din campanie au ajuns la cosul de gunoi.
Deci deja poate pune cruce unui al doilea mandat, oamenii nu mai pot fi fraieriti a doua oara, indiferent care ii vor fi adversarii la urmatoarele alegeri.
Neconflictualul N. Dan, cel care nu vrea sa supere PSD-ul corupt, e Iohannis2…
Si ce propui? Daca psd-ul.suparat fuge si i-a pe AUR la o tavaleala ce se rezolva? A o sa vada lumea hAUR ii cu pesedeaua… da o sa vada pe naiba, cand vreo 2 milioane o votat cu un lunatic si 4 milioame o votat cu unul ce promite case la 35k euro si numeste pedofilii barbati adevarati.
Pana si o matura ar fi fost mai buna in locul lor. Pana acum Nicusor a facut 2-3 chestii la minimul de decenta, sau cel putin asa par epe moment, da clar poate face si mai multe, pe mizeria de Savonea daca mai baga acolo niste bete in roate era de laudat, ca doar nici aia nu o respectat procedurile, tu de ce sa le respecti?
Mai vede Nicușor al doilea mandat când or zbura porcii…sunt șanse mari să NU IL TERMINE NICI PE ĂSTA…Haur + pesedeu = Love
Sper că nu e vreo urmă de mirare, dl ND a vrut mereu să fie totul așa cum vrea El și să-i fie Lui bine. Oamenii s-au entuziasmat, că independent, onest, încăpățânat, și s-au lăsat duși de val și ca val au trecut și mandatele lui ca om politic și oamenii încă mai caută scuze, că prea independent, prea onest, prea încăpățânat, etc. Au uitat de prea egocentric, dar mna 🙂
„Sa-i fie lui bine” de parca traieste in lux si bogatie si se plimba cu avioane inchiriate ca altii. Sau poate a facut pe saracul la primarie sa ne prosteasca sa-l punem presedinte si sa epateze in lux dupa
Mda, lasa ca semion in apartamentul de 200mp in care practic ii platit de stat sa stea, ca chiria nu o plateste, toate astea in timp ce sustinea ca are 50mp… sa dea bine la camera, in timp ce o acoperit usa ce ascundea partea interesanta a imobilului… chiar el o zis dupa ca o mintit, dar tot nu o aratat ce era acolo 😂
daca asta e planul ” corect matematic” tare ma tem ca nu termina nici primul mandat
Deci, da. isi va termina primul si unicul mandat. Restul e uitare!
Daca mai ii semiom o tura il mai ciufuleste tocilarul o data 🤣
Parcă suntem blestemați, Iohannis – pact cu PSD – 10 ani pierduți, acum Nicușor face aceeași manevră. Apoi se miră toți că urcă AUR, Georgescu etc. Ăia câștigă voturi fără să facă nimic, dezamăgirea împinge oamenii scârbiți de combinațiile astea proaste spre extremiști. N-au învățat nimic, nu o vor face niciodată.
De parca AUR nu tot cu PSD are combinatii, pe alea de ce nu le vede lumea sa fie scarbite de ele? A, pentru ca nu vorbeste mai nimeni de ele, am inteles.
Alte solutii realiste ne prezinti?
Haur este puiul pesedeu, conform Strategiei Hrebenciuc, deci pesedeu conduce România oricum.
Cresterea TVA demesr reformist=))))) Ati spus-o bine domnule Tapalaga
Multe interpretări tendențioase în articol. Pe lângă a arăta că ai geniu sunt și alte motive de a vorbi de un plan de țară, pentru că pur și simplu a util să ai o direcție.
Dacă nu e de acord cu Bolojan în toate privințele nu înseamnă neapărat că îl subminează.
PSD il subminează din proprie inițiativă, nu cred că are nevoie de indemnul lui Nicușor Dan, oricum la asta se pricepe PSD cel mai bine. Cred că autorul nu înțelege că ND nu e Băsescu să se ia la trântă cu toată lumea , și nu cred că de scandal are nevoie România acum. Dar pot să înțeleg nostalgia după perioada Basescu, hehe ce tineri eram..
” …. Succesul lui Ilie Bolojan ca premier ar echivala cu apariția unui potențial rival politic peste cinci ani. ….. ”
Pai nici nu-i nevoie, ca alt mandat nu mai prinde Nicusor! Next, please!
inca nu sunt pregatit pt extrateresti si marketing
Marius, Bolojan poate a promis să nu candideze la președinție peste 5 ani, că a mai făcut-o.
iar a primit G4 bani de la PNL?
de ce nu se intelege odata si odata ca PNL e ca PSD, si cu un bolojan nu se face primavara
pana la urma ND l-a adus pe bolojan
si bolojan drept multumire l-a … cu TVA-ul .. ca REFORME , fonduri UE .. e mai greu asa deodata .. binenteles cu ajutorul PSDNLUDMR, pentur ca cel mai mult place la PSDNLUDMR sa ne-o … cu taxe
Sunt multe speculații aici și mai puțin adevăr,dl.Nicușor Dan se dovedește un președinte lucid și realist,nu subminează cu nimic reformele cabinetului Bolojan chiar dacă emite uneori o altă poziționare pe anumite chestiuni,în fond orice politician de anvergură își face planuri pe termen scurt,mediu și lung prin luarea pulsului societății și a analizei responsabile adaptate contextului și previziunii situațiilor posibile de criză economică,socială și politică,precum și a prevenirii acestora,a înlăturării lor.
Andrei, Nicușor Dan se dovedește un președinte lucid și realist la fel cum a fost și primar lucid și realist la Capitală.
Nu a făcut nimic din ce a promis. L-am ales pentru că nu era altul mai bun pe lista de candidați.
articolul asta pare e compunere de clasa a 9a a unui elev.
nici nu stiu de ce mai deschid editorialele lu nenea asta… din inertie probabil
Mai vede Nicușor al doilea mandat când or zbura p.orcii…sunt șanse mari să NU IL TERMINE NICI PE ĂSTA…Haur + pesedeu = Love
„Poate nu este chiar cel mai articulat plan de țară. […] pentru a fi pus în practică, președintele a mărturisit că își dorește al doilea mandat.”
Așa a promis, pentru a fi ales, și la Primăria Capitalei o mulțime de lucruri pe care nu le putea realiza. Tren metropolitan, trafic inteligent, prelungirea linie de tramvai la Unirea etc.
A fost ales primar general a doua oară doar pentru că era răul cel mai mic. Toți ceilalți candidați erau mai puțin eligibili.
Din același motiv va fi ales, probabil, și în funcția de Președinte al României a doua oară. Pentru că nu se găsește nici unul mai bun care să candideze. …Deși cetățenii își dau seama foarte bine că aceasta este principala lui „calitate”, iar planurile aiuristice pe care le prezintă Dan la televiziunile lui Felix nu au nici o șansă să fie realizate.