Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lewis Hamilton trece printr-un moment dificil, multiplul campion mondial din Formula 1 anunțându-i pe fanii săi că Roscoe, câinele său, a murit după ce a fost ținut în viață artificial câteva zile în urma unei pneumonii severe, informează racingnews365.com.
Pilotul celor de la Ferrari a dezvăluit că Roscoe a intrat în comă după ce inima i s-a oprit în timpul tratamentului.
Hamilton nu a participat la testul Pirreli cu Ferrari de săptămâna trecută tocmai pentru a fi alături de Roscoe.
„După patru zile în care a fost ținut în viață, luptând cu toate puterile pe care le avea, a trebuit să iau cea mai grea decizie din viața mea și să-mi iau rămas bun de la Roscoe”, a scris Hamilton pe rețelele sociale, într-un mesaj plin de emoție.
„Nu a încetat niciodată să lupte, până la sfârșit. Mă simt atât de recunoscător și onorat că mi-am împărtășit viața cu un suflet atât de frumos, un înger și un prieten adevărat.
Aducerea lui Roscoe în viața mea a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată și voi prețui pentru totdeauna amintirile noastre”, transmite Hamilton pe rețelele sociale.
Hamilton a mai povestit că pierderea lui Roscoe a fost mai dureroasă chiar decât moartea lui Coco, celălalt câine al său, în 2020.
„Deși am pierdut-o pe Coco, nu m-am confruntat niciodată cu eutanasierea unui câine înainte… Este una dintre cele mai dureroase experiențe și simt o legătură profundă cu toți cei care au trecut prin pierderea unui animal de companie iubit” – Lewis Hamilton.
Pilotul britanic a încheiat mesajul din social media spunând că Roscoe a murit „în brațele mele”, duminică seara, pe 28 septembrie.
Buldogul englez Roscoe l-a însoțit de-a lungul timpului pe Hamilton la numeroase curse de Formula 1, el fiind o prezență emblematică în paddock-ul celor de la Mercedes (echipă unde Lewis a petrecut 12 ani din viață).
Hamilton va reveni pe circuit cu ocazia Marelui Premiu de la Singapore din acest weekend.
1 Oscar Piastri (McLaren) 324 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 299
3 Max Verstappen (RedBull) 255
4 George Russel (Mercedes) 212
5 Charles Leclerc (Ferrari) 165
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 121
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 78
8 Alexander Albon (Williams) 70
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 39
10 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 37
11 Lance Stroll (Aston Martin) 32
12 Carlos Sainz (Williams) 31
13 Liam Lawson (Racing Bulls) 30
14 Fernando Alonso (Aston Martin) 30
15 Esteban Ocon (Haas) 28
16 Pierre Gasly (Alpine) 20
17 Yuki Tsunoda (RedBull) 20
18 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 18
19 Oliver Bearman (Haas) 16
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0.
1 McLaren 623 puncte
2 Mercedes 290
3 Ferrari 286
4 RedBull Racing 272
5 Williams 101
6 Racing Bulls 72
7 Aston Martin 62
8 Kick Sauber 55
9 Haas 44
10 Alpine 20