Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lance Stroll a oferit după Marele Premiu al Italiei unul dintre cele mai ciudate interviuri din istoria recentă a Formulei 1. Pilotul celor de la Aston Martin a încheiat cursa de la Monza pe ultimul loc, dar ceea ce a atras atenția nu a fost rezultatul, ci modul în care a interacționat cu presa.
Astfel, Lance nu s-a obosit prea mult să dialogheze cu jurnaliștii, pilotul Aston Martin oferind răspunsuri monosilabice.
Întrebat dacă strategia de a merge aproape 50 de tururi pe un singur set de pneuri a fost greșită (ținând cont de faptul că a terminat ultimul, la un tur în urma câștigătorului Verstappen), Stroll a răspuns sec „da.” Apoi nu a mai scos vreun cuvânt.
A urmat apoi o altă întrebare, una care viza incidentul cu Esteban Ocon de la Variante della Roggia și în urma căruia Ocon a fost penalizat: „Nu am nimic de spus despre asta”, a replicat Stroll.
Întrebat mai apoi dacă există totuși ceva pozitiv de extras din weekendul de cursă de la Monza, Stroll a oferit trei cuvinte seci: „Nu prea multe”.
Pilotul celor de la Aston Martin a ales mai apoi să plece, după ce a oferit unul dintre cele mai neobișnuite momente media din cadrul MP al Italiei.
În final, PR-ul echipei a încheiat stânjenit discuția cu reprezentanții presei.
Mike Krack, inginer de cursă la Aston Martin, a încercat să ofere o explicație pentru ciudatul moment care l-a avut drept protagonist pe Lance Stroll.
„Este normal să fii frustrat când pornești din spate, ai o strategie care nu funcționează și nu există oportunități.
În plus, am avut o problemă la boxe care l-a ținut mai mult timp decât era necesar.
Este normal să fie dezamăgit când simți că te lupți pentru nimic”, a transmis oficialul Aston Martin.
După 16 etape disputate din actualul sezon al Formulei 1, Lance Stroll se află pe locul 11, cu 32 de puncte acumulate. Se găsește fix deasupra coechipierului Fernando Alonso.
1 Oscar Pistri (McLaren) 324 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 293
3 Max Verstappen (RedBull) 230
4 George Russell (Mercedes) 194
5 Charles Leclerc (Ferrari) 163
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 117
7 Alexander Albon (Williams) 70
8 Kimi Antonelli (Mercedes) 66
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 38
10 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 37
11 Lance Stroll (Aston Martin) 32
12 Fernando Alonso (Aston Martin) 30
13 Esteban Ocon (Haas) 28
14 Pierre Gasly (Alpine) 20
15 Liam Lawson (Racing Bulls) 20
16 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 18
17 Oliver Bearman (Haas) 16
18 Carlos Sainz Jr. (Williams) 16
19 Yuki Tsunoda (RedBull) 12
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0.
1 McLaren 617 puncte
2 Ferrari 280
3 Mercedes 260
4 RedBull Racing 239
5 Williams 86
6 Aston Martin 62
7 Racing Bulls 61
8 Kick Sauber 55
9 Haas 44
10 Alpine 20